​Tara, o tanara de doar 13 ani din Iran, apare intr-un clip postat pe internet zilele trecute, interpretand melodia Someone Like You a lui Adele. In Iran, tara de provenienta a adolescentei, femeilor le-a fost interzis sa cante in public dupa Revolutia Islamica din 1979, scrie dailymail.co.uk.

adolescenta care a incalcat legea iranianaFoto: Captura YouTube

Userul care a urcat clipul pe internet a explicat ulterior intr-un material video (vezi mai jos) ca Tara (foarte probabil un pseudonim menit sa o protejeze pe tanara) nu a incalcat nici o regula, ca interpretarea tinerei nu este o declaratie politica.

"Iranul nu este tara pe care o credeti voi. Iranul este chiar o tara moderna. Avem ce aveti si voi in tarile voastre. Suntem educati, ne stim drepturile", a mentionat tanarul in mesajul sau video.

Materialul in care Tara interpreteaza melodia lui Adele a adunat pana in prezent peste 300.000 de vizualizari si aproape 700 de comentarii.

Pe blogul lui, scriitorul Massoud Hayoun a scris ca tanara "face parte dintr-o miscare muzicala underground mult mai mare", miscare ce urmareste sfidarea interdictiilor privind cantatul femeilor in public sau accesul la muzica din vest.

Muzica iraniana vs Republica Islamica

Doi frati iranieni aflati in exil in Canada au lansat, in 2010, un remake al piesei Another Brick In The Wall (Pink Floyd), redenumita Hey Ayatollah, Leave Those Kids Alone. Melodia a devenit un adevarat imn pentru miscarea de rezistenta a Iranului, iar videoclipul prezinta imagini cu Ayatollahul Khamenei si cu violentele de strada ce au urmat campaniei electorale din 2009.

Citeste si un interviu realizat de HotNews.ro cu Ash Koosha, liderul unei trupe interzise in Teheran. In 2007, Ash a stat timp de trei saptamani in inchisoare, langa un criminal in serie, deoarece participase la un concert underground organizat fara permis.

In 2010, ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului, declarase chiar ca muzica ar trebui interzisa, deoarece "nu este compatibila" cu valorile Republicii Islamice.

In luna februarie a acestui an, cantareata britanica Adele a devenit marea castigatoare a celei de-a 54-a gale a Premiilor Grammy, unde a obtinut 6 trofee din 6 nominalizari.

Artista a egalat si recordul lui Whitney Houston in Billboard Hot 200, ocupand pentru 20 de saptamani (neconsecutiv) locul intai.

In luna martie, Adele a aparut pe coperta revistei Vogue US, imbracata intr-o iie romaneasca.