​Desi colindatul este un obicei barbatesc, se intampla ca femeile sa ramana singure. Asa s-au nascut "colindele de razboi", prin care femeile isi plangeau barbatii. "Cand cineva murea pe front si nu mai venea acasa, in locul mortului, in sicriu, se punea un brad. Era obiceiul ca la nastere sa se sadeasca cate-un brad. Zice "ma, sa hiu sigur!" Si atunci bradul ce este? Un substitut! Deci in copârşău puneau bradul si tot ceremonialul se desfasura fara mort. Era bradul acolo. Exista obiceiul acesta, inca se mai pastreaza", a povestit Grigore Lese saptamana aceasta, la Sala Galateca, in cadrul unui concert de colinde la care a participat si un grup de colindatoare din satul Ungureni.

Lelea din Ungureni, horitoarea satuluiFoto: Captura video

Evenimentul s-a desfasurat cu ocazia festivalului "5 (arte) in cinci (zile) - ICR la BCU"

"Se intampla cateodata, in seara de Craciun, acolo unde erau horitori in casa, zice "ma, n-a vre lelea sa ne horeasca o hora? - nu umblau numa la colindat, ei si jucau, sareau, glumeau. Si horea lelea. Pai horea pana se facea ziua. Da, dar cand horea, toata lumea asculta. Lumea statea cu urechile si asculta. Nu vorbea nimeni. Si-auziti: "mandra floare, norocu' / nu se face-n tot locu' ". Dac-o-ntrebi pe lelea cum i-o fo viata, ea spune ca nu i-o fo tare buna, ca nu tare o avut noroc. Deci ea-si canta viata ei.

Se intampla ca barbatii sa fie dusi de acasa. Si atunci, daca erau dusi de acasa, femeile ramase singure in casa colindau. Altfel, femeile nu colinda. Colinda este un obicei barbatesc. Colinda barbatii: in ceata - in Hunedoara intr-un fel, in Fagaras, in Ialomita, in Pitesti, peste tot.

Femeile au un colind, se zice "colind de razboi". E mai mult cantec spre colind. Si cand colindau se-adunau, erau triste.

Du-te pasare si zboara

La Rusia cea mare

Zboara paste lagare

Acolo-s catanele

Si le spune cu glas bun

C-am ajuns Sfantul Craciun

Si le spune cu glas tare

C-am ajuns o sarbatoare

Si-am ajuns o sarbatoare

Care-i mai mare sub soare

Ca-s desculti si dezbracati

Si-n in lagare bagati

Ca-s desculti si fara paine

Si-n in lagarile pline

Amare li-s zilele

Cum le zboara gloantele

Si-si colinda barbatii plecati. Cateodata se-ntampla asa: se duceau pe front si nu mai veneau niciodata. Si au ramas aceste cantece. Totdeauna in concerte spun doua scrisori si vreau sa vi le spun si in seara aceasta. Spun asa scrisorile:

Maica, maiculita me'

De te-a lovit dor de mine

Ie drumutu' de-a lungu

Orasele de-a randu

Unde-o fi steagu-aplecat

Io acolo-i hi picat

Supt o tulpina de brad

Tat in sange inchegat

Tat in sange de cel ros'

Din feciorii cei frumosi.

Mandre semne mi-i afla:

La picioare - iarba mare

La brau - holdita de grau

La buzuta - scanteuta

La gat - rugut inflorit

Ca de gre moarte-am murit

De plasa cutitului

De pusca Imparatului

Fara lumina de ceara

Fara om dintr-a me' tara,

Fara lumina de sau,

Si plans de tat neamu' meu.

Mortisorii tai lumucă

Tuturor le-ai fost mămucă

Numai mie maştihucă

Cand porunca mi-o picat

Doamne, rau m-am suparat.

Mandra me', mandra iubita

Nu-ti fie voia urata

Si inima rau scârdită

Ca de-a hi-n lume vreo pace

Eu iara ma voi intorce

Da de-a hi vreo rautate

M-oi lipi lang-o cetate

Si ti-oi scrie-o mandra carte.

-Mai badita, badisor

Scrie-mi carte, ca mi-e dor

Da' n-o scrie cu cerneala,

Ca de-aceia-i multa-n tara.

Si n-o scrie cu carbune

Ca d-acela-i mult in lume

Ci o scrie cu argint

Sa stiu ca-i de la iubit

Carticica-n cornurele

Pa de margini cu margele

Oi citi-o-n pumnisori

Cu lacrimi din ochisori

Oi citi-o prin gradina

Cu lacrimi de la inima.

Mortisorii tai lumucă

Tuturor le-ai fost mămucă

Numai mie maştihucă

Cand porunca mi-o picat

Doamne, rau m-am suparat.

Rau de tine, mult e rau

Nu te-o lasat Dumnezeu

Sa creasca iarba si flori

Pa morminte de feciori

De feciori si de suraţi

Cate patru prunci ramasi

Saracii, dimineata

Tat intreaba pa ma-sa

Mama, cum o fost tata

Tata fost, o fost om bun

L-o-mpuscat un glont din tun

Si povestea asta continua. E lunga. L-o-mpuscat un glont, poate l-o-ngropat acolo. Asa era obiceiul. Cand cineva murea pe front si nu mai venea acasa, in locul mortului, in sicriu, se punea un brad. Era obiceiul ca la nastere sa se sadeasca cate-un brad. Zice "ma, sa hiu sigur!" Si atunci bradul ce este? Un substitut! Deci in copârşău puneau bradul si tot ceremonialul se desfasura fara mort. Era bradul acolo. Exista obiceiul acesta, inca se mai pastreaza.

De ce-am tinut sa vina colindatorii acestia? Noi nu venim aici sa zicem: "gata, ma, asa se colinda!" Exista aceste structuri muzicale si in 2011. Costumele aceastea sunt din Ungureni. Mai exista... Deci eu nu ii laud, ca ma duc, umblu mult p-acolo. Din cand in cand mai vad cate-o baba imbracata cu zadele aceste' mierâie. "Sa poarte zade mierâie / C-o murit fecioru' mie" - mierâie, adica mai spre doliu, vanat, culoarea vanata".