La naiba, dar sa nu crezi ca asta e literatura. Casca ochii pe strada la femei de-o varsta cu mama, si-o sa vezi plasele. Ca o Alpha Centauri, la fiecare fix 30 de minute o plasa din astea trece prin fata ferestrei mele. Ma doare undeva, ca si pe tine, ca pe ea o dor mainile. Daca mi-ar arunca un cuvant rugator i-as raspunde cum se cuvine astazi: „Ce-i mamaie, te doare-n plasa?”. Rasul mi-ar umple falca cum mi-o umple si mancarea zilnic carata de-o alta femeie tarata de plasele din care ma hranesc. Nu din sfarcuri de cometa, ca in poezie, ci din hauri de plase, ca pe strada. Literatura zici? Dar pe tine frate, cine te hraneste?
Desigur, si acum o suta de ani existau femei si mame. Nu aveau voie sa faca o sumedenie de lucruri. Nu aveau voie sa faca o facultate, sa mearga singure pe strada, sau sa se amestece in treburile barbatesti. Nu se cuvenea sa-si castige singure banii, iar cele din lumea buna indeobste nici nu aveau voie sa aiba un servici. Palariile insa se ridicau in calea lor, iar buzele cu mustati se aplecau. Pacat mare era sa vezi domn sau baietan umbland alaturi de o femeie incarcata de poveri. Slujba lor era sa-si ingrijeasca gospodaria, lucru de care nu-i saga indiferent de ce secol vorbesti. Vocatia lor era sa-si iubeasca familia. Nu erau considerate inferioare barbatilor. Erau considerate altfel.
Femeile mileniului trei au ajuns egale cu barbatii lor. Domeniul libertatii sta pentru ele intins intre vointa de a fi aproape-barbat si dorinta de a fi aproape-curva. Sobre doamne masculinizate in costume severe, se intorc tarziu in seara in casa lor insingurata si independenta. Mileniul trei a inventat o noua notiune: femeia-burlac. La polul opus sunt „bunele” cu buric gol si viitorul asijderea. Aici frumusetea devine un soi de rob al portofelului. Dupa ce robul expira si dreptul la viata este retras. Mileniul trei a mai inventat o notiune: femeia-decor. Oricum ai privi, si unele si altele sunt atat de ocupate incat nu mai au timp sa fie pur si simplu, femei.
Dar intre cele doua secole sta generatia femeilor-plase. Prea tinere ca sa apuce sa fie altfel decat barbatii, prea batrane ca sa apuce sa fie egale. Aflate intre cele doua maluri ale statutului feminin, femeile-plase s-au vazut silite sa fie in acelasi timp si neveste bune si oameni ai muncii. Dimineata in fabrica statului, seara in bucataria familiei. Destinul a cerut unei intregi generatii masura unui om dublu. Au trait vremuri fara aplecari de buze si fara confortul semipreparatelor. E generatia femeilor-plase, si nu exagerez cand spun ca multe dintre ele au atins(fara sa stie) aproape starea unei sfinte. Nu o sfanta cu miros de roze si stigmate. O sfanta cu duh de sudoare si-n palme cu julituri lasate de plase.
