Omar Sosa, nominalizat de 7 ori la premiile Grammy, impreuna cu cvartetul Afro Cubano vor canta pe 8 iulie, la cea de-a 21-a editie a Garana Jazz Festival, care se va desfasura intre 6 si 9 iulie pe trei scene din Muntii Banatului.

Omar Sosa Cuban Quartet Foto: Garana Jazz Fest

Nominalizat de 7 ori la premiile Grammy, Omar Sosa isi va prezenta la Garana cel mai recent album, Ile, un tribut muzical adus radacinilor sale artistice, cautate cu pasiune in muzica Havanei din anii `80 si inceputul anilor `90. Ileinseamna, in traducere libera, "taramul de acasa". Albumul este ca o intoarcere acasa, la radacinile cubaneze, la sunetele pe care Omar le auzea in copilarie. Urechile iubitorilor de jazz vor calatori in peisajul muzical ce pastreaza intacte influentele Africane, dar le mixeaza cu armonia jazz-ului din Vest.

Omar Sosa a emigrat in 1993 din Cuba, a ajuns in Ecuador si SUA si s-a stabilit in Barcelona in 1999, iar intregul parcurs geografic i-a marcat relatia cu muzica, flexibilitatea si usurinta cu care fuzioneaza jazz-ul de improvizatie cu world-music si electronic, ca nimeni altcineva.

Alaturi de Omar Sosa, pe scena vor urca si Leandro Saint-Hill (saxofon si flaut), Childo Tomas (voce si bas) si Ernesto Simpson (tobe), trei muzicieni care impartasesc aceeasi libertate de expresie specifica muzicii afro-cubaneze.

Garana Jazz Festival 2017 va avea loc intre 6 si 9 iulie pe trei scene din Muntii Banatului: Poiana Lupului, satul Garana si biserica din Valiug.

In line-up-ul editiei 21 se anunta voci legendare ale jazz-ului american si european, intre care John Scofield, Bill Frisell, David Torn, Enrico Rava - Tomasz Stanko Quintet, Tonbruket si multi altii.

Biletele pot fi cumparate online pe Biletmaster.ro.