Organizatorii festivalului Summer Well, care va avea loc la sfarsitul saptamanii pe Domeniul Stirbey din Buftea, au anuntat pe pagina de Facebook a evenimentului ca biletele s-au epuizat.

HotNews.roFoto: Hotnews

Abonamentele pentru cele doua zile de festival, la care concerteaza, printre altii, trupele Placebo. Bastille si The National, costau 199 lei. Nu au existat bilete pentru fiecare zi.

La aceasta editie a festivalului, RATB si Summer Well si-au extins colaborarea: linia de transport dedicata Summer Well Festival va avea mai mult cu 10 autobuze decat la editia trecuta, citeaza Agerpres.

Autobuzele vor pleca din Bucuresti, statia Muzeul Taranului Roman (in apropiere de Piata Victoriei), incepand cu ora 14,30, in fiecare zi de festival. Ultimul autobuz pleaca spre Domeniul Stirbey la ora 20,30. Autobuzele circula din 15 in 15 minute (cu aproximatie) si nu fac opriri pe traseul Bucuresti-Buftea.

Durata unei calatorii este de aproximativ 30 de minute. Pretul unei calatorii - subventionat de catre festival - este de 3,5 lei pentru cei care au portofel electronic si de 7 lei dus-intors pentru cei care nu au.

Plecarea din Buftea se va face din statia amenajata langa Domeniul Stirbey. Autobuzele vor pleca dupa terminarea concertelor - linia de transport dedicata nu este una cu program de functionare continuu - si vor face mai multe drumuri intre Buftea si Bucuresti.

Programul festivalului (orele de incepere pot suferi modificari):

Sambata 9 august:

Prides 17.15

Chloe Howl 18.30

The 1975 19.45

John Newman 21.15

Bastille 22.45

Duminica 10 august:

Reptile Youth 17.00

Tom Odell 18.15

Miles Kane 19.30

The National 20.45

Placebo 22.45