​La bine si la greu pentru totdeauna! - proiect sustinut de Cabli Funart / Arta De A Primi

webPR: Intre clasic si traditional

de Smile Media    
Sâmbătă, 4 octombrie 2014, 11:04 Life | La bine si la greu pentru totdeauna

Fotogalerie: Ce insemna nunta in traditie?
Proiectul "La bine si la greu, pentru totdeauna!" nu este o poveste cu printi frumosi si Ilene Cosanzene, nici cu oameni debusolati sau monstri. "La bine si la greu, pentru totdeauna!", serial editorial initiat de Cabli Funart/ Arta De A Primi isi propune sa faca cunoscute povestile frumoase despre acel moment unic din viata tuturor. Unii l-au trait, iar altii inca viseaza la el, insa ce reprezinta, de fapt, momentul cununiei? Ce insemna nunta in traditie? Cat de greu e sa organizezi nunta visurilor tale si cum reusesti sa nu clachezi, cautand cele mai potrivite solutii? "La bine si la greu, pentru totdeauna!" va raspunde unor intrebari al caror raspuns unii l-au gasit deja. Vom arata ce inseamna uniunea dintre doi oameni, vom vorbi despre industria nuntii si despre ce reprezinta, de fapt, o "investitie" de suflet".

Intre clasic si traditional

In ultima perioada, traditiile au revenit in forta. Fie ca vorbim de vestimentatie, cultura sau nunta. Cei care traiesc in "jungla " urbana vor sa evadeze sau macar momentul unic al nuntii sa fie unul plin de simboluri, legat de natura, de radacini si evident, traditii. Cei de la sat, aduc traditia in modernitate si reusesc sa le imbine placut. Dar care este tendinta? Elena Lasconi, Silvia Floarea Toth si Adelina Petraru ne spun cum au reusit sa imbine clasicul cu traditionalul la nunta lor, ce reprezinta inelul de logodna si cine decide culoarea anului.

I. "TE ROG SA FII SOTIA MEA!"

Elena Lasconi. Cine nu o cunoaste? O stim de la Pro TV si mai nou, de la Master Chef. Este castigatoarea Marelui Premiu. Am stat de vorba cu ea despre suflet, fericire, iubire, casatorie. Ce inseamna pentru vedeta Elena Lasconi momentul nuntii?

"M-am maritat pentru ca am simtit din tot sufletul"

In general, e foarte greu sa definesti corect ce inseamna nunta, insa in momentul acesta stiu foarte clar ce inseamna pentru ca am trecut prin doua nunti. La prima nunta nici nu mai stiu exact ce am simtit. Aveam doar 18 ani cand m-am maritat prima data. Eram foarte tanara, credeam ca sunt indragostita si mi-a placut ideea sa fiu mireasa. Eram foarte romantica si credincioasa si chiar daca au trecut mai bine de 20 de ani sa stii ca am si ramas la fel. In copilarie bunica mea a avut o mare influenta asupra mea. Imi spunea mereu ca atunci cand doi oameni se iubesc trebuie sa-si oficializeze relatia in fata lui Dumnezeu.

Asta am simtit si la 40 de ani. Exact la fel. Imi doream ca iubirea noastra, casatoria sa fie oficializata in fata lui Dumnezeu.

Eu nu m-am maritat pentru ca "trebuia" sa ma marit sau ca sa "intru in randul lumii". M-am maritat pentru ca am simtit din tot sufletul, ca vreau sa fac pasul asta. Il iubesc pe Catalin foarte mult si avem o relatie matura. Este prietenul meu foarte bun. Este si fratele meu in acelasi timp, dar este si iubitul meu.

Cand ne-am dus sa ne casatorim, cununia religiasa a contat cel mai mult pentru mine. La cea civila am plecat de la munca, m-am dus, m-am casatorit si m-am intors la serviciu. Nu a fost ceva care sa ma marcheze. Era un moment al oficializarii in acte. Biserica a fost foarte importanta pentru mine, locul in care urma sa ne casatorim. Am fost la manastirea Comana si faptul ca am putut sa ma casatoresc intr-o manastire a fost coplesitor. Preotul care a slujit acolo, un barbat foarte tanar, dar care este deja doctor in teologie, a personalizat toata slujba. A fost impresionant. Imi muscam obrajii ca sa nu plang, sa nu imi curga rimelul, sa spuna lumea ca sunt o plangacioasa. Eram foarte, foarte emotionata.
Elena Lasconi - nunta 2
Foto: Arhiva personala



"Ce e in neregula cu mine de eu nu ma marit?"


Prima casatorie am incheiat-o dupa aproape patru ani. Nici nu aveam 22 de ani impliniti si aveam un copil de doi ani. Am plecat cu fetita mea, trebuia sa am grija de ea. Am renuntat la tot, la apartament, la absolut tot. Am zis sa incep o viata noua. Iti dai seama ca prioritate este copilul, iar fiica-mea a fost o minune. Eu eram zana buna pentru ea, iar ea era si este sufletul meu. Tot timpul am fost ca prietenele, ca "doua boabe intr-o pastaie" si ma bucur ca am ramas la fel. Dar, te gandesti la un moment, trece o luna, trec doua si te gandesti ca ai nevoie de un suflet langa tine. Simti lucrul asta indiferent de cat de puternic esti. Oricat de grozav esti, un copil nu ocupa niciodata locul unui partener matur cu care sa vorbesti, care sa te inteleaga, care sa te mangaie, care sa te sarute.

De fiecare data cand aparea un barbat in viata mea ma gandeam ca el este urmatorul. Ca el este alesul. Nu sunt genul aventurier. Niciodata nu mi-a placut sa experimentez numai de dragul experimentului. Sa am relatii doar asa.. ca sa castig experienta. Poate ca am gresit insa daca ar fi sa o iau de la capat nu cred ca as proceda altfel.. M-am implicat de fiecare data foarte mult emotional si m-am gandit ca "el" este alesul. A durat ceva. De la 22 de ani pana la 40 sunt 18 ani. Unora li se pare mult. In tot timpul asta am avut relatii de trei ani, de patru ani, de doi ani. Ma gandeam, pentru ca e si presiunea aia sociala, ca ar fi bine sa ma marit si eu la un moment dat. Mama ma suna mereu si imi zicea: "bine, tu cand te mariti?" Nici nu ma mai intreba ce fac. Era foarte ciudat si probabil in subconstient mi-a aterizat intrebarea: "oare ce am eu? Ce e in neregula cu mine de eu nu ma marit?". E adevarat ca jobul meu nu se asorta deloc cu o casatorie. Plecam uneori la filmare la trei-patru dimineata la razii, la inundatii. Cum sa pastrezi o relatie? Era greu pentru ca pe langa job aveam si copilul cu mine. Apoi, ma gandeam ca nu e tocmai ok ca fiica mea sa aiba in fata un alt personaj barbatesc. Trebuia sa indeplineasca foarte multe conditii "viitorul sot", ma gandesc eu. Sincer, nici nu mai stiu ce mi-a mai trecut prin minte atunci.

"Te rog sa fii sotia mea!"

Elena Lasconi si Catalin
Foto: Arhiva personala
Dupa multi ani a aparut Catalin. Ne-am intalnit la cursurile de engleza de la British Council. Un an si jumatate, eram doar colegi. Atat. Atmosfera era foarte placuta. Vorbeam numai in engleza chiar si atunci cand venea vorba de mancare. Odata i-am povestit despre peste si i-am zis sa mergem sa mancam intr-un loc in care se prepara peste foarte bun. Asa a inceput.Incetul cu incetul lucrurile s-au legat intre noi Am stat vreo cinci ani pana sa ma ceara. A trecut un an, au trecut doi. Era foarte frumos. Ma intelegea. Este genul care nu te judeca. Te ia asa cum esti. Dupa vreo doi ani m-am gandit ca ar fi frumos sa ma marit. Asta aveam eu in cap. Ma simteam tot ca la 14 ani. E un fel de infantilism romantic. Dupa doi ani insa , am vazut ca nu se intimpla si am renuntat la idee. Am zis: "Bine ca ne intelegem si ne iubim. Este super! Doamne, dar cate femei pe lumea asta au norocul in viata asta sa intalneasca un barbat cu care sa se inteleaga cum ma inteleg eu cu el? De ce mi-o trebui mie sa ma duc sa imi pun pirostriile in cap?" Am zis sa ma detasez putin de inima si sa gandesc putin cu creierul ca prea mult gandesc cu inima.

In noaptea de Revelion 2011-2012 imi spune: "Elena, te iubesc foarte mult!". Erau acolo si Oana, fiica mea cu prietenul ei. Am vazut ca este foarte emotionat si nu imi dadeam seama ce are. Si imi tot repeta ca vrea sa imi spuna ceva. Nu intelegeam nimic. In timpul petrecerii, el ma tot tragea intr-o parte a salii. L-a mai tras de mana si pe un prieten de al nostru. Priveam uimita gandindu-ma ce o fi patit. Il vad ca isi ia sacoul de pe spatarul scaunului. Ii tremura mana. Am vazut ca scoate o cutiuta. Am mai vazut cutiute din astea cu cercelusi. Scoate cutia si spune: "Te iubesc foarte mult si te rog sa fii sotia mea!". Probabil s-a gandit ca s-ar fi putut sa spun "Nu". Cred ca asta a fost motivul pentru care a formulat asa cererea. Nu a spus: "Vrei sa fii sotia mea?", ci:"Te rog sa fii sotia mea!". Mi s-au inmuiat picioarele. Nu-mi venea sa cred. Am fost de emotionata incat au inceput sa imi tremure picioarele. Intrasem intr-un fel de atac de panica. Vedeam si reactia fetei mele care se bucura si ea pentru mine si plangea de fericire. Dupa ce mi-am revenit putin, m- am imaginat mireasa. Nu puteam fi altfel imbracata decat in costum popular. Asta simteam. Iar nunta? O petrecere cu prietenii mei. Nu m-am gandit o secunda la cati bani va costa. Am zis nu conteza. Si nu am dorit o nunta care sa imi aduca profit, cum se mai practica. Doream sa fac o petrecere pe sufletul meu. Am zis ca trebuie sa fiu imbracata in costum popular. Si de aici a pornit totul.

Am inceput sa caut. Trei, patru luni am tot facut documentare. Cred ca ii stiu deja pe toti artizanii romani. Am aflat cine face si ce face.

Mi-am dorit un simbol al nostru la nunta. Si l-am gasit. L-am cusut cu margele pe brau. Il aveam si pe stegulete, si pe stergare. Toti invitatii au fost incantati sa vada cat de mult am lucrat la detalii.
Elena Lasconi - nunta 5
Foto: Arhiva personala


"Daca nu aveam prieteni, nu eram ceea ce sunt."

Am cautat prima data locul. Voiam sa fie vara si sa avem posibilitatea daca ploua sa stam si afara si inauntru. Doream un loc romantic, rustic, mai pe sufletul meu. Mie imi place natura.

Am vazut tot felul de locuri, dar nu m-au incantat. Nu sunt omul fitelor. Intamplator am gasit Casa Comana. Am vazut-o cu un an inainte de casatorie, atunci cand era in constructie si m-am indragostit de acel loc. Acolo voiam sa merg si acolo am organizat totul asa cum dorit, pina in cele mai mici detalii. Imi doream ca prietenii mei sa se simta bine, sa se simta respectati si iubiti pentru ca eu asta simt pentru ei.

Eu am plecat de acasa si nu i-am avut pe ai mei langa mine. Daca nu aveam prieteni pe care ii am, nu as fi cine sunt. Prietenii mi-au fost alaturi si la bine si la greu. Mai ales atunci cand mi-a fost greu.

"Trebuia sa fie perfect"

Am vrut sa fie totul din panza alba si motive traditionale: atat stergarele cat si fetele de masa. Tot. Am muncit cu colegii de la grafica pentru modelul traditional. Am facut brauri, stergare, fanioane cu simbolul romanesc, fete de masa. Eu am gandit totul. Doar era momentul la care visasem atat de mult. Trebuia sa fie perfect.

Aranjamentele florale am vrut sa fie mai ...altfel. Sa fie superbe. Imi doream sa le daruiesc prietenilor dupa nunta. I-am spus fetei care se ocupa de aranjamentele florale ca nu vreau sa fie banale: le vedeam in vartelnite, linga niste fuse cu lana. Si asa a fost. Toate trebuiau sa aiba o poveste. Fiecare masa avea o poveste. Am comandat turta dulce in loc de marturii. Am cautat sa am stergare, vartelnitele, fuse ..... Servetelele le-am comandat din Suedia. Chiar si banalele servetele erau personalizate cu numele nostru si data nuntii. Inclusiv cele de sub cescuta de cafea trebuiau sa fie asa. Pana in ultimul detaliu trebuia sa fie perfect. Nu am trimis nicio invitatie printata, totul a fost pe mail. Am desenat de jur imprejurul ei tot felul de simboluri romanesti prinse in hora.

Le-am spus tuturor sa vina in costum popular. Unii au crezut ca e o gluma. Altii au venit cu straiele traditionale in portbagaj. Cand au vazut ca majoritatea sunt imbracati in ii s-au dus si s-au schimbat in parcare. A fost foarte frumos. Mi-a placut ideea.

"Este legatura dintre femeie si barbat ca persoane, dar si cu Dumnezeu"

Simbolul nuntii noastre a fost unul foarte special. Este foarte special pentru poporul roman dar putini stiu de el. A fost descoperit in nordul Moldovei, sculptat pe o poarta. Sunt doua pasari care stau fata in fata iar intre ele e desenat pomul vietii. Semnificatia acestui simbol este: legatura dintre femeie si barbat, iubirea dintre ei, fertilitate, iubire, dar si legatura cu celor doi, atat separat cat si in cuplu, cu Dumnezeu.

"Aceste doua inele sunt sentimente, nu sunt lucruri."

Din punct de vedere material, pentru mine, inelul de logodna sau verigheta nu reprezinta nimic. Inelul cu care Catalin m-a cerut si verigheta nu le dau jos niciodata. In inelul de logodna il vad pe Catalin care tremura cand m-a cerut...Doamne, ce moment emotionant... In el sunt si lacrimile de bucurie ale fiica-mi care m-au terminat pur si simplu. E momentul in care eram cu toti acolo. Aceste doua inele sunt sentimente, nu sunt lucruri.
Elena Lasconi - nunta 6
Foto: Arhiva personala


"Eu intotdeauna am ales cu sufletul"

Eu intotdeauna am ales cu sufletul indiferent ce fel de alegeri am facut. Ca am cumparat un scaun sau o cana pentru mine tot o alegere facuta cu sufletul a fost.

"Nu exista o ecuatie a fericirii"

Fericirea e senzatia pe care o simti uneori un timp foarte scurt in stomac. "Fluturasii" aceia...Asa ca, eu sunt o persoana foarte multumita. Nu sunt in fiecare zi fericita. Nu sunt in fiecare zi desteapta. Nu pot sa spun ca sunt 100% fericita. Sunt foarte bucuroasa ca ma inteleg asa bine cu Catalin, ca il iubesc si ma iubeste. Simt asta. Cand ma uit la fata mea sunt etraordinar de fericita. Cand ma uit la catelusa mea sunt foarte fericita. Cand ii vad pe prietenii mei sunt grozav de fericita. Am o bucatica cu fiecare din oamenii astia in sufletul meu. Am in fiecare zi parte de o bucatica de fericre. Uneori navaleste peste mine, alteori imi caut bucatica de fericire. De exemplu, privesc un pom care infloreste sau unul ruginiu si imi zic:"Doamne, ce frumos este!"

"Traiesc fericirea lor"

Ma bucur foarte tare cand doi oameni care stiu ca se iubesc si se plac si se inteleg foarte bine, traiesc momentul casatoriei. Acel moment unic. Ma bucur ca sunt acolo cu ei si il impartasesc. Mi se pare cel mai important moment al vietii si cel mai frumos. Momentul cand constientizezi clipa. Pentru mine este o onoare. Foarte rar mi s-a intimplat sa nu ma duc la vreo nunta. Pentru mine nunta si botezul sunt foarte importante.

Am participat si la nunti "spectacol", facute pentru rude, pentru public , doar de fatada. Nu faceam parte din "filmul" ala. Atunci m-am simtit norocoasa ca am viata pe care o am. Ca am facut alegerile pe care le-am facut.

"Am avut emotii la dans"

In ce priveste dansul mirilor, am avut emotii. Marturisesc. Catalin nu danseaza bine. Zici ca e un ursulet. Orice muzica ar fi, populara, rock el danseaza intr-un singur fel. Eu sunt mare dansatoare. Mie imi place muzica si dansul.Pentru nunta nu am facut nicio pregatire cu dansul mirilor. Iti dai seama? Catastrofa. Si i-am spus lui Catalin sa nu se streseze. Am gasit o solutie. Eu sunt din Hateg si am vrut la nunta mea sa cante Hategana. Era simplu: el statea pe loc si eu ma invarteam in jurul lui. Asa a fost!Tare fain!

Silvia Floarea
Foto: Hotnews

II. "MIREASA ESTE O IMPARATEASA"

Silvia Floarea Toth s-a facut remarcata de curind atat prin colectia de costume traditionale din zona Mocod, jud. Bistrita Nasaud cat si prin fotografiile sale.

"Am crescut in satul Mocod, judetul Bistrita-Nasaud, chiar la granita vechii Tari a Nasaudului, intr-o familie unde pasiunea pentru traditie am mostenit-o de la bunicii mei mesteri populari: bunicul cojocar, bunica tesatoare si pasionata de dantele si cusaturi. Zestrea de costume o am de la mama, bunica si matusi. La ea s-au adaugat costume si piese primite de la prieteni, rude sau vecini care m-au vazut purtand la biserica duminica si in zile de sarbatoare costumul popular (timp de ani de zile am fost singura tanara care facea lucrul acesta in sat).


Cea mai veche piesa este de pe la 1890, o "camesa" primita de la o matusa de 91 de ani. Costumul cel mai nou mi l-au facut mama si bunica in 2012 dupa un model al strabunicii. Fotografiile in costum popular nu au inceput ca un proiect, ci din dorinta spontana de a surprinde in imagini frumusetea, complexitatea si bogatia costumului.
Silvia Floarea
Foto: Hotnews


Am fotografiat prietene, vecine, rude, bunici. Am facut autoportrete si am incercat sa arat si altora cum vad eu portul popular: spectaculos, bogat, misterios, deosebit.  Doream sa le arat celor mai tineri ca au de ce sa fie mandri. Intre timp aceasta dorinta a devenit proiect si acum lucrez la o serie intreaga de fotografii in costum popular din Tara Nasaudului care sunt incluse in proiecte de promovare a Romaniei peste hotare" - revista National Geographic Travel.


Silvia Floarea Toth
Foto: Hotnews
Colectia de costume a Silviei Floarea Toth a ajuns in ultimele luni la Bucuresti, Roma si Viena.

"In traditia nasaudeana, regina momentului este mireasa"

Nunta este unul dintre evenimentele cruciale din viata omului inca din vremuri stravechi, alaturi de Nastere si de Inmormantare. In orice cultura am cauta, vom gasi aceste trei mari momente sarbatorite. In traditia nasaudeana nunta este sarbatorita cu mare fast, iar regina momentului este mireasa. Ei ii sunt dedicate mai toate cantecele si strigaturile, iar lumea din sat iese cu mic, cu mare sa o vada pe Ea.
Nunta traditionala 3
Foto: Arhiva personala




"Cununa miresei nu lipsea de la nuntile taranesti"


Lucrurile s-au schimbat mult de-a lungul vremii si nuntile din prezent seamana prea putin cu cele de pe vremea bunicilor sau strabunicilor nostri. Daca pentru noi inelul de logodna si verigheta este de neconceput sa lipseasca, pentru majoritatea taranilor era un lux. Bunicii mei nu au avut vreodata inele, dar sunt casatoriti de 60 de ani. S-a pastrat insa ideea ca mirii sa fie gatiti cat mai frumos, ca mireasa este ca o imparateasa (de aici si importanta cununii miresei, care nu lipsea de la nuntile taranesti), ca ospatul trebuie sa fie cat mai bogat si veselia cat mai mare dar  mai important decat toate, sanctitatea casatoriei.

"Sunt convinsa ca steagurile acelea au ceva magic in ele"

Am fost o mireasa teribil de emotionata, asa ca nu as putea alege un singur moment. Dar imi amintesc perfect ca am atins culmea emotiilor asteptand alaiul mirelui sa vina sa ma ia de acasa, cand toata familia m-a vazut pentru prima data in rochia de mireasa si plangeau toti de emotie. Atunci am simtit ca mi se taie genunchii si ca nu-mi voi putea retine lacrimile. Era foarte cald, casa era ticsita de invitati, nu aveai unde sa arunci un ac.

Imi tremurau mainile si imi faceam griji ca nu voi putea tine nici buchetul (am avut un buchet superb din flori pictate si bijuterii, foarte greu). Si atunci am auzit clopoteii, ca un sunet de poveste, vesel si magic. Erau steagurile de nunta din fruntea alaiului, feciorii care le poarta vin primii si se aud de departe. Am uitat de emotii pe loc, m-am inveselit si am zambit toata ziua. De atunci sunt convinsa ca steagurile acelea au ceva magic in ele.

Nunta traditionala 1
Foto: Arhiva personala
"Inelul este mai mult un simbol decat un obiect"

Cea mai longeviva casatorie pe care o stiu, a bunicilor mei, nu a fost marcata de inele, asa ca pentru mine inelul este mai mult un simbol decat un obiect de care nu ai voie sa te desparti niciodata. Eu pe al meu il port doar in public, pentru ca e frumos si vreau sa-l protejez. Mai importanta este legatura dintre cei doi soti, intelegerea, respectul reciproc si iubirea. Acestea ar trebui sa preocupe, nu pretul rochiei de mireasa, marimea pietrei inelului, numarul de invitati la nunta sau locatia lunii de miere.

"Alai ca pe vremuri"

Am ales sa ne casatorim in biserica din satul bunicilor mei, Mocod, in judetul Bistrita-Nasaud. In aceasta biserica s-au casatorit strabunicii, bunicii, parintii mei si acum si eu si sotul meu. Pe drumul spre biserica am fost condusi cu cantec, strigaturi si voie buna de un alai de muzicanti, tineri dansatori si de femeile din grupul Flori Dumitrene din satul Dumitra. Femeile in varsta au lacrimat putin si si-au amintit de nuntile de altadata si de tinerete.

Cred ca acesta a fost cel mai frumos moment.S-a strigat si "Gaina" la petrecere, o surpriza pentru invitati, mai ales pentru cei care nu stiau de acest obicei, moment umoristic si muzical, in care se tachineaza si se lauda nasii, mirii si se critica cu umor moravurile usoare sau micile aventuri galante (in satul de altadata nu existau secrete, totul era public, indiferent daca asta era sau nu pe placul celor vizati).

 


III. INTRE CLASIC SI TRADITIONAL IN MATERIE DE ... FLORI


Culoarea anului 2015 va fi...

Elena Lasconi a vrut sa aiba aranjamente florale traditionale iar rochia traditionala "cerea" o coronita din flori de camp. Silvia Floarea Toth a avut un buchet de flori pictate. Ei bine, unde gfasesti ceea ce doresti si cine decide culoarea florilor din buchetul celor care vor sa fie mirese anul viitor? Anul acesta s-a purtat ...., ne spune Adelina Petraru, cea care a reusit sa transforme hobby-ul inntr-o mica afacere si din floarea pasiunii, Pasiflora, si-a facut un nume.

Aranjament floral 3
Foto: Arhiva personala
Clasic sau traditional, intre buget si fite

"Traditional adaptat la modern. Anul acesta s-a observat o crestere a numarului celor care si-au dorit o nunta traditionala si cred ca trendul se va mentine.", spune Adelina Petraru, florist Pasiflora." In principiu, se poarta ceea ce isi permite fiecare. In organizarea nuntii, bugetul are un rol important si pentru unii mentinerea lui in limite reduse implica un mare efort de imaginatie, in timp ce pentru altii reprezinta masura reputatiei lor.Insa de cele mai multe ori, mai importanta este viziunea asupra evenimentului si atunci bugetul trece pe locul secund. Miresele pot gasi pe internet o varietate de modele de aranjamente florale si isi pot face o idee despre ce si-ar dori, iar apoi, in functie de buget si prin consultarea unui specialist, sa ajunga la visul materializat. Florile de sezon sunt mult mai ieftine pentru o nunta traditionala in functie de anotimp se pot folosi bujori,lalele,frezii,maci, floarea soarelui, margarete, narcise flori care sa para proaspat culese din gradina sau e pe camp."
Aranjament floral 4
Foto: Arhiva personala


Coronita din flori de camp

"In Grecia Antica miresele purtaucoronite de flori ce simbolizau inocenta, feminitatea,prosperitatea. Florile de camp sunt cea mai buna alegere pentru o nunta rustica datorita simplitatii si puritatii lor.", afirma Adelina.

Alb sau mov?

"Albul nu va disparea niciodata, insa culoarea anului 2014 este Radiant Orchid (o combinaatie de fuchsia,mov si roz) care are nuanta de baza movul, o culoare ceruta la nunti. La nunta traditionala movul se poate combina cu verdele crud al ierbii, aramiul frunzelor de toamna, portocaliul tartacutelor, galbenul pal al spicelor de grau sau galbenul aprins al florii soarelui.", crede Adelina Petraru.

Aranjament floral 5
Foto: Arhiva personala
Cum arata nunta la care viseaza un florist?

"Pe o pajiste, sub o bolta intinsa de ciresi infloriti, cu petale pe alee si aranjamente florale romantice pe marginea ei. Iar daca nu se poate, pe malul marii, cu o mireasa desculta, fericita si cu o cununa de flori exotice si parfumate pe cap."- Adelina Petraru, Pasiflora
















7514 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri