De cand au aparut supermarketurile, s-a lansat in Romania moda sacoselor de plastic. Multi sunt incantati ca le pot refolosi (pun gunoiul in ele, ambaleaza si cara diverse lucruri), insa nimanui nu-i pasa ce se intampla cu ele dupa ce sunt aruncate la gunoi. Potrivit unui studiu realizat de Ministerul Mediului, un roman foloseste in medie 250 de pungi intr-un an, de unde rezulta ca, anual, ajung la gunoi milioane de pungi. Iata cateva motive pentru care ar trebui sa nu mai folosim astfel de sacose.

1. Majoritatea pungilor de plastic isi gasesc sfarsitul in gropile de gunoi. In Occident, doar 1% sunt reciclate. Restul, se estimeaza ca au nevoie de 400 pana la 1000 de ani pentru a se descompune.

2. Cand se descompun, ajung in oceane. Intamplator, ele arata ca un plancton (organisme vegetale si animale, care traiesc in apa si care constituie hrana pestilor si a altor animale acvatice) si sunt consumate de pesti, care sfarsesc la noi in farfurie.

3. Dauneaza atat faunei terestre, cat si celei marine. Animalele au ajuns sa fie ucise de pungi. Planet Ark, o organizatie internationala de protectie a mediului, estimeaza ca, in lume, 100 de mii de balene, foci, broaste testoase si alte animale marine sunt ucise an de an de pungile de plastic.

4. Pot fi periculoase si pentru copii. Micutii si animalele se pot sufoca cu ele din greseala. In SUA, zeci de copii isi pierd viata sufocandu-se cu pungi de plastic.

5. Folosesc resurse naturale. Cea mai banala punga de plastic este facuta din polietilena. Acest material este obtinut din petrol sau gaze naturale - ambele fiind resurse neregenerabile. Extragem petrol si distrugem pamantul pentru o punga de plastic pe care o folosim cateva minute.

6. Sunt o sursa de mizerie. Pe langa faptul ca polueaza plajele si cursurile de apa, ele au ajuns sa impanzeasca strazile, asa incat, in China, a ajuns sa li se spuna “poluarea alba”. In Africa de Sud, li se spune “florile nationale”. In anumite zone de pe continent, oamenii le aduna si le folosesc drept palarii.

Sursa: sixwise.com