Mic inventar de metode prin care femeile distrug viata barbatilor, realizat de Simona Tache.

1. Lacrimile. Pentru ca par dragalase, interesante si incitante oricarui barbat aflat la inceputul vietii amoroase, dar ii enerveaza cumplit pe cei care au asistat deja la varsarea a mai mult de zece galeti. Pentru ca, desi universul se apropie cu pasi mari de disolutie, ei n-au reusit inca sa invete cum sa reactioneze atunci cand noi plangem. Cum sa invete, saracii, din moment ce, daca incearca schema cu luatul in brate, vom plange si mai tare pentru urmatoarele doua ore, iar daca aleg datul cu basca de pamant si bocancii in mobila, vom plange mai incet ca intensitate, dar pana dimineata?

2. Zodiile. Pentru ca s-au saturat sa-si sune mama, la inceputul fiecarei noi relatii, ca s-o intrebe a nu stiu cata oara la ce ora s-au nascut pe motiv ca noua iubita tine musai sa le calculeze ascendentul. E drept, l-ar putea tine si ei minte de la o relatie la alta, dar le e si-asa destul de greu sa-si memoreze zodia.

3. Pisiceala. Pentru ca apare in cele mai nepotrivite momente ale vietii lor. Exemplu:

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!! ce faci, gandacel, muncesti? :-P

Ea (8/11/2005 2:30:49 PM): BUZZ!

Ea (8/11/2005 2:30:55 PM): BUZZ!! pisiii, de ceee nu raspuuuunzi?:((

El (8/11/2005 2:31:17 PM): treaba si tre' sa intru-n sedinta, vb mai tarziu

Ea (8/11/2005 2:31:33 PM): nuuu, acuum, un piic :x

Ea (8/11/2005 2:31:39 PM): hai, ma, puiut, ca ma alint si eu nitel, spune-mi ceva frumos si te las :- S

Ea (8/11/2005 2:31:49 PM): BUZZ!! de ce nu ma bagi in seama? nu ma mai iubeeesti? :((

El (8/11/2005 2:31:56 PM): bai, intelege ca nu pot

Ea (8/11/2005 2:32:00 PM): bineee :(

Ea (8/11/2005 2:32:21 PM): pa, chiar m-ai enervat, sa stii

4. Tinutul in brate. Pentru ca daca, intr-o noapte, sunt foarte obositi si uita sa doarma cu noi in brate, a doua zi dimineata avem bot.

5. Declaratiile de dragoste. Pentru ca trebuie sa raspunda de minimum zece ori pe zi la intrebarile "Ma iubesti?" si "Cat de mult ?", iar daca de la a opta oara-ncolo raspund plictisiti, e nasol.

6. Complimentele. Pentru ca, daca nu observa ca ne-am schimbat rujul, ca am fost la coafor sau ca avem o rochita noua si nu verbalizeaza observatia prin niste cuvinte dragute (si originale!), iar e nasol.

7. Micile crizulite. Pentru ca punem bot din senin si ne enervam daca ei nu observa. Iar daca observa si ne intreaba ce am patit nu vrem sa raspundem. Iar daca insista, plangem.

8. Capriciile. Pentru ca ne apuca pofta de biscuiti cu crema la 1,36 noaptea. Pentru ca ne dam cu fundul de pamant cate o saptamana sa ne duca la munte, iar cu o ora inainte de plecare nu mai vrem sa mergem nicaieri fiindca ne doare burta si avem o depresie.

9. Intrebarile. Pentru ca vrem sa stim la ce se gandesc exact cand ei n-au chef sa vorbeasca cu nimeni.

10. Fitele. Pentru ca vrem sa ne umple presul de la usa cu flori, iar daca se intampla, facem figuri si mai mari. Pentru ca plecam la mama doar ca sa se roage de noi sa ramanem si, daca n-o fac, suntem de parere ca ne-au umilit.

11. Absurdul. Pentru ca uneori ii iubim doar daca ne arata ca nu-i interesam, iar daca se poarta prea frumos si curtenitor, ii consideram blegi. Pentru ca daca ne insala sunt niste magari, iar daca n-o fac ni se par cam papagali.

12. Prietenele. Pentru ca prietena noastra cea mai buna suna exact atunci cand ei au chef de joaca, iar noi alegem sa plangem impreuna cu ea ca a parasit-o porcul in loc sa ne gadilam cu ei si sa ne batem cu perne.

Citeste alte 'metode' pe blogul Simonei Tache.

NOTA: Ai un banc, un clip, o poza funny? Vrei sa le impartasesti si celorlalti cititori? Atunci asteptam propunerile tale pe adresa fun@hotnews.ro