Chitaristul si cantaretul american de blues Johnny Winter, una dintre legendele de la Woodstock, a murit miercuri, la Zurich (Elvetia), la varsta de 70 de ani, potrivit unui anunt postat pe pagina sa oficiala de Facebook, citata de AFP.

"Legenda bluesului din Texas Johnny Winter a murit la 70 de ani. A decedat in 16 iulie in camera sa de hotel din Zurich. Sotia sa, familia sa si membrii grupului sau sunt bulversati de pierderea unei fiinte iubite si a unuia dintre cei mai mari chitaristi ai lumii", arata un scurt comunicat.