Initial, am vrut sa scriu (in premiera) despre ceva ce mi-a placut la televizor: despre echipa de fotbal a Spaniei. Despre cum tin eu cu Spania la turneele finale din ‘96 incoace, cand am fost suficient de mare sa ma prind ca daca tin cu Romania o sa devin emo. Nu stiam ce-i aia “emo” pe atunci, va dati seama, dar cam asta as fi ajuns acum: un microbist trist, cu freza naspa si tendinte sinucigase. La acest turneu final, Spania a fost frumoasa, poetica, a fost de vis. Asa cum fusese si pana acum, de altfel. Doar ca acum a castigat. Drept pentru care toti fraierii de prin presa (sportiva si nu numai) s-au grabit sa sara cu elogiile. As fi preferat sa vad Spania invinsa inca o data decat laudata de Andrei Vochin. In consecinta, am renuntat sa scriu (si eu) despre Spania.
De cel putin 2 X femeie
Am mutat televizorul pe Antena 1, asadar, unde se difuza reluarea emisiunii “Duminica in familie”. Tema emisiunii: petrecere in pijamale. Trec peste aceasta idee de o originalitate rara, ca sa ajung la prezentatoare: Mihaela Radulescu. Mihaela Radulescu mi s-a parut grasa. Nu stiu daca e gravida, daca a fost, daca o dezavantaja pijamaua sau daca pur si simplu prin televiziune bantuie o noua moda a siluetelor rubensiene. Nici nu ma intereseaza.
Tot ce vreau sa spun eu, fara sa fiu misogin, incorect politic sau exagerat de pretentios, e ca nu vreau sa vad grasi la televizor. Grasi care nu spun nimic, adica. Din punctul meu de vedere, la TV apar, in principal, doua tipuri de oameni: aia frumosi care n-au nimic de spus si aia urati care au ceva de spus. Rar, mai apare cate unul/una care arata si bine si are si ceva sa-mi transmita mie, telespectatorului mediu si maleabil. Dar sa vad o grasa care nu-mi spune nimic la televizor mi se pare prea mult. Mihaela, te rugam, revino cand mai slabesti sau dupa ce citesti vr’o suta de carti. Daca le scrii nu se pune. Inainte sa scrii carti, trebuie sa-ti faci timp sa citesti cateva. Pana atunci, lasa-ne.
Aux armes, antenoyens
In pauza publicitara, am avut norocul pe care nu-l doresc nimanui de a vedea noua campanie a trustului Intact. Pe scurt, vor sa fim alaturi de romanii care muncesc cinstit in Italia. Adica cum? De unde si pana unde sunt romanii care muncesc cinstit in Italia niste victime? Nu sunt, ma, stati voi linistiti. Vrei sa faci o campanie, Badeo? Vrei sa sustii o cauza, Stoiceasco? Vrei sa fii Superman, Gadea?
Atunci va propun eu o alta campanie: “sa rupem picioarele romanilor care fura in Italia. Daca recidiveaza, sa le rupem si mainile”. Cam asta ar fi sloganul. Se poate scurta, da’ nu ma pricep la publicitate, imi pare rau. In orice caz, domnu’ Voiculescu, va promit eu ca daca se rezolva problema cu nesimtitii care fura, violeaza si cersesc, se vor rezolva de la sine si problemele celor care muncesc corect.
In plus, asocierea campaniei cu melodia “Brothers in Arms” (Dire Straits) e la fel de tampita. Usor blasfemiatoare, in primul rand, si neinspirata, in al doilea, pentru ca, cu tot ritmul lui calm, cantecul se refera la un razboi real. Dar cine sa auda sau sa se ingrijoreze de instigare la violenta, Mircea Badea?
Brenciu-ciu
Dupa pauza, inca un motiv de intristare: Brenciu. Pazea, Romania, Brenciu a revenit. Nu se mai scalambaie pe la televizor, nu mai prezinta emisiuni-concurs proaste, dar continua sa faca al treilea lucru care ne enerva la el: canta. Doar ca acum e mai rau: nu mai canta cover-uri, ci are melodiile lui. Nu tocmai surprinzator, melodiile lui sunt extrem de proaste. L-am auzit mai demult pe Brenciu facand un cover decent dupa “Proud Mary”, a celor de la Creedence. Ei bine, Horica, afla ca Maria nu mai e asa de mandra de tine de cand te-a auzit cantand la “Duminica in familie”.
3
0
