JOBURI SI CARIERA

Luna ianuarie si februarie nu le vor aduce decat o mare dorinta de afirmare in orice functie si in orice tip de institutie. Pentru unii nativi aceasta tentatie si tendinta este pur personala, dar, pentru cei care au copii majori, ambitia se redirectioneaza catre viitorul profesional al acestora. Din martie, familistii cu copii maturi vor considera ca este randul acestora sa-i protejeze si vor deveni mai restrictivi. Tot la inceputul anului, cele mai mari succese profesionale le vor avea informaticienii care lucreaza in strainatate ori in corporatii mixte. In mai si iunie, toti nativii vor avea sanse multe si vor fi apreciati cu adevarat. In aceasta perioada, vor avea posibilitatea sa-si schimbe intr-o maniera avantajoasa serviciul, sa fie promovati ori sa inceapa o mica afacere. Pe tot parcursul anului, vor iesi in evidenta jurnalistii, comerciantii si transportatorii (inclusiv soferii ori mecanicii). Din aprilie, relatiile colegiale si parteneriale vor fi imprevizibile ori confuze, lipsite de necesara stabilitate pentru orice tip de afacere. Cu toate ca sunt intreg anul mai intelepti, foarte constiinciosi si harnici, nu se vor bucura totusi de aprecierile pe care le doresc. Cea mai dificila luna va fi iulie!

BANI

Nu se poate afirma ca sunt lipsiti total de sanse financiare, insa banii din propria munca vor fi pentru majoritatea acestor nativi insuficienti ori vor veni cu intarziere. La inceputul anului, unii se vor baza mai mult pe imprumuturi bancare, iar in aprilie majoritatea nativilor vor recupera niste mosteniri. Luna cea mai avantajoasa va fi cu siguranta insa septembrie, iar cea mai dificila perioada va cuprinde sfarsitul lui august si inceputul lui octombrie. Intr-o forma oarecare vor fi totusi intreg anul sustinuti financiar.

IUBIRE

In cele mai multe cazuri si in aproape orice situatii, acesti nativi vor fi mai pesimisti, in detrimentul pasiunii si al daruirii totale. Daca in cazul celor casatoriti relatiile imprevizibile cu partenerul de viata din ultimii ani explica intr-un fel deceptiile si scepticismul, pentru toti ceilalti reactiile raman o enigma. Prin prezenta sa in Balanta, Saturn le "daruieste" nativilor si oarecare complexe si vor da atentie mai mult seriozitatii, reprimandu-si manifestarile explozive. Doar in luna ianuarie, sunt cuceritori, cu "rezultate" ulterioare surprinzator de bune. In luna august, vor fi apreciati pentru sinceritate si vor atrage atentia unor posibili curtezani. In noiembrie, unii nativi se vor lasa dusi de val si se vor bucura de iubire, daruind chiar mai mult decat vor primi. In decembrie, cei mai multi privesc deja iubirea ca pe o corvoada in plus.

FAMILIE

Celibatarii nu au sanse de a se casatori decat in luna ianuarie si atunci doar daca sunt si parintii de acord. Relatiile cu rudele apropiate (chiar si cu prietenii ori vecinii) sunt deficitare pana in luna aprilie, cand se vor schimba total raporturile si tipurile de comunicare cu propria familie. In luna iulie, neintelegerile vor atinge apogeul, iar starea de nemultumire va fi facuta publica oricui va avea rabdare sa-i asculte. Din luna mai, pana la sfarsitul anului, vor considera ca nu mai au familie ori vor ii critica intruna pe toti membrii acesteia (cu o foarte scurta "pauza" in noiembrie).

SANATATE

Nu vor disparea problemele cardiace si nici cele legate de coloana vertebrala. Nu se va mai pune problema unor spitalizari prelungite, dar cei care au deja boli cronice nici nu vor fi prea optimisti. Isi vor impune in continuare diete spartane, convinsi ca vor deveni mai sanatosi, ceea ce nu va fi departe de adevar. In luna mai, vor fi nevoiti (mai ales cei cu boli cronice) sa faca un set de analize de rutina. Lunile august si decembrie vor fi cele mai favorabile, se vor simti bine si vor deveni mai optimisti. Pentru aproape toti nativii se vor accentua disfunctiile renale si problemele cauzate de circulatia periferica.

NOROC

Sunt cu adevarat norocosi, mai ales cand este vorba sa intre in sarabanda jocurilor Fortunei, iar lunile februarie si martie se evidentiaza prin castiguri mari. Intreg anul este insa presarat cu sanse mai mici ori mai mari, fara insa ca acestea sa satisfaca nevoile si dorintele tuturor nativilor. Raman pretentiosi, critici si nemultumiti, oricat noroc va aparea in acest an. Unii nativi au noroc doar prin vanzarea de intinderi de pamant. In orice situatii, vor considera ca meritau si mai mult.

SUCCES

Sa reusiti sa realizati un echilibru intre viata de familie si viata profesionala. Sa fiti respectat. Sa aveti o viata socio-profesionala linistita, fara conflicte si fara concurenta. Sa va puteti permite sa platiti pe cineva pentru a face treburile casnice, iar dv. sa va ocupati de arta.