Interviu SmartWomen

FOTOGALERIE Artist plastic roman: "Avem ateliere foarte putine, nu exista legi foarte clare in privinta spatiilor, nici statutul artistului plastic nu exista"

de Magda Barascu     HotNews.ro
Joi, 23 aprilie 2009, 13:14 Life | Life

Rodica Ion
Foto: HotNews.ro
"Nu sunt indragostita de pictura, nu pot fara ea, dar indragostita nu sunt. E un fel de curva din punctul meu de vedere, ne are pe toti, prin fascinatia ei si prin faptul ca odata ce-ai prins-o, nu mai poti, esti dependent de ea si dai bani pentru ea", marturiseste pictorita Rodica Ion in ajunul expozitiei "Culise". Corpul uman ma inspira desi nu-l pictez si nu-l desenez indeajuns,  anatomia si tot ce ascunde masca asta. Starile ma inspira foarte mult.

Am refuzat toata copilaria sa desenez sau sa pictez pentru ca am considerat ca pictez urat, fac urat printesele si n-am vrut. La un moment dat am inceput sa fac o scoala populara de arta paralel cu liceul, nu mi se parea o treaba serioasa sa faci arte, am facut un liceu de litere in Constanta, singurul liceu de arta, George Calinescu.

Pana in clasa a XII-a habar n-am avut ca se fac studii superioare de arta, mi se parea absurd, ce inseamna asta sa faci atatia ani de scoala studiind un hobby? M-am dus la o scoala populara de arta unde directorul de acolo a vazut cum faceam eu ce faceam. M-a atras, mi-a pus carbunele in mana si asta a fost microbul. Nu stiu daca sunt mai indragostita de culoare sau de desen. Imi plac foarte tare amandoua si ma plimb intre ele.

Tot ceea ce este pictura este viata mea, pentru mine conteaza si cum sta un pahar pe masa, totul face parte din compozitia din jurul meu, nu e meserie disociata de viata, nu simt asta.

De multe ori stau zile in sir la o terasa, multi dintre colegii mei sunt la program si spun "astazi am fost la atelier". Dar acum unde esti? Nu e tot munca ta? Tot ce observ in jurul meu face parte din munca mea, n-am senzatia ca se rup lucrurile. E viata mea, n-am senzatia ca e o meserie.

Ma inspira te miri ce. Corpul uman ma inspira desi nu-l pictez si nu-l desenez indeajuns,  anatomia si tot ce ascunde masca asta. Starile ma inspira foarte mult. Pot sa pictez stari si, desi ele, pentru un ochi neexperimentat par abstracte, sunt extrem de figurative, ele chiar descriu starea foarte bine. Poate ca as fi fost un bun psiholog daca nu trebuia sa vorbesc despre, daca ar fi trebuit doar sa desenez doar ce simt.
8
8
Foto: HotNews.ro

Cine m-a influentat

Daca dau un nume trebuie sa le dau pe toate si sunt foarte multi. Vasile Chinski a avut atelierul foarte aproape de centrul vechi al Capitalei si am lucrat aproape doi ani in atelierul lui. A fost o lectie pe termen lung si pas cu pas, dar au fost oameni pe care i-am cunoscut o zi in viata mea si mi-au dat lectii mari.

Inveti din orice atunci cand nu e o meserie pe care nu o furi, pur si simplu e felul tau de a trai.

Ii multumesc lui Dumnezeu ca pot vedea atatea nuante, majoritatea oamenilor nu vad atatea nuante. Poate am fost antrenata, poate asa m-am nascut, nu stiu, stiu ca vad toate lucrurile pe care le vad si inteleg ca vad, nu trece pe langa mine. Sper sa si exprim ceea ce vad cand trec pe langa mine.

Ultima expozitie "Calatorie in amanunt" chiar a fost o astfel de introspectie in treburile esentiale pe care le vad, un soi de sinteza a ceea ce vad, foarte figurativa daca o decodifici. In realitate sau in aparenta reala imediata, era foarte abstracta.

Imi fac singura expozitiile, nu am o armata de impresari sau de galeristi in spate

Niciodata nu ai timp sa te ocupi de toate. Si atunci prefer ca expozitiile in sine sa iasa foarte bine, chiar daca accesoriile, cerceii si margelele nu sunt cele mai potrivite.

Ce-a urmat dupa liceul de arta

A urmat o obsesie, nu intelegeam de ce nu vreau decat sa desenez si sa pictez, nu mai vroiam altceva. 6 ani n-am dat decat la Arte pana mi-am gasit locul meu, pana s-a gasit un loc care sa fie numai al meu, sa nu mai fie dat dinainte.

Acum nu mai sunt asa putine locuri, atunci erau: 4, 6, 8 locuri la Universitatea din Bucuresti. Am muncit 6 ani intr-un program infernal. Doi oameni imi explicau unul ca desenez foarte delicat, iar celalalt ca desenez foarte puternic, am o linie prea dura. Mai mai sa nu intelegi nimic. In toti anii aceia ma luptam cu neincrederea in mine, nu puteam sa-mi dezvolt sinele cumva, aveam senzatia ca eu sunt defecta. Nu cred in traumele din copilarie, mai degraba in cele din adolescenta si prima tinerete.
7
7
Foto: HotNews.ro

Intru in atelier si stiu sigur ca doar eu sunt vinovata de ce se intampla acolo si e recomfortant, chiar daca am un atelier fara apa, fara gaz, fara toaleta. Au intrat artisti importanti in atelierul ala si n-au avut nimic impotriva sa faca un pisu la chiuveta cu un paravan dintr-o panza mare pictata de mine.

Atelierul meu este in Piata Romana, in casa lui Petrascu, casa aceea frumoasa de la intersectia Caderea Bastiliei cu Ana Ipatescu cu intrare din Caderea Bastiliei. E un singur atelier al Uniunii Artistilor acolo pe care "l-am mostenit". Un coleg mi l-a oferit mie ca el nu reusea sa-si puna nici curent si am zis ca poate eu sunt mai bataioasa si rezolv. N-am rezolvat nici eu mare lucru, casa este in proces de retrocedare, am reusit sa pun curent.

Imi aduc bidoane cu apa sa-mi spal pensulele si sa arunc in chiuveta pe care sper sa o demontez cand plec de acolo si s-o fac un fel de piesa de muzeu.

Locul e cald, cred ca aceleasi conditii in alta tara, fara prieteni m-ar fi daramat binisor, sau poate nu m-ar fi daramat, dar foarte greu mi-ar fi fost sa ma montez sa fac ceva. Cand esti acasa, e altceva.

Ce s-a intamplat dupa ce am intrat la Arte

M-am bagat in pat, mi-am pus patura peste cap si am rugat un prieten sa mearga la a 6-a admitere sa vada daca am intrat sau nu, nu mai aveam putere sa vad listele alea.

A venit si mi-a spus degajat, "a, ai intrat". Nu l-am crezut, m-am ridicat totusi din pat si m-am dus sa vad, asta era pe la 4 dupa-amiaza. M-am dus in pijamale, m-am intors in pijamale, am vazut ca am intrat, pe drum mi-am luat o sticla de sampanie, eu n-am baut niciodata sampanie si am pus pe toata lumea pe care am intalnit-o pe drum sa bea.

M-am dus la scoala si am descoperit ca nu-mi place deloc ce se intampla acolo, n-am vrut sa-mi salut colegii, mi-am tras o pereche de casti in ureche unde nu ascultam muzica.

Inainte sa termin am avut o mare problema. Intrarea in Uniunea Artistilor este un pic dificila, trebuie sa faci un dosar, esti admis, sau nu esti admis, nu prea mai aveam chef sa stau la coada. Si mi-a venit o idee foarte buna, sa am o Personala mare inainte de licenta. Dar nu prea aveam voie, nu puteai sa ai o sala a Uniunii fara sa fii membru al Uniunii.

Atunci mi-am luat un prieten si profesor din perioada de pregatire, pe sculptorul Vlad Ciobanu, l-am rugat sa-mi vada lucrarile si daca este de acord sa ia el o sala, el sa expuna cateva lucrari si restul sa expun eu. A fost de acord, i-am spus ca e o strategie sa-i aduc pe toti in galerie sa nu mai am restul de probleme si a fost de acord. Am expus la Artis la Teatrul National, eu am expus vreo 30 de lucrari, el vreo 3 desi el era capul de afis. I-a placut jocul.
17
17
Foto: HotNews.ro

De cand am terminat, tot am expozitii, la 1-2 ani, e cumva ciclic, asta mi-e ritmul probabil. Am si un soi de epuizare intr-o serie pe care o fac, cand o ard, atunci o expun si e clar ca am altceva in cap, deja ma duc in alta zona.

Imediat dupa expozitie, e un fel de aruncare in gol in lectura, trebuie sa ma incarc probabil. Am avut vreo doi ani de lectura japoneza.

Toata "Calatoria in amanunt" este un studiu de stampa pe care am adus-o in zona mea, a fost un limbaj pe care l-am inteles foarte repede si l-am aplicat pentru a demonstra cumva ceva.

Am senzatia de multe ori ca oamenii cred ca abstractul e facil si abstractul e vechea expresie cu coada vacii pe panza. Stai putin, abstractul e sinteza si abstractizare, un proces pe care-l poti face in diverse etape si pe care poti sa-l duci pana mai stiu eu unde. Atunci chiar am ilustrat demersul asta, ceea ce fac si acum in panzele de acum, dar undeva mult mai de la inceput ca am senzatia ca tot nu se pricepe, sunt mai aproape de figurativ in ceea ce fac acum.

Cat de greu este sa fii artist in 2009

Mi-e mi-e foarte simplu. Nu-ti gasesti finantare, e un vis. Ai prieteni care ajung sa te pretuiasca in ideea de ce faci, mai sunt prietenii prietenilor care se intampla sa-ti fi vazut o expozitie sau sa fi vazut o lucrare la cineva acasa si sa aiba cumva apetit pentru asta si sa mai aiba si bani. Pentru ca majoritatea prietenilor care inteleg foarte bine arta plastica nu au bani. Sunt indragostiti de ea, dar ne facem cadouri frumoase intre noi. Cred ca este foarte greu dincolo de romanta mea cu mie mi-e simplu.

Intotdeauna ai de platit ceva, renunt la a-mi cumpara haine foarte des, la farduri, la lucruri pe care le cumpara alte femei la varsta mea. Sunt sacrificii.

E greu pentru ca n-am avut niciun fel de lege, nici statutul artistului plastic nu exista la nivel de lege de breasla, nu exista asa ceva. Avem ateliere foarte putine, nu exista legi foarte clare nici in privinta spatiilor pe care le dau primariile. Este greu daca nu se misca nimic. Nu-mi place sa ma vait, vai , n-am bani de panze, n-am bani de culori.

In momentul in care vand ceva, imi cumpar intai materiale, si apoi vedem de ce ne mai ramane, mai vedem noi ce facem, mancam mai putin.

Am expus la Belgrad, nu e chiar afara, e cam ca la noi. Suntem asa de la fel, poate ei au un pic mai mult de bun simt, desi reputatia sarbilor nu a fost dintre cele mai bune, dar nu sunt de acord. Am fost destul de des in Serbia in niste tabere de creatie si am stat mai mult timp chiar cu ei.

Pictura mea se hraneste spiritual cu carnea mea, se hraneste cu tot ce ai si cu ce n-ai, ramai ca o sperietoare, numai carnea si osul. Iti ia totul ca orice arta, cred ca si scriitorii si muzicienii patesc la fel, ramai cu un gol dupa ce ai terminat o lucrare. Oboseala pe care o am in atelier nu o am niciodata orice as face, cand ies de acolo abia ma misc. Cateodata nici nu mai ies, mananc si dorm acolo. De la atelier, am privirea lunga si goala, nu ma simt in stare sa mai fac nimic, este o scurgere pasiva de energie acolo.
13
13
Foto: HotNews.ro

Despre "Culise"

Expozitia pe care o fac acum este doar alb-negru desi este si cu pensula, nu este doar desen. E ca un fel de provocare, pana acum am colorat si de la o vreme m-am retras in alb si negru.

Nici nu stiu foarte bine, nu e sensul meu sa stiu. Atata timp cat lucrurile se intampla in atelierul meu, ele parca isi fac de cap, toate lucrarile sunt pe limba lor, eu de multe ori sunt ultima care afla ce se intampla acolo, si oricum e prea tarziu cand aflu.

Expozitia care se deschide astazi poate sa para ca un fel de exorcizare, aparent nu mai am culori, totul este alb negru, griurile inerente din combinatia asta, dar griuri reci si dure, nimic colorat.

Cam de un an nu ma atrage nicio culoare, numai desen si numai penita, poate m-am dus undeva mult mai adanc decat credeam eu cerebral ca sunt. Am intrat intr-o zona mai greu senzoriala, am intrat in inconstient fara sa-mi dau seama. Nu mi-am dat seama cum am ajuns acolo, cand am ajuns acolo mi-am dat seama ca lucrurile se schimba dramatic in sensul de miscare si de avalansa. Si am mers pe mana mea. Am avut incredere, desi mi-era foarte frica, provocarea a fost foarte mare, e greu sa renunti la culori si totusi sa dai senzatia de pictura.

Picturile nu iti dau senzatia de desen, ele raman in pictura, sunt doar alb-negru. E toata munca de culise pe care o facem ca plasticieni, i-am scos bucataria afara, am ridicat cortina catre zonele nevazute.

Am intrat foarte mult in feminin, am intrat foarte mult in ideea de femeie in toate directiile. Totul e ca si cand ti-ai despica pieptul si te-ai uita inauntru, nu vezi doar o inima care bate, vezi o nebunie de ganduri si de stari, toate traiesc intr-un fel si au de fapt viata lor, e felul in care ne salvam cumva de restul.

Intotdeauna inafara suntem usor rationali, stim sa spunem buna ziua, dar inauntru se strang toate celelalte care si ele fac corp comun, si la un moment dat isi cer drepturile, daca au si cu cine. Altfel continua refularea, e bine sa nu le refulezi. In felul asta intelegi ce e cu tine, intelegi ce se intampla in jurul tau.

Sunt foarte interesante reactiile celorlalti la lucrarile mele, interpreteaza si reinterpreteaza si ajung in zone in care nu mi-a trecut prin cap. Cineva m-a intrebat daca nu ma deranjeaza? Cum ar putea sa ma deranjeze? Daca lucrarile mele asa au comunicat cu acel om? Sunt oameni care la prima vizionare au vazut exact ceea ce simtisem eu, unele dintre ele nefiind deloc explicite.

Expozitia Culise
Cand: 23 aprilie ora 17
Unde: Fundatia Nationala pentru Stiinta si Arta, Academia Romana
strada Dem I Dobrescu nr 11


Citeste mai multe despre   





















2862 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    nu-ti mai plange de mila (Joi, 23 aprilie 2009, 15:01)

    cristian [anonim]

    nu cred ca pe undeva in lume artistii plastici traiesc din altceva decat din ceea ce vand ... e foarte simplu (ca in orice meserie) - esti bun , vinzi ... si daca vinzi ... ai de toate : si materiale , si atelier si farduri si tot ce vrei tu ... asteapta tu sa-ti dea primaria ...
    • 0 (0 voturi)    
      astia se viseaza tot in comunism ... (Joi, 23 aprilie 2009, 20:19)

      Eneas [anonim] i-a raspuns lui cristian

      ..cu ateliere gratuite, cu vile date de gratis de stat ,cu expozitii cu vanzare la CC ; cu salarii grase de la Uniune -vrabia mihai viteazul!!
  • 0 (0 voturi)    
    sa fumam o tigare...draga mea (Sâmbătă, 25 aprilie 2009, 2:47)

    koka13 [utilizator]

    Am trait asa ca tine,destul de aproape,apoi am stopat totul.Am facut o pauza se aproape zece ani.Nu se poate sa continuam ca fumul de tigare,pictura..." ce una coza mentale ",si atunci avem nevoie de reconsiderare "vis a vis de nous meme".Dar dac tu poti,totul e posibil si deci spor pe mai departe!Cu simpatie o sora mai mare!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Ultimele articole din Life | Life

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version