Melodii rare ale cantaretului Prince, care nu au fost incluse in niciun material discografic, dar au fost pastrate in "seiful" musical al simbolului muziciii pop, vor aparea pe piata in noiembrie, respectiv la inceputului anului viitor, a anuntat, vineri, Warner Bros., informeaza Agerpres citand AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Ce se va intampla cu melodiile din seiful lui Prince care nu au fost incluse pe nici un album editat pana acum de artist? Aceasta a fost una dintre cele mai arzatoare preocupari ale fanilor starului decedat in mod neasteptat in luna aprilie. Anuntul Warner Bros. pune capat lungii asteptari, dar si temerii ca piesele nu vor putea fi auzite niciodata. Potrivit casei de discuri, primul album va fi un ''best-of'' intitulat ''Prince 4Ever'' si va fi lansat la 22 noiembrie in Statele Unite si la 25 noiembrie in restul lumii.

Pe langa melodii celebre precum "When Doves Cry" si "Raspberry Beret", discul va contine si o compozitie needitata pana acum, "Moonbeam Levels". Dupa cum se arata in comunicatul Warner Bros., piesa a fost inregistrata in 1982 in timpul unei sesiuni de inregistrare a albumului ''1999'', insa nu a fost inclusa pe acesta.

''Prince 4Ever'' va include si un booklet de 12 pagini cu fotografii ale lui Prince nepublicate pana in prezent, realizate de Herb Ritts.

Cel de-al doilea album, care va aparea la inceputul lui 2017, va fi unul dublu, alcatuit dintr-o versiune remasterizata a ''Purple Rain'', din 1984, planuit de Prince inainte de decesul sau, si un disc cu melodii care nu au fost publicate niciodata.

Piesele incluse pe ''Prince 4Ever'' vor fi: 1. 1999; 2. Little Red Corvette; 3. When Doves Cry; 4. Let's Go Crazy; 5. Raspberry Beret; 6. I Wanna Be Your Lover; 7. Soft and Wet; 8. Why You Wanna Treat Me So Bad; 9. Uptown; 10. When You Were Mine; 11. Head; 12. Gotta Stop (Messin' About); 13. Controversy; 14. Let's Work; 15. Delirious; 16. I Would Die 4 U; 17. Take Me With U; 18. Paisley Park; 19. Pop Life; 20. Purple Rain; 21. Kiss; 22. Sign 'O' The Times; 23. Alphabet Street; 24. Batdance; 25. Thieves In The Temple; 26. Cream; 27. Mountains; 28. Girls & Boys; 29. If I Was Your Girlfriend; 30. U Got The Look; 31. I Could Never Take The Place of Your Man; 32. Glam Slam; 33. Moonbeam Levels; 34. Diamonds and Pearls; 35. Gett Off; 36. Sexy MF; 37. My Name Is Prince; 38. 7; 39. Peach; 40. Nothing Compares 2 U.

Prince a decedat la 21 aprilie in urma unei supradoze accidentale cu medicamente analgezice, potrivit raportului oficial, artistul lasand in urma o mare cantitate de piese needitate pana acum, dupa cum mai arata sursa citata.