"La bine si la greu pentru totdeauna" este proiectul editorial initiat de Cabli Funart / Arta de a Primi. Stii sa primesti iubirea si sa recunosti fericirea? Ce inseamna nunta si ce ramane in urma ei? Despre mostenirile unor familii vechi, despre ce gandesc barbatii si mai ales, pentru toti cei care mai cred in finalul fericit al unei povesti, am stat de vorba cu Theodora Massini, Andi Radiu si Adrian Leonard Mociulschi.
Andi Radiu
Foto: Arhiva personala
Ce gandesc barbatii?
- Daca ar fi sa parafrazam titlul unui cunoscut film, am putea sa ne intrebam:"Bine, bine, dar barbati ce gandesc despre nunta?" Am adresat intrebarea lui Andi Radiu, jurnalist roman in Italia, la Gazeta Romaneasca, un om cu un condei extrem de ascutit, casatorit cu o femeie superba si tatal a doi copii care isi urmeaza parintii. Aaa, si am uitat: Andi este si un bucatar desavarsit.
"Copil fiind, mi-am imaginat mereu momentul"
Stiti cum se scarpina cineva dupa ureche atunci cand nu stie sa raspunda la o intrebare? Cam asa reactionez eu cand sunt solicitat sa particip la o nunta. Si asta pentru ca mie, nuntile nu-mi plac. Sa nu va ganditi la motive precum: cheltuieli mari, garderoba noua, zile libere. Nu, doar ca de mic copil, am avut oroare de nunti.
Primele"flash-uri" de memorie despre nunti apar de pe vremea cand aveam 4-5 ani. Am vazut mireasa: plina de pudra (de aia groasa si proasta care se gasea pe vremea lui nea Nicu), machiata grosolan, cu o rochie lunga care matura caldaramul...aveam impresia ca e o vrajitoare rea, pusa sa imi faca rau. Am inceput sa plang si mama mi-a povestit ca nu m-am oprit pana cand nu am plecat de acolo. Adica le-am stricat parintilor seara...
Apoi, imi amintesc de nuntile de la tara. Acolo unde toti put a tuica ieftina, barbatii poarta pantaloni de stofa cu pulover colorat iar femeile au batic pe cap. Inevitabila fanfara care iti sparge urechile, sarmalele reci sau salamul aproape verde, inevitabil daca e foarte cald afara. Daca ai nesansa sa dai peste obiceiuri de tip "dansul gainii", tacamul e complet.
Cu toate astea am fost mereu emotionat cand, in fata altarului sau in fata ofiterului de stare civila, cei doi isi promiteau iubire vesnica. Copil fiind, mi-am imaginat mereu momentul cand voi fi pus sa fac acelasi lucru. Sa spun un DA hotarat, sa las un timp de pauza care sa creez tensiune, sa fac gesturi comice sau sa ma chinui sa deschid gura, prins de mari emotii. Am facut-o si pe asta, dar credeti-ma, nu-mi mai amintesc cum am reactionat...m-am trezit ca semnez in registru.
Sa nu credeti ca toate nuntile la care am participat au fost urate. Nici vorba. Nu vreau sa nominalizez, ca nu e cazul, dar o nunta frumoasa pentru mine e atunci cand totul decurge firesc, cand nu exista scenarii false, kich-uri sau improvizatii aiurea. Bine, nunta sau inmormantare nu exista fara barfe...asta e de cand lumea.
Nu va spun ce am simtit cand s-a apropiat momentul meu, acela de a ma casatori. Calvar total. Nasi, invitati, costum, rochie, meniu, flori, rude, prieteni, dusmani, colegi...trebuie sa-i multumesti pe toti, sa tii cont de toate amanuntele. Eu am fost un norocos, insa. Am cea mai de treaba soacra, care a fost de acord cu toate propunerile mele (sic!), am cel mai intelegator socru, care s-a adaptat la toate ￢figurile￢ mele. De ai mei nu mai spun nimic, ca au pariat totul pe noi.
Andi Radiu
Foto: Arhiva personala
Mari dificultati la preot. Ca sfintia sa dorea sa ne spovedim, sa spunem tot, inclusiv...stiti voi. Am simtit cum scartaie totul in mine...dar am spus tot...sa nu se supere Doamne-Doamne pe noi si sa plecam cu stangul...
Si am mai fost norocos la ceva: primul costum de mire probat, perfect. La rochia de mireasa nu m-am bagat, ca cica nu e bine sa vezi inainte...ce mi-a placut regula asta!
Apoi masa festiva...ia spuneti: cati dintre voi nu au injurat in gand ca trebuie sa stea cu paharul de sampanie im mana si sa ciocneasca cu toti. Sa pupe pe toata lumea, sa zambeasca la toata lumea...Ioi, a trecut si asta...
Partea cea mia jenanta: s-o spun sau nu? Adunatul banilor...ca pe vremea cand m-am insurat eu era inca obiceiul sa treci pe la fiecare la masa, sa incasezi cecul sau banii direct si sa multumesti, sa pupi, sa te bucuri...am facut-o si pe asta...
Foto&Cook Andi Radiu
"A gati bine, pentru mine e o arta"
Am fost intrebat de multe ori daca dragostea trece prin stomac...evident, singur ca da. Cred ca o femeie apreciaza un barbat care mai stie sa si gateasca din cand in cand. Nu sa stea toata ziua in fata aragazului, dar macar in clipele de ragaz familial, o surpiza culinara e mereu binevenita.
Mie imi place a naibii de mult sa gatesc (incerc sa scap de argumentul "nunta", nu va suparati pe mine). Familia, prietenii stiu ca-s un mare gurmand. Ca-mi place si sa gatesc si sa mananc. E bine, e rau, nu ma intereseaza. A gati bine, pentru mine e o arta, nu e la indemana tuturor.
Orice aliment are punctele sale forte, calitatea bucatarului e de a le scoate in evidenta. La noi, in Romania daca ii spui unuia ca ii dau frunze de sfecla la masa, se uita urat la tine. Cu toate astea se poate gati foarte bine. In tara nu am cunoscut trufa, multe tipuri de peste, fructe de mare, branzeturi, dulciuri...in Italia gasesti o gama impresionata de retete. Pot spune cu mana pe inima ca in Italia se mananca cel mai bine, nu va suparati pe mine. Da, imi plac sarmalele, le mai fac de doua ori pe an, dar bucataria romaneasca e mai rara la noi...si nu pentru ca "ne dam cu italienii", ci pentru ca ne place.
Hai sa fac si o mica confesiune despre "fixatiile" mele: mi-ar fi placut sa devin un jurnalist gastronomic. Un fel de Anthony Bourdain, care e idolul meu, din punctul asta de vedere. Ma ajuta cineva?
Una peste alta, ca sa termin, sunt un om fericit, chiar daca am cei mai obraznici copii (Vlad si Cezar) si cea mai cheltuitoare nevasta (Camelia).
Theodora Massini- portret
Foto: Arhiva personala
"Toate se fac la timpul lor"
- Sunt cea mai sociabila persoana pe care o cunosc. Cu prietenii, colegii, necunoscutii si mai ales cu mine insami. Din cand in cand ma invit singura la film si ne distram tare bine Eu cu Mine. Asa se prezinta unul dintre cei mai frumosi oameni pe care i-am cunoscut in viata aceasta. Este vorba despre Theodora Massini- jurnalist, mama, sotie, nepoata a Dorei Massini, una dintre cele mai bune soprane ale Romaniei.
"La bine si la greu pentru totdeauna" ?!
Ca formula, nu e demodata. Si sper sa nici nu fie vreodata. La fel cum sper ca fiica lui fi-miu sa citeasca Cenusareasa si sa creada in iubirea aia frumoasa, din povesti. Sau macar in varianta ei moderna. "Pretty Woman", parca ii zice, nu?...
Pentru mine, familia este baza. Clar. Intr-o lume nebuna ca a noastra, linistea si echilibrul pe care ti le da familia sunt secretul supravietuirii. Dupa o zi apasatoare, in care a fost mai mult urat in jurul tau decat frumos, cu greu o iei de la capat a doua zi, daca nu ai pe cineva care sa te faca sa uiti. Sa-ti povestesc ceva. Plec de multe ori incarcata de la munca. La ora 17 il iau zilnic pe fi-miu de la scoala. Vrand-nevrand, in acel moment trebuie sa dau "Erase". Copilul e vorbaret, are intrebari si vrea atentie. Nu-l intereseaza prea tare cate crime am editat eu sau cu cine m-am mai certat. Cand urca in masina, trag aer in piept, il pup iar el imi zambeste. Si gata. Nu stiu cum ar fi fost daca nu aveam asta.
" O doamna nu arata niciodata ce simte"
Bunica mea, Dora Massini, este reperul pe care il am in viata. Din o mie de motive si inca o mie peste. Vezi tu, a fost cea mai puternica femeie pe care am cunoscut-o vreodata. Si in acelasi timp, de o fragilitate imensa. Asa, ca un fel de fir subtire de otel... Era evreica. Aveam vreo 10 ani cand m-a chemat in dormitor sa-mi arate una dintre cele mai dragi amintiri ale ei. A scos din spatele unui tablou atarnat dintotdeauna pe perete, un caiet. Un caiet de scoala, cu un scris de copil si niste desene colorate. Fusese caietul surorii ei. Ultimul, inainte sa moara in lagar impreuna cu restul familiei, toti cu exceptia Dorei. Am intrebat-o de ce nu mi l-a aratat pana atunci. Si mi-a zis ca toate se fac la timpul lor.
Bunica Theodorei, Dora Massini
Foto: Arhiva personala
Dora a fost solista la Opera. Soprana, una dintre cele mai bune ale vremii. L-a vrajit pe Rege. De la ea am invatat ce inseamna sa fii o Doamna. Cum trebuie sa stai cu spatele drept, picior peste picior. Niciodata fara dres pe sub fusta. Niciodata fara ruj pe buze si oja pe unghii. Musai rosie. Niciodata fara cercei in urechi. Preferabil perle...
Cand am mai crescut, si am inceput sa am probleme de amor, mai veneam smiorcaindu-ma la ea. Ma consola si apoi imi spunea: "Draga mea, tine minte: o doamna nu arata niciodata ce simte. Nici cand se bucura prea tare si mai ales, niciodata cand sufera. Ce e in sufletul ei, acolo trebuie sa ramana. Si in batista de hartie mototolita, aruncata in cosul de la baie.
Cand te intorci printre prieteni, sa ai nasul pudrat si zambetul pe buze. Si crede-ma, la un moment dat te vei simti mai bine. Toate trec. Mai putin rusinea de a te fi facut de ras."
Dora traia cu o pofta nebuna. Nu am cunoscut vreodata pe cineva care sa iubeasca asa mult viata. Si oamenii. Si calatoriile. A trait 80 si ceva de ani si a mers cu avionul pana la final. Si s-a bucurat de fiecare clipa. Fiind evreica, a suferit sub toate oranduirile mai devreme sau mai tarziu. Nu avea pensie mare, desi era artist al poporului. Dar nu trecea luna fara sa-si imbrace rochia eleganta, o rochie verde si sa nu mearga macar o data la Opera.
Bunica Theodorei, Dora Massini
Foto: Arhiva personala
Chit ca pentru asta manca doar paine cu ceai o saptamana. Si nu trecea luna, fara sa ma scoata la un profiterol, la Capsa. Tot ea m-a invatat ca o doamna trebuie sa se rasfete si singura din cand in cand.Unii imi spun ca seman cu ea. La ochi. Stiu ca ai ei erau mari, limpezi s plini de caldura. La fel cum, intr-o clipa, puteau sa devina mai taiosi ca otelul. Mica fiind, mi se parea ca toate misterele lumii sunt acolo. Stii, la varsta aia n-am stiut sa profit. Mi se parea ca Dora va trai vesnic. N-a fost asa. A plecat dintre noi inainte sa-mi spuna macar jumate din tainele ei. Asa ca nu-mi ramane decat sa sper ca am invatat ceva.
Cu sau fara nunta?
Momentul zero e ala in care iti dai seama ca chiar vrei sa-i spui "Da"domnului. Cand realizezi ca el e omul pe cate il vrei alaturi la bine si la greu. (sic!) Dar asta, dupa mine, nu
presupune neaparat si nunta. Cunosc cupluri perfect functionale (fericite, daca vrei) care stau impreuna de ani de zile fara sa fi facut nunta.
Fie vorba intre noi, e mai greu sa organizezi o nunta decat sa o traiesti. Raspuns subiectiv. Eu am facut nunta acum... stai un pic... 12 ani. Pe atunci nu erau la moda firmele astea care se ocupa de tot. Sau nu stiam eu de ele, sau nu ni le permiteam. Una peste alta, eu cu Adi am organizat totul. Ma rog, mai mult el. Si-mi amintesc ca a fost o nebunie. Partea buna a fost ca totul a iesit asa cum ne asteptam. De rezistat a fost mult mai usor. Nu a fost o nunta mare, cred ca am fost 70 de persone cu totul. Si nici nu ne-am batut capul cu invitatii. Pur si simplu am dansat si ne-am simtit bine. Asa, ca la un chef intre prieteni.
Theodora Massini
Foto: Arhiva personala
Nefirescul nuntilor
Urasc invitatiile de conveninenta. De genul:"Ala e sef, tre' sa-l chem. Ala are o firma de turism, poate ne face cadou o excursie. Ala are bani, o sa dea mult la masa. La ala am fost la nunta, tre' sa vina si el la noi." Si chiar si obligatiile de familie le-as interzice. Unchi, matusi, verisori pe care nu-i cunosti si nu-i vei mai vedea vreodata decat la nunta lor, cum spuneam, cand te vor chema pe principiul "A venit momentul sa-mi dai si tu bani." Oribil!
Pe urma, detest regulile. Toate. Aia cu primitul invitatilor. Ar trebui angajate doua pisi, 90-60-90, care sa faca asta si sigur invitatii ar fi mai (sincer) fericiti decat atunci cand stau la coada sa pupe mirii ca pe moaste. Bine, fie, si doi stripperi, pentru doamne. Si cate si mai cate...
nici nu vreau sa ma gandesc la partea cu hora fara de care nu se poate, ca se supara varu' de la Ploiesti. Nu, frate. Nu.
"Dancing Queen"
Primul dans a fost cel mai emotionant moment de la nunta mea. Clar. Dovada ca nu uit. A fost Abba - "Dancing Queen". Stiu ca Adi ma invartea prin toata sala iar eu nu vedeam nimic in jur. La un moment dat, s-a apropiat cineva-cred ca nasul- si ne-a zis: "Vedeti ca a venit X-ulescu si asteapta sa-l intampinati, nu vrea sa intre, hai ca dansati dupa aia." Adi s-a uitat la el, s-a uitat la mine si i-a aruncat, in timp ce deja ne indepartam: "Stii ceva? Sa astepte. E nunta noastra deci noi trebuie sa ne simtim bine. Iar eu acum imi dansez mireasa..."
A fost misto.
Iar daca e sa ma gandesc la nunta ideala, oscilez intre o plaja greceasca pustie si Italia. In primul caz, in loc de petrecerea in local as invita martorii in mare. In al doilea, la un spectacol la Scala. Da, stiu suna foarte diferite variantele. Dar sunt femeie. Am dreptul sa fie nehotarata, nu?
Theodora Massini
Foto: Arhiva personala
"Sunt fericita cand caut fericirea"
Sunt fericita cand il tin pe fi-miu in brate, seara la culcare. Si cand imi spune "Te iubesc pana la Doamne-Doamne si-napoi". Si stiu ca e fix asa. Sunt fericita cand merg la Opera si-mi tresalta inima pe o arie bine interpretata. Sunt fericita cand cunosc oameni frumosi. Sunt fericita cand scriu. Si cand imi ies lucrurile bine. Sunt fericita cand beau o cafea cu o
prietena draga.
Sunt fericita cand am un om cald langa mine. Sunt fericita de Craciun in familie, cand miroase a portocale si brad sau cand reusim sa evadam in cate un city break. Sunt fericita cand merg singura la un film siropos si la final plang pe infundate. Dar, desigur, sunt fericita si prin lucruri superficiale cum ar fi o ie luata la reduceri. Si cum incerc sa fac zilnic macar ceva din toate astea, iata, sunt fericita cand lupt sa fiu fericita. In afara fericirii pe care ti-o da copilul prin simpla lui fiinta, si care e gratis si neconditionata, pentru toate celelalte fericiri trebuie sa lupti. Nu o spun in sensul rau. Fericirea in relatia cu omul de langa tine ti-o castigi prin munca. Si tot prin munca (si mai multa) o pastrezi. Fericirea in relatia cu ceilalti la fel. Dar cred ca asta e tot farmecul. Esti mai degraba fericit prin faptul ca tanjesti si lupti pentru asta decat daca telul ar fi fost deja atins, nu?
Adrian Mociulschi
Foto: Arhiva personala
Mosteniri de suflet si familii vechi, nobiliare
Adrian Leonard Mociulschi este scriitor, compozitor, urmasul unei vechi familiii nobiliare poloneze, si este implicat in acte de caritate in Romania. Se mandreste cu inaintasi care au trait razboaiele si au contribuit la ceea ce este Romania astazi: Generalul Leonard Mociulschi, fratele bunicului sau, este o legenda: a luptat in Primul si in cel de-al Doilea Razboi Mondial. Adrian L. Mociulschi este premiat pentru merite artistice deosebite cu o serie de distinctii internationale.
"Pentru barbat, consider ca nunta este o proba a maturitatii"
Nunta, pentru mine, este un moment pe care-l vad asemeni unei clipe care se prelungeste, pentru eternitate, alaturi de persoana aleasa pentru a-ti petrece tot restul vietii. Trebuie privit dincolo de aspectul formal, juridic sau religios, precum si de implicatiile sociale care decurg de la momentul oficierii cununiei. Daca doi oameni aleg a-si uni destinele, atunci putem spune ca optiunea liberului arbitru, pentru fiecare, s-a infaptuit odata cu exprimarea consimtamantului la altar (sau in fata ofiterului starii civile). De aceea, consider ca nunta este clipa cand doua fiinte, care au pasit inainte pe cai seperate, incep din acel moment o viata noua, urmand sensul unic al existentei in comun.
Sotii isi apartin unul altuia, atat trupeste, cat si sufleteste. Pentru barbat, consider ca nunta este o proba a maturitatii. Altfel spus, nunta este momentul in care barbatul trebuie sa aleaga. Dintre toate admiratoarele sale, el va alege doar pe una singura, pe cea care-i va deveni sotie. Putem spune ca este un moment de apogeu al unei trairi nelinistite, in favoarea unui stil de viata centrat pe cea ce eu cred ca este cea mai inalta valoare realizata prin casatorie: cresterea si educarea copilului. Femeia isi va descoperi, la randul ei, o noua vocatie, respectiv cea materna, aducand pe lume fructul iubirii dintre soti.
Adrian Mociulschi
Foto: Arhiva personala
Fericirea unei familii consider ca este adusa de starea de multumire sufleteasca, de plinatatea sentimentului de iubire pe care cei doi soti il traiesc indiferent daca traverseaza momente de greutati, proprii grijilor vietii cotidiene, sau clipe de bucurie aduse de acelasi timp trecator.
Nunta noastra a fost celebrata la Catedrala Mitropolitana Sfantul Iosif din Bucuresti, in aceeasi zi in care s-a cununat si cuplul princiar la Westminster Abbey din Londra, in 2011. Casatoria a primit binecuvantarea parohului catedralei, cucernicul parinte Ioan Ciobanu. Avand in vedere si educatia muzicala pe care am primit-o inca din copilarie (cunoscand a canta la pian), am tinut foarte mult ca ceremonialul religios sa imbrace si forma unui concert vocal-simfonic, din care nu au lipsit corul, orga, cornii si trompetele, considerand nunta un ceremonial de incoronare spirituala a mirilor. La dineul privat care a urmat, am invitat doar cativa apropiati din tara si din strainatate, evident, nelipsind nici de aceasta data muzica clasica interpretata, live, de un cunoscut cvartet de coarde.
Despre luna de miere nu a putut fi vorba imediat, deoarece nunta s-a produs ad-hoc, organizata intr-un timp record, dar cateva luni mai tarziu am ajuns pe meleagurile stramosilor mei, in Polonia.
M-am bucurat sa-mi plimb sotia de-a lungul Caii Regale, de la Palatul Regal din Varsovia pana in centrul Orasului Vechi - Stare Miasto, pe unde s-au perindat si inaintasii familiei mele in vremurile de odinioara.
