Filmele "4 luni, 3 saptamani si 2 zile" de Cristian Mungiu si "California dreamin' " (Nesfarsit) de Cristian Nemescu au avut cel mai mare succes la cea de-a doua editie a Galei Premiilor Gopo, care a avut loc la Palatul Regal, luni seara. Premiul pentru cel mai bun documentar romanesc a fost castigat de filmul lui Alexandru Solomon: "Razboi pe calea undelor/Cold Waves"

"4,3,2" a castigat premiile Gopo pentru: cel mai bun film de lungmetraj, cea mai buna regie (Cristian Mungiu), cea mai buna actrita intr-un rol principal -Anamaria Marinca - cel mai bun actor intr-un rol secundar" -Vlad Ivanov - cea mai buna actrita intr-un rol secundar - Laura Vasiliu - cel mai bun sunet -Cristian Tarnovetchi, Constantin Fleancu si Dana Bunescu. Tot filmul lui Mungiu a castigat premiul publicului si premiul pentru performanta anului.

Al doilea mare succes cinematografic romanesc a fost filmul regretatului Cristian Nemescu. California Dreamin' (nesfarsit) a castigat premiile pentru cel mai bun scenariu - Cristian Nemescu, Tudor Voican , pentru cel mai bun montaj - Catalin Cristutiu, pentru cel mai bun actor intr-un rol principal - Razvan Vasilescu si pentru cele mai bune costume - Ana Ioneci.

Premiul pentru cel mai bun documentar a fost castigat de "Razboi pe calea undelor", in regia lui Alexandru Solomon. Cel mai bun film de scurtmetraj a fost desemnat "Valuri" de Adrian Sitaru iar premiul "Tanara speranta" i-a revenit lui Tudor Voican, pentru scenariul filmului "California Dreamin' ". Cel mai bun film european a fost desemnat "13 Tzameti" de Gela Babluani In cadrul galei au mai fost acordate si premii speciale: premiul pentru intreaga cariera, acordat actorului Jean Constantin, premiul pentru sustinerea filmului romanesc, acordat lui Thiérry Fremaux, delegatul oficial al Festivalului de la Cannes. Inca un premiu a fost castigat de "Toate panzele sus" - film care a implinit 30 de ani, chiar in aceste zile.

Au jurizat Dorina Chiriac, Irina Margareta Nistor, Iulia Blaga, Radu F. Alexandru si Stere Gulea. Gala Premiilor Gopo a avut loc la Palatul Regal - Muzeul National de Arta al Romaniei, Sala Tronului. Gazda evenimentului a fost actorul Marius Florea Vizante. Printre invitatii speciali ai acestei editii s-au numarat Thierry Frémeaux, delegat general al Festivalului de Film de la Cannes, regizorul Radu Mihaileanu si Jurgen Biesinger, producator executiv al EFA Productions, compania de productie a Academiei Europene de Film.