In ultimii 40 de ani, se lauda ea, si-a scris romanele si reportajele la o masina nemteasca Erika, ce troneaza si acum peste biroul ei. Ordinea tastelor e asemanatoare cu cea a tastaturilor de computer (sau, invers, tastaturile noastre au preluat modelul QWERTZ), asa ca Maia este optimista in urmatorul ei proiect: va invata calculatorul. Fara calculator, spune ea, nu mai poti sa publici nimic in ziua de azi. Nicolae Manolescu, pe de alta parte, isi scrie si acum textele cu pixul pe hartie, insa nu toti avem privilegiul sa nu ne supunem tehnologiilor si vremilor…
Prima „lectie” cu Maia a pornit de la niste poze. I-am aratat, pe calculatorul meu, cateva fotografii digitale dintr-o calatorie. „Unde sunt pozele astea?”, ma intreaba matusa-mea. „Pai… ele nu sunt nicaieri”, incerc eu s-o lamuresc. „…?” „Iac-asa, ele nu sunt. Nu exista, sunt imaginare. Ele exista pentru calculator, dar pentru noi nu sunt, nu le vezi, nu le atingi”, fac eu pe profesorul ce se pune la mintea copiilor.
„Aha!”, raspunde matusa-mea. „E ceva ce nu-i ceva ce de fapt e altceva care totusi e ceva. M-am lamurit, mersi, nu e greu deloc!”.
De asta imi plac literatii: se prind din prima. N-or fi ei straluciti la practica, insa partea conceptuala si ceea ce se afla in spatele conceptelor inteleg imediat. Asa ca, pana la urma, lectia de calculatoare predata de matusa-mea mi-a prins foarte bine.
Citeste si comenteaza pe Blog de jurnalist cultural.
