Tom si Jerry ar trebui sa se fugareasca prin Iad

de A.M.     HotNews.ro
Miercuri, 17 septembrie 2008, 14:43 Life | Fun

Mickey Mouse este in slujba satanei si trebuie sa moara, sustine un cleric musulman. La fel sta treaba si cu Tom si Jerry in opinia seicului Muhammad Munajid, care crede ca aceste personaje de desene animate sunt imorale si ii influenteaza negativ pe copiii islamici.

Clericul a mai afirmat, de curand, ca Jocurile Olimpice de la Beijing ar fi "Olimpiada bikinilor", din cauza echipamentului sportivelor care, potrivit acestuia, l-au incantat pe satana, arata Mediafax.

Discursul impotriva personajelor de desene animate a fost tinut in timpul unui program pe teme religioase si a fost transmis de un post de televiziune arab.

"Soarecele este unul dintre soldatii satanei, fiind un instrument al acesteia", a declarat acesta, potrivit traducerii asigurate de Middle East Media Research Institute. "Potrivit legii islamice, soarecele este o creatura repulsiva si imorala. Cum credeti ca cei mici vad soarecii, dupa Tom si Jerry?", a adaugat el.

"Chiar si creaturile care sunt repulsive prin natura, logica si potrivit legii islamice, s-au transformat in fiinte minunate, iubite de copii. Chiar si soarecii. Mickey Mouse a devenit un personaj incantator, chiar daca, potrivit legii islamice, Mickey Mouse ar trebui ucis", a afirmat clericul.




















3564 vizualizari

  • +2 (2 voturi)    
    Asa, asa!... (Miercuri, 17 septembrie 2008, 16:32)

    adi [anonim]

    ...sa-i omorim pe toti! Mama lor de...Numai Coranu'i bun....Doamne, in ce lume traiesc...Parca era mai bine fara globalizare, poate nu auzea nimeni de psihopatul asta si nu mai era nevoie sa-i explic fetitei mele ce are nenea asta cu Jerry....
  • +2 (2 voturi)    
    iata (Miercuri, 17 septembrie 2008, 16:36)

    Cristi [anonim]

    Iata bunii mei crestini o monstra de intelepciune a celebrei religii a pacii : islamul.
  • +2 (2 voturi)    
    daca ar durea prostia... (Miercuri, 17 septembrie 2008, 16:39)

    emil [anonim]

    Cat de prost trebuie sa fii frate, ca sa dai curs unei asemenea imbecilitati ? Mi se pare cel putin greu de crezut ca o masa de oameni asculta si ii dau dreptate unui bosorog cretin si incult, care in loc sa le vorbeasca despre ceea ce fac ei in lume si cati oameni nevinovati au ucis, le transmite ca... personajele desenelor animate care ne-au incantat copilaria sunt uneltele diavolului. Mai mare imbecilitate nici nu se putea.
  • +2 (2 voturi)    
    alahu akbar (Miercuri, 17 septembrie 2008, 17:40)

    cocosila [utilizator]

    nu poat manca ,cat trebuie sa vomit ...

    daca tarile islamiste nu sunt rase de pe fata pamantului este fara indoiala din motive ecologice si economice ci nu din motive de frectie morala.
  • 0 (2 voturi)    
    trebuie sa spunem (Miercuri, 17 septembrie 2008, 19:38)

    dorinteodor [anonim]

    trebuie sa spunem ca islamistii vor sa distruga tot ceea ce ei nu sint in stare sa faca, de la avioane pina la desene animate. tot ce exista in lumea islamica sint lucruri facute de ne-credinciosi (ei considera ne-credinciosi pe toti cei care sint ne-islamisti).
  • 0 (0 voturi)    
    problema lui e .... (Joi, 18 septembrie 2008, 0:57)

    slotin [anonim]

    problema lui e sa l omoare pe micky mouse nu sa si spuna oamenilor cat de pretioasa e viatza semenilor si sa i opreasca pe nebuni de la a mai omora alti oameni.
    • 0 (0 voturi)    
      asta pentru... (Joi, 18 septembrie 2008, 10:45)

      costi81 [utilizator] i-a raspuns lui slotin

      ca viata oamenilor este pretioasa pentru tine, nu pt islamisti. pt ei e pretioasa viata musulmanilor. restul nu sint oameni.
  • 0 (0 voturi)    
    waw (Joi, 18 septembrie 2008, 10:59)

    Polo [anonim]

    sunt uimit de prostia unilor. Ar putea sa trimita un nebun de-al lor cu bomba la cei care i-au desenat......ca e in numele religiei.....Sunt niste fiinte care nu merita sa vada nimic din ce se intampla in lume.
  • 0 (0 voturi)    
    Astia trebuie expulzati de pe planeta (Joi, 18 septembrie 2008, 12:00)

    Goofy [anonim]

    S-a saturat lumea de habotnicii astia musulmani, veniti dintr-o era intunecata si lobotomizati din uter. Chiar nu spune nimeni ca religia asta musulmana este o rusine pentru umanitate si o scarbosenie nemaiintalnita, care nu duce decat la crima si distrugere???? Se tot chinuie musulmanii sa ne explice ce credinta minunata au, ca femeile trebuie sa umble cu basmale, ca numai ei il recunosc pe Dumnezeul adevarat. De fapt, sunt toti niste criminali latenti, care abia asteapta declicul, sa omoare sau sa distruga.
  • 0 (0 voturi)    
    Astia trebuie expulzati de pe planeta (Joi, 18 septembrie 2008, 12:00)

    Goofy [anonim]

    S-a saturat lumea de habotnicii astia musulmani, veniti dintr-o era intunecata si lobotomizati din uter. Chiar nu spune nimeni ca religia asta musulmana este o rusine pentru umanitate si o scarbosenie nemaiintalnita, care nu duce decat la crima si distrugere???? Se tot chinuie musulmanii sa ne explice ce credinta minunata au, ca femeile trebuie sa umble cu basmale, ca numai ei il recunosc pe Dumnezeul adevarat. De fapt, sunt toti niste criminali latenti, care abia asteapta declicul, sa omoare sau sa distruga.
  • 0 (0 voturi)    
    Nimic legat de emo??? (Joi, 18 septembrie 2008, 14:31)

    OME [anonim]

    Parca Emo erau la moda anul asta...


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri