Citesc in prezent o carte de un cunoscut autor roman, cu succes mai mare, pe nedrept, mai mult dupa revolutie (nu ii inteleg pe cei care scriu acest cuvant cu litera mare, ca si cum ideea in sine de revolutie e mai presus de cuvantul om, de exemplu, pe care nu il scrie nimeni cu O mare). Cartea este un omagiu adus trecutului, cu numeroase descrieri, amanuntite si de o acuratete, pe fiecare fila si fraza, de o delicatete si sensibilitate care in final nu ma fac decat sa realizez o idee pe cat de simpla, pe atat de izbitoare si socanta: Ceea ce traim in trecut, imaginile, oamenii si intamplarile, pot fi la fel de reale si de proaspete ca si prezentul pe care il traim.
La fel, consider ca sunt si imaginile pe care le vedem in visele noptii, uneori se confunda cu realitatea. Asa, de exemplu, e drumul pe care il parcurgeam pana la bunica mea, cand eram copil, un drum de pamant, intr-o vale abrupta cu blocuri in jur. Am avut la un moment dat un vis legat de acest drum, incat, acum, dupa mai bine de 10 ani, nu sunt in stare, la propriu, sa reconstitui drumul adevarat pentru ca se confunda cu cel din vis care, uimitor, mi s-a intiparit in minte mai puternic decat cel real.
Citeste articolul in intregime pe SmartWoman.ro
0
0
