webPR: Toamna asta numaram premierele la Jazz Night Out!

de Smile Media    
Joi, 16 iulie 2015, 18:37 Life | Muzică

Concert AVISHAI COHEN TRIO
Foto: Twin Arts
Kurt Elling, Oregon și Hiromi-The Trio Project featuring Anthony Jackson & Simon Phillips sunt  artiștii care au venit anul acesta la Jazz Night Out.

Continuăm cu trei premiere la toamnă: trompetistul și revelația Ibrahim Maalouf, pianistul Brad Mehldau într-un trio de neratat, Béla Fleck, americanul care a reinventat banjo-ul, toți trei pentru prima oară la București.


Primul care deschide toamna muzicală este contrabasistul israelian Avishai Cohen, care revine în România cu cel mai nou material discografic „From Darkness”, creat în formula de trio. Pentru show-urile sale sunt mereu sold out, de data aceasta va susține două concerte la Sala Radio, pe 10 și 11 Octombrie.

Luna noiembrie aduce şi trei premiere. Béla Fleck, reinventatorul banjo-ului vine pe 5 noiembrie, în premieră la București, într-un duet cu soția sa, Abigail Washburn, cântăreață de banjo la rândul ei. Fleck are 15 premii Grammy, multe câștigate ca lider al legendarului supergrup Béla Fleck and the Flecktones. Deține totodată recordul pentru cele mai multe nominalizări (30) la categorii muzicale diferite din istoria premiilor Grammy.

Pe 19 noiembrie continuăm  pe ritmuri exotice create de trompetistul Ibrahim Maalouf, care a primit premiile „Revelația anului” la Victoire de Jazz și „Cel mai bun artist” la World Music la French Awards, anul trecut.
Ultima premieră a lunii noiembrie se întâmplă în data de 26 noiembrie. Pianistul Brad Mehldau vine la Jazz Night Out împreună cu bateristul Jeff Ballard şi basistul Larry Grenadier să ne arate ce au în comun samba, Massive Attack, Radiohead şi muzica clasică. Americanul are reputația unui jazzman care încearcă piese din cu totul alte genuri muzicale, de la Black Sabbath până la Beatles.

Calendar Jazz Night Out

  • 10,11 octombrie-Sala Radio-Avishai Cohen Trio
  • 5 noiembrie-Sala Radio- Béla Fleck & Abigail Washburn
  • 19 noiembrie-Sala Radio-Ibrahim Maalouf-Kalthoum
  • 26 noiembrie-Sala Radio-Brad Mehldau Trio

Biletele pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărturesti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro.

Concertele sunt organizate de Twin Arts. Pentru mai multe detalii despre artiști și bilete, accesați pagina www.twinarts.ro şi paginile de facebook Twin Arts şi Jazz Night Out.























416 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri