Beth Hart, una dintre cele mai apreciate voci ale blues-ului in momentul actual, cantareata despre care s-a spus ce este ”obligatoriu de ascultat macar o data in viata”, nr. 1 in top Billboard Blues si cea care a ridicat o sala intreaga in picioare la emotionantul concert sustinut in vara anului trecut la Bucuresti se tine de cuvant si revine in Bucuresti, pe 17 iunie, la Sala Palatului.

Beth Hart revine la BucurestiFoto: Afis concert

Dupa o interactiune cu publicul roman pe care cantareata a numit-o de-a dreptul ”uluitoare”, Beth Hart a promis ca va veni curand la o noua intalnire cu publicul din Romania si iata ca acest lucru se va intampla la mai putin de un an.

Pe 17 iunie, de la ora 20.00, la Sala Palatului, cantareata nominalizata la Premiile Grammy si castigatoare a nenumarate discuri de platina pentru albumele sale, cea a carei voce este un mix între Janis Joplin, Etta James, Billie Holiday, Otis Redding si Amy Winehouse va incanta inca o data publicul romanesc cu show-ul sau.

“M-am gandit ca va fi minunat, dar nu am crezut ca va fi uimitor!”, spunea Beth Hart, pentru care intalnirea cu publicul din Romania a fost surprinzatoare. Cantareata americana a fost impresionata de caldura cu care a fost intampinata, dar si de faptul ca publicul bucurestean ii cunostea atat de bine piesele.

Cantareata nu a dezvaluit inca ce anume pregateste pentru show-ul de pe 17 iunie, de la Sala Palatului, dar este cunoscut faptul ca Beth Hart obisnuieste sa schimbe setlist-ul pentru fiecare spectacol in parte si, cu siguranta, va pregati multe surprize publicului pe care l-a indragit chiar de la prima intalnire. De altfel, la concertul din vara anului trecut, imediat dupa intalnirea cu jurnalistii, care i-au spus ce vor sa asculte, Beth Hart a schimbat playlist-ul si a introdus piesele dorite de acestia. Si pentru ca unele dintre piese nu le mai cantase de multi ani, cantareata americana le-a repetat chiar in holul Salii Palatului. Cu siguranta insa, la concertul de pe 17 iunie, marile hituri ale lui Beth Hart vor putea fi ascultate de publicul bucurestean.

Biletele cu preturi de 250 lei la categoria VIP, 190 lei la categoria I, 150 lei la categoria 2, 120 lei la categoria 3 si 90 de lei la categoria 4 pot fi procurate din reteaua Vreau Bilet, direct de pe http://rezervari.vreaubilet.ro/event.php?id=7817, de la Casa de bilete a Salii Palatului si de pe http://www.eventim.ro/.