Trupa romaneasca Greetings Sugar va deschide show-ul aniversar 20 de ani de Placebo, pe care formatia britanica de rock alternativ il va sustine miercuri la Arenele Romane din Bucuresti, anunta organizatorii.

HotNews.roFoto: Hotnews

Greetings Sugar este formata din Stefan Eremia (voce), Gabriel Kirmaier (chitara) si Andrei Cebotaru (clape). Trupa a lansat primele doua videoclipuri la sfarsitul anului trecut, "Greener" si "Drunken revelations". In primul apare actrita Ana Ularu, iar in cel de-al doilea Bogdan Serban.

Placebo, una dintre cele mai apreciate si influente formatii ale ultimelor decenii, celebreza 20 de ani de cariera printr-un turneu special. Astfel, pe 28 iunie, la Arenele Romane, publicul ii va insoti pe Brian Molko, Stefan Olsdal & co. intr-o calatorie retrospectiva parcurgand 20 de ani, 7 albume de studio incluse in top 20 si zeci de amintiri si stari de spirit inspirate de ritmurile si de versurile unor piese ca "Pure Morning", "Every me and Every You" sau "Teenage Angst".

Placebo a marcat implinirea a 20 de ani de activitate prin lansarea compilatiei "A Place for Us to Dream". Aceasta cuprinde 36 de piese, ilustrative pentru evolutia formatiei de-a lungul timpului, marcand cu atentie angoasa, exuberanta, diversitatea, nesupunerea si exultarea care au caracterizat parcursul trupei.

Biletele pot fi cumparate online pe eventim.ro, la pretul de 190 de lei.