"E posibil ca Jimi Hendrix sa fi fost ucis. Teoria unei crime este plauzibila", spune medicul care a incercat sa-l resusciteze

de R.P.     HotNews.ro
Luni, 20 iulie 2009, 15:55 Life | Muzică

Doctorul care a incercat sa-l resusciteze pe legendarul chitarist Jimi Hendrix sustine ca este "plauzibila" teoria unei crime. John Bannister, chirurg pe atunci la spitalul din Kensington, a declarat in cadrul unui interviu ca pacientul parea "inecat" cu o mare cantitate de vin rosu.

O afirmatie care se potriveste cu acuzatiile lansate de James "Tappy" Wright, fostul manager in varsta de 65 de ani care a lucrat pentru Mike Jeffrey, managerul lui Hendrix, scrie The Telegraph. Prieten al celor doi, Wright sustine in noua sa carte ca managerul lui Hendrix, ingropat in datorii, a reusit sa obtina polita de asigurare de viata in valoare de 2 milioane de dolari facuta de star in momentul in care dependenta de medicamente crescuse si i-a marturisit ca starul valora pentru el "mai mult mort, decat viu".

Mai mult, acesta pretinde ca Mike Jeffrey i-a spus ca a pus la cale uciderea chitaristului cu o luna inainte de moartea lui Hendrix, printr-un accident de avion. Oficial, Jimi Hendrix a murit la 27 de ani prin sufocare cu voma, dupa o supradoza de droguri. Versiunea lui "Tappy" Wright este ca starul a fost ucis la ordinul managerului sau, de o banda care i-a spart camera de hotel si i-a turnat pe gat vin si calmante pana cand l-au inecat.

Medicul Bannister, in varsta de 67 de ani, a marturisit ca nu stia cine este Hendrix cand l-a urcat pe masa, in dimineata zilei de 18 septembrie 1970. A povestit ca a incercat sa-l resusciteze, dar fara nicio speranta. "Am incercat cam o jumatate de ora, dar nu am avut niciun raspuns. Chiar a fost o incercare in van", a continuat acesta. "Cineva m-a intrebat: 'Stii cine era? Era Jimi Hendrix', iar eu l-am intrebat 'Cine e Jimi Hendrix?'".  

A precizat, insa, ca datele publicate de James "Tappy" Wright asupra mortii sale "sunt plauzibile, din cauza volumului de vin". "Cantitatea de vin pe care am gasit-o era extraordinara". Era plin de bautura pe par si pe tricou, iar "stomacul si plamanii erau absolut imbibati de vin. N-am vazut niciodata atata vin", a subliniat medicul.

"A varsat o mare parte din vin si ma gandeam ca cel putin o jumatate de sticla de bautura ii fusese varsata in par. S-a inecat cu o mare cantitate de vin rosu".

John Bannister traieste acum in Sydney, insa nu mai profeseaza din 1992, cand i s-a suspendat dreptul de libera practica.


Citeste mai multe despre   























1191 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    fals (Luni, 20 iulie 2009, 16:30)

    gonzo [anonim]

    doctorul asta a absolvit spiru la ff si e un adept dus cu pluta al teoriei conspiratiei.
    refuz sa cred posibilitatea pe care o prezinta pentru ca teoria lui nu e rezonabila si implicit nu inspira credibilitate - mai ales ca in 1992 i s-a luat dreptul de libera practica (aha !). mai mult, astept ca un expert al guvernului american sa contacteze redactia hotnews si sa infirme cele spuse de venetic. asta m-ar linisti..
  • 0 (0 voturi)    
    este cumva si criza de stiri? (Luni, 20 iulie 2009, 16:33)

    viomobil [utilizator]

    ...sau se inscrie in categoria stirilor cu aniversare? parca vad la anul, michael jackson ar fi putut fi omorat de catre cei din anturaj (asta in cazul in care nu se dovedeste pana atunci ca a fost sau nu sigur asa) sau ca elvis traieste.
  • 0 (0 voturi)    
    se poate (Marţi, 12 ianuarie 2010, 22:59)

    CC [anonim]

    Am citit de mult despre el ca a fost ucis!Si John Lennon ,KurtCcobain,Marilyn Monroe!Simbolurile care se impotrivesc unor standarde impuse de unii sant"sinucise"


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi