Joi, 17 ianuarie, ora 15.00 (ora României), la Malmo, oraşul care va găzdui concursul Eurovision Song Contest din acest an, a avut loc tragerea la sorţi pentru împărţirea ţărilor participante în cele două semifinale ale competiţiei. România a fost ultima ţară extrasă din urnă, iar piesa care va reprezenta ţara noastră la Eurovision intră în partea a doua a Semifinalei 2 a concursului, informeaza TVR.

Romania la Eurovision 2013Foto: TVR

Anul acesta, la Eurovision participă 33 de ţări, dintre care 16 concurează în prima semifinală, cea din 14 mai, iar 17 ţări luptă în cea de-a doua semifinală, din 16 mai.

Împărţirea ţărilor participante pe semifinale este următoarea:

Semifinala 1 – prima parte: Danemarca, Croaţia, Ucraina, Olanda, Austria, Slovenia, Estonia şi Rusia;

Semifinala 1 – partea a doua: Lituania, Serbia, Irlanda, Belarus, Cipru, Muntenegru, Belgia şi Republica Moldova;

Semifinala 2 – prima parte: Letonia, Azerbaijan, Malta, Islanda, San Marino, Macedonia, Finlanda şi Bulgaria;

Semifinala 2 – partea a doua: Israel, Norvegia, Albania, Ungaria, Elveţia, Georgia, Grecia, Armenia şi România.

Ordinea finală a intrării ţărilor în concurs va fi stabilită ulterior de organizatori. Mai multe detalii, precum şi Regulamentul oficial al concursului pot fi accesate pe site-ul TVR, la adresa www.tvr.ro/eurovision.