Anchetatorii care cerceteaza moartea lui Michael Jackson nu au gasit nicio dovada care sa permita incriminarea medicilor starului american pentru crima, astfel incat este putin probabila o inculpare cu acest cap de acuzare, informeaza cotidianul american Los Angeles Times, citat de AFP.

"Nimic din ceea ce am auzit nu permite inceperea unei urmariri pentru crima", a declarat, pentru marele cotidian californian, o sursa apropiata anchetei.

Mai multi apropiati ai artistului decedat in 25 iunie i-au acuzat pe medicii regelui muzicii pop ca l-au ucis pe Michael Jackson, prescriind medicamente de care vedeta a abuzat. Tatal sau, Joe, a declarat la inceputul lui iulie ca fiul sau a fost "victima unei crime".

Sursa citata de Los Angeles Times afirma insa ca unii dintre medici ar putea fi urmariti pentru omucidere involuntara daca analizele toxicologice demonstreaza ca Michael a decedat in urma absorbtiei unor medicamente care nu ar fi trebuit sa se afle in posesia sa.

Ancheta se concentreaza acum asupra anestezicului propofol, un medicament cu actiune rapida care se utilizeaza pentru anestezii generale si care, teoretic, nu ar trebui sa se afle la domiciliul unui pacient.

Chiar daca anchetatorii ajung la concluzia unei omucideri, aceasta nu inseamna neaparat ca se vor declansa urmariri pentru crima, a explicat sursa citata.