Consiliul comunitatii si institutiile croate din Franta a depus o plangere civila la un tribunal din Paris pe numele artistului Bob Dylan, precum si pe cel al redactorului-sef al revistei americane Rolling Stone, pentru "incitare la ura rasiala", relateaza Slate in editia in limba franceza.

Bob DylanFoto: myspace.com/bobdylan

Dylan a afirmat, intr-un interviu acordat Rolling Stone cu prilejul lansarii albumului Tempest in 2012, ca "negrii stiu ca anumiti albi nu ar fi abandonat niciodata sclavagismul, ca daca i-ar fi lasat ar fi fost in continuare sub jugul lor. Daca ai Ku Klux Klanul in sange, negrii pot sa simta, chiar si azi. Asa cum toti evreii pot simti sangele nazist si sarbii sangele croat".

"Este vorba de o incitare la ura rasiala. Nu compara criminalii croati, ci toti croatii. Insa nu avem avem nimic impotriva Rolling Stone ca revista sau a lui Dylan ca interpret", a declarat pentru Slate.fr secretarul general al Consiliului.

Plangerea a fost depusa in decembrie 2012, insa a fost validata in forma ei saptamana trecuta. Urmeaza sa fie examinata pe fond.

Bob Dylan, 72 de ani, ale carui piese au facut parte din activismul politic inclusiv pentru drepturile negrilor in perioada cand Martin Luther King isi rostea celebrul discurs, a fost decorat luna aceasta cu ordinul Legiunii de onoare de ministrul Culturii din Franta, decoratie care dateaza de pe vremea lui Napoleon.