Acum, cei din Los Angeles ("Orasul Ingerilor") au mai multe sanse sa vada aparitii inaripate: un inventator american a "plantat" automate cu marijuana prin tot orasul. In scop medical, desigur. Inventatorul sustine ca automatele ofera clientilor un tratament rapid la preturi convenabile, siguranta si anonimat.

Conform cnews.canoe.ca, pacientii care sufera de dureri cronice, lipsa poftei de mancare si alte afectiuni despre care se spune ca se pot trata prin consumul de marijuana, isi pot lua acum doza de la automate care functioneaza nonstop.

Conform lui Vincent Mehdizadeh, cel care a avut ideea introducerii automatelor, aparatele ofera tratament la preturi scazute, in conditii sigure. In plus, nimeni nu afla cine a folosit automatul.

Echipa de politie antidrog are insa alta parere: este posibil ca cei care detin si aprovizioneaza aceste automate sa incalce legea, motiv pentru care ar putea interveni si inchiderea automatelor.

Cel putin trei dispensare din oras si-au instalat automatele de la care pacientii pot cumpara drogul, folosind un card de autorizare. Pentru a putea folosi aparatul, este nevoie de un card preplatit si de identificarea amprentei digitale.

Odata ce cardul si amprenta sunt verificate, pacientul poate ridica pliculetul verde.

Mehdizadeh spune ca orice pacient care este inregistrat in baza de date a dispensarului de care apartine si care a obtinut reteta pentru folosirea marijuanei, se poate folosi acest automat.

Un angajat al unui dispensar care a introdus un astfel de aparat spune ca acesta este in functiune de 5 luni si ca ofera servicii rapide: "Ii ajuta pe cei care au dureri mari si care nu pot astepta prea mult un ajutor", spune Robert Schwartz. "E o solutie foarte buna", a mai adaugat acesta.

Consumul de marijuana este ilegal, legea nerecunoscand, in 12 state americane, beneficiile medicale pe care le ofera aceasta planta.

Unul dintre pacientii caruia i s-a aprobat consumul de marijuana in scop curativ, pentru controlarea anxietatii, spune ca masurile de siguranta impuse pentru a cumpara "iarba" de la automat sunt binevenite.

"Te protejeaza impotriva consumului ilicit de droguri. Ai copii care vor sa se drogheze, dar nu pentru asta e marijuana. Este buna doar ca tratament", sustine pacientul.