Solistul de la Sabaton va merge pe jos 500 km pana la urmatorul concert al trupei, in urma unui pariu pierdut

de I.C.     HotNews.ro
Marţi, 22 septembrie 2015, 23:34 Life | Muzică

Joakim Broden, solistul trupei rock Sabaton, a pierdut un pariu si va parcurge o distanta de 500 de kilometri, mergand pe jos, pana la Trondheim, in Norvegia, unde formatia suedeza are programat urmatorul ei concert, pe 2 octombrie, informeaza site-ul revistei New Musical Express, citat de Mediafax.

Joakim Broden a facut la betie un pariu cu colegii lui de trupa, acceptand ca acela dintre ei care va pierde pariul sa mearga pe jos din Falun, orasul natal al membrilor formatiei Sabaton, pana la urmatorul concert al lor, programat la Trondheim Metal Fest, in Norvegia.

Potrivit Blabbermouth, distanta este de aproximativ 500 de kilometri si poate fi parcursa pe jos in aproximativ 107 ore. Joakim Broden si-a inceput deja calatoria spre Norvegia in aceasta saptamana.

Vorbind despre acel pariu pierdut, Joakim Broden a spus: "Nu voi intra in detalii pentru a va spune exact ce s-a intamplat, dar pot sa va spun ca era ceva amuzant si putin prostesc. A inceput aproape ca o joaca, dar a evoluat apoi si a devenit ceva destul de serios".

Vorbind despre calatoria pe care a inceput-o deja, rockerul suedez a adaugat: "Acum, imi voi lua cateva zile libere, pentru a ma odihni. Am intrat in contact cu cativa fani, pe Facebook, iar ei imi ofera hrana si adapost".

Intr-un interviu acordat postului de radio TRD.by, Joakim Broden a spus: "Prima zi a fost cea mai grea. Atunci am mers vreo 10 ore fara sa am incaltaminte adecvata. Nu prea a fost o situatie ideala".

Dupa ce si-a cumparat o pereche de pantofi de alergare, solistul suedez si-a schimbat strategia si spune ca nu mai parcurge pe jos distante prea mari intr-o singura etapa: "Nu mai parcurg distante mari dintr-o data. Merg pe jos intre patru si opt ore pe zi".

Trupa Sabaton va sustine urmatorul ei concert pe 2 octombrie in orasul norvegian Trondheim.

Infiintata in 1999, trupa Sabaton se afla in prezent in plin turneu de promovare a celui de-al saptelea album de studio al sau, intitulat "Heroes".

Sabaton, una dintre cele mai populare trupe din noul val de power metal si heavy metal, a sustinut un concert la Arenele Romane din Bucuresti, in luna ianuarie. Formatia suedeza, printre ale carei piese de succes se numara titluri precum "Primo Victoria", "Back In Control", "Masters of the World", "Wolfpack", "Uprising" si "The Price Of A Mile", a sustinut un prim concert in Romania in 2013.

Sabaton este o trupa de heavy metal din Suedia, care abordeaza teme lirice bazate pe razboaie si batalii istorice. Pe albume, precum "Primo Victoria", "Attero Dominatus" si "Coat Of Arms", temele lirice sunt inspirate din Primul si Al Doilea Razboi Mondial, iar piesa "Primo Victoria" se bucura de peste 11 milioane de vizualizari pe Youtube.












Oamenii fara adapost, in mare pericol. Cristina traieste pe strazi de 10 ani si doarme langa o ghereta din Gara de Nord

Oamenii strazii sunt in mare pericol in aceste zile geroase, cu minus 20 de grade. In Bucuresti, agentii de la politia locala i-au condus in adaposturi, unde au primit mancare, haine curate si un pat.

509 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Ma mir (Marţi, 22 septembrie 2015, 23:50)

    Mayhem [anonim]

    Ma mir cum de a ajuns stirea asta aici. Totusi ar fi bine ca autorul sa faca o diferentiere intre genuri. Sabaton canta heavy metal (de fapt power metal, dar heavy metal e un bun inceput) si nu rock. Pentru un necunoscator poate parea rock, dar un cunoscator al acestui gen stie care e diferenta intre rock, metal si punk. Si nu, nu sunt unul si acelasi.


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi