Corespondenta Malmo

Cezar, asaltat de jurnalisti pe covorul rosu, la deschiderea oficiala Eurovision 2013

de Bianca Dinescu     HotNews.ro
Luni, 13 mai 2013, 16:58 Life | Muzică

Cezar da interviuri la Opening Party
Foto: TVR
Duminică a fost o zi fără repetiții pentru echipa Eurovision România. Astfel, profitând de dimineața liberă, Cezar și însoțitorii săi în aventura din Suedia au făcut o excursie în Rosengård, o suburbie a orașului Malmö, unde s-a născut și a copilărit celebrul fotbalist Zlatan Ibrahimovic. Seara, toată lumea s-a îndreptat spre Opera din Malmö, pentru ceremonia oficială de deschidere a Eurovision Song Contest 2013.

În seara zilei de 12 mai, Cezar și colegii săi de scenă au pășit pe covorul roșu, alături de artiștii din celelalte țări participate la Eurovision, în cadrul ceremoniei oficiale de deschidere a evenimentului. Cu toată vremea rece din orașul suedez, jurnaliștii acreditați și fanii competiției au stat mai multe ore afară, în fața Operei din Malmö, așteptând ca favoriții lor să le treacă prin față. Și, chiar dacă după reprezentanții României au mai intrat pe covorul roșu artiști din cel puțin zece alte țări, ultimul care a încheiat sesiunea de interviuri, autografe și fotografii a fost Cezar. Contratenorul a fost provocat în numeroase rânduri să interpreteze diferite arii de operă, fragmente din piesa sa de la Eurovision - It’s My Life -, ba chiar și un… “Merry Christmas!” („Crăciun fericit!”), în variantă personală.

Cezar la Opening Party
Foto: TVR
“M-am simțit foarte bine în mijlocul fanilor și al presei”, a declarat Cezar la încheierea ceremoniei. “Că mă plac sau că nu mă plac, cu toții au vrut să afle cât mai multe despre mine – ba mai mult, unul dintre reporterii BBC mi-a solicitat o… lecție de canto ad-hoc! Iar atunci când vezi atâția oameni pasionați de ceva, când toți respiră parcă la unison, este imposibil să nu trăiești momentul alături de ei”, a mai spus artistul roman.

După întâlnirea cu presa și fanii, Cezar și echipa sa au asistat, împreună cu membrii celorlalte delegații, la un spectacol dedicat începerii Eurovision. Iar la sfârșit, toată lumea s-a îndreptat spre Euroclub, unde petrecerea s-a încins repede. Și acolo, din nou, Cezar a fost asaltat de fani, dornici să facă fotografii și să primească autografe. Printre aceștia s-a aflat și o bătrânică de 95 de ani, condusă în scaun cu rotile, pe care momentul întâlnirii cu Cezar a emoționat-o până la lacrimi.

Zlatan Ibrahimovic este „Cenușăreasa” Suediei. Astfel l-a prezentat ghida care a condus delegația română în “Zlatan Tour” pe unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai momentului. Provenind dintr-una dintre cele mai sărace și rău famate regiuni din împrejurimile orașului, sportivul nu a uitat de unde a plecat. Membrii delegației române au avut ocazia să vadă blocul unde a locuit fotbalistul, copil fiind, terenul de joacă, dar și să-i… calce pe urme, la propriu. De asemenea, autocarul a oprit în fața casei pe care Ibrahimovic a cumpărat-o în Malmö, pe malul Mării Baltice, și pe care a decis de curând să o vândă.

Imagini cu Cezar și echipa Eurovision România în Suedia vor putea fi văzute în următoarea ediție a emisiunii Drumul spre Malmö, de la TVR 1, astăzi, de la ora 23.00. Emisiunea poate fi urmărită și pe TVR HD, TVR Internațional, precum și online, pe www.tvrplus.ro.

Cezar va concura în cea de-a doua semifinală a Eurovision Song Contest 2013, pe 16 mai, unde piesa “It’s My Life” (muzică și versuri Cristian Faur) va intra în competiție pe poziția 17.


Citeste mai multe despre   























Citeste pe Stirile ProTV

Un indian a cunoscut o romanca pe net, s-a indragostit de ea si a cerut-o de sotie. Ce facut tanara dupa ce a primit inelul

Dragostea n-a fost doar oarba, ci si paguboasa pentru un barbat stabilit in Dubai, caruia i-a furat inima o tanara olteanca. Credul, omul a cerut-o de nevasta si i-a facut daruri scumpe, dar ea era interesata numai de portofelul barbatului.

2379 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    l-au asaltat pt ca... (Luni, 13 mai 2013, 17:35)

    Kivek [utilizator]

    toti vor sa stie cum reusit sa se califice la Eurovison cu o melodie atat de slaba.
    • 0 (0 voturi)    
      Da (Luni, 13 mai 2013, 18:15)

      nano2k [utilizator] i-a raspuns lui Kivek

      Si mie mi se pare slaba, insa ce a fost a fost, the damage was done, vorba aia...
      Cel putin sa speram de acum inainte ca Europa are haz suficient pt noi :)


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică