Ortorexicii - sanitarii obsesivi ai comportamentului alimentar

de Alina Musatoiu     HotNews.ro
Luni, 30 iunie 2008, 13:47 Life | Natural

Obsesia de a manca sanatos
Foto: donusumkonagi.net
Drogatii alimentatiei sanatoase" - cum au fost denumiti ortorexicii - petrec o mare parte din timp gandindu-se la cum sa-si aleaga alimentele pentru ziua respectiva, fara sa se mai poata concentra la viata profesionala sau la cea de familie. Ortorexia a devenit subiect de discutie in 1997, cand medicul Steven Bratman a clasificat-o drept obsesia nesanatoasa de a manca numai si numai alimente pure, naturale. Problema nu este insa doar de natura psihica. Restrictiile alimentare si regimul nonvariat pot duce la grave afectiuni fizice, culminand cu moartea prin infometare.

Faptul ca vrei sa mananci sanatos este imbucurator, insa exista anumite persoane care fac din acest lucru o fixatie. Nu se vor atinge de niciun produs despre care cred ca este impur. Daca acea mancare contine prea mult zahar, sare sau grasimi; daca e facuta din OMG-uri (organisme modificate genetic), daca are conservanti, coloranti sau arome; daca acel produs este doar "suspectat" ca ar putea avea vreun element nesanatos, atunci ortorexicul nu se va atinge in veci de el.

Spre exemplu, un produs natural, cum ar fi laptele de tara ar putea fi refuzat de un ortorexic. Motivul? Vaca de la care s-a muls laptele ar fi putut manca iarba stropita cu chimicale, chimicale care ar putea ajunge in lapte. Nu exista o dovada clara ca s-ar fi intamplat acest lucru, dar simpla banuiala ca ar putea fi adevarat il va impiedica pe ortorexic sa se mai atinga de acel lapte.

Este o afectiune obsesiv-compulsiva. In momentul in care ortorexicul mananca alimentele "pure", are o senzatie de usurare, de implinire. Echivaleaza cu o fapta buna, iar comportamentul alimentar - cu un comportament "sfant", de curatare si linistire. Odata masa incheiata, ortorexicul va simti ca "si-a implinit misiunea salvatoare".

"Dorinta de a te hrani sanatos devine o obsesie atunci cand otorexicul nu sesizeaza ca ceea ce doreste el este imposibil de procurat. Adesea, acele produse nu exista pe piata locala; prin urmare, acesta decide sa nu se mai hraneasca cu produsele "nesanatoase", dezvoltand o fobie fata de acestea", spune nutritionistul Mihai Comsa.

Informarea incorecta si dezechilibrul emotional - principalele cauze
Spre deosebire de anorexie, care presupune lipsa poftei de mancare, ortorexia are la baza dorinta de a nu-ti contamina organismul cu ingrediente artificiale. Dorinta este perfect normala, atat timp cat nu se transforma intr-o frica obsesiva de alimentele 'contaminate'. Media are un rol covarsitor in transmiterea acestor mesaje, cred unii psihologi. "Ne uitam la televizor, ne uitam la specialistii care spun ca totul este artificial si ca organismul va reactiona in moduri foarte neplacute daca vom manca alimente nesanatoase. Se dezvolta astfel o frica fata de aceste alimente", spune psihologul Razvan Balan.

Parerea este sustinuta si de nutritionistul Comsa: ortorexia este o boala care se manifesta in special la persoanele usor influentate de campaniile media care promoveaza agresiv produsele 'naturale'. "Alimentele 'sanatoase', 'dietele minune' si regimurile care adesea nu au niciun fundament stiintific sunt popularizate intens", spune Comsa. Impactul este unul major asupra unei anumite parti a publicului. "Aceste campanii media nefundamentate stiintific ar trebui controlate, cel putin preventiv", sustine acesta.

Ca si in cazul altor tulburari de alimentatie, precum anorexia sau bulimia, o alta cauza ar putea fi cea a lipsei de afectiune, crede psihologul Iulia Florea. Adesea, aceste boli au la baza diferite suferinte interioare, mergand de la moartea unei persoane dragi, pana la lipsa de dragoste sau diverse abuzuri. Ortorexicii incearca astfel sa ajunga la un echilibru emotional.

Cum iti dai seama daca ai ortorexie?
Grija excesiva pentru ceea ce mananci este primul semn, alaturi de petrecerea unui timp indelungat pentru a-ti alege alimentele, crede psihologul Balan. Petrecerea a mai mult de trei ore zilnic pentru a-ti planifica meniul, intocmirea inainte cu o saptamana a listei cu ce ar trebui sa mananci intr-o anumita zi si izolarea de colegi si familie sunt printre simptomele principale ale ortorexiei.

Parerile sunt impartite in privinta efectelor pe termen lung. In timp ce nutritionistii cred ca "o alimentatie nonvariata si adesea haotica are doar efecte nocive asupra sanatatii acelei persoane" (Comsa), psihologic vorbind - "individul nu este afectat fizic, dar nu mai poate functiona normal in societate. Nu se mai poate concentra la sarcinile de serviciu si la relatiile din jur". (Balan).

Printre simptome se mai numara:
- sentimentul de vinovatie atunci cand consumi alimente "impure"
- valoarea nutritiva a alimentelor devine mai importanta decat placerea pe care ti-o produce consumarea acestora
- sentimentul de liniste interioara si de control total odata ce ai mancat alimentele "pure"
- renuntarea la alimentele ce odata iti produceau placere, in favoarea celor "corecte".

Psihoterapia - tratamentul de baza
Rezolvarea acestei afectiuni se gaseste in sedintele de psihoterapie, in care pacientul este luat pas cu pas si reinvatat sa isi continue viata si obiceiurile alimentare pe care le avea inainte de dezvolta aceasta obsesie. "Este vorba de constientizare, de realizarea momentului in care ai inceput sa fii obsesiv vizavi de mancare. Este o terapie scurta, adaptata de la caz la caz", spune psihologul Balan.

In Romania, ortorexia nu reprezinta deocamdata o problema, pacientii fiind foarte putin la numar, motiv pentru care "afectiunea nu si-a gasit locul in taxonomia medicala de specialitate", spune nutritionistul Comsa. "Pacienti cu astfel de manifestari moderate exista in orice persoana preocupata de sanatatea ei, insa rar se ajunge  la obsesie", spune acesta. Momentan, nu exista o evidenta a ortorexicilor in Romania, nonformal existand cel mult 1 pacient la 50.000 de persoane, potrivit lui Comsa.




















3071 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Politica Hotnews (Luni, 30 iunie 2008, 15:07)

    gogu [anonim]

    Politica Hotnews, sau cel putin a celei responsabile de rubrica asta este ca e periculos sa mananaci vegetale, e sigur sa mananci carne si e dubios sa ai grija de ce mananci.
    In articolul de fata e descrisa o tulburare psihiatrica manifestata in comportamentul alimentar, relevanta acesteia pentru capitolul nutritie este vaga spre nula. Mult mai grave erau articolele in care se combatea dieta vegetariana, comentariile critice la acestea au fost eliminate lejer, cum va fi eliminat si asta. Am spus ca dieta vegetariana este inspirata din cultura popoarelor indian, chinez, japonez, aflate in sfera de influenta a religiilor hindusa si budista. Cine vrea sa fie vegetarian, trebuie sa citeasca, sa se informeze despre traditiile acestor popoare, ce si cum sa manance pentru a evita carentele dietetice si a avea beneficii maxime in urma acestei diete. Exemple de vegetarieni- calugarii Shaolin. Pentru cine nu-i place cartea, cea mai buna leguma-i porcul
    • -1 (1 vot)    
      corect (Marţi, 1 iulie 2008, 2:55)

      mihai [anonim] i-a raspuns lui gogu

      "Pentru cine nu-i place cartea, cea mai buna leguma-i porcul"

      poate ar trebui sa-ti asculti sfatul si sa maninci porc... sau sa mai inveti un picut de gramatica
    • 0 (0 voturi)    
      Politica Hotnews (Marţi, 1 iulie 2008, 11:36)

      anne [anonim] i-a raspuns lui gogu

      Bati cimpii prietene! Nici religia budista si nici cea hindusa NU PROPOVADUIESC VEGETARIANISMUL!!! Hindusii maninca orice fel de carne in afara celei de vita - crede-ma, cumnatul meu este indian si stiu ce spun - problema indianului de rind este nu religia, ci saracia, care nu ii permite sa manince carne. De altfel, poate ca nu ati stiut treaba asta (cumnatul meu nu este doar indian, mai este si medic) diabetul este boala nationala in India, asa ca nu mai ridicati in slavi ce nu e cazul (indienii saraci maninca toata viata orez si "dahl" (linte) - mai vegetarieni de-atit nu cred ca se poate.
  • 0 (2 voturi)    
    wtf (Luni, 30 iunie 2008, 16:43)

    dale [anonim]

    "Ortorexia a devenit subiect de discutie in 1997, cand Steven Bratman a clasificat-o drept o obsesie..." Dar cine este Steve Bratman ?
    • 0 (2 voturi)    
      epoca internetului (Marţi, 1 iulie 2008, 9:03)

      wtff [anonim] i-a raspuns lui dale

      Cine-i Steve Bratman? Da-i un search pe gugle si nu mai pune intrebari stupide.
  • +2 (2 voturi)    
    gogule, esti pe linga subiect (Luni, 30 iunie 2008, 16:56)

    andrei [anonim]

    Si regimul vegeratian pe care il ridici atita in slavi e foarte nepractic in cultura romaneasca (ca tot te-ai legat de culturi).
    Crede-ma, am fost vegetarian 7 ani.

    1. Nu gasesti ce sa ma maninci la restaurant sau la petreceri (sau extrem de greu/rar).

    2. Daca nu stii ce sa maninci, o iei rau pe aratura si ai probleme mari in a asigura organismului tot ce are nevoie.

    3. Regimul vegetarian e mai scump decit cel normal. Pare ciudat, dar asa e.

    Si asa, in final, nu mai faceti atita propaganda pro sau contra vegetale/carne/peste/pufuletzi/lacuste/whatever. Toate sint bune, cu masura si bun simtz. Daca maninci numai porc, nu e bine. Dar si daca maninci numai varza, iar nu e bine.

    Sanatate.
  • +1 (1 vot)    
    Vegetale la putere! (Luni, 30 iunie 2008, 21:09)

    irina [anonim]

    Eu nu inteleg de ce are lumea atat de comentat in legatura cu regimul vegetarian, daca eu am decis sa devin vegetariana din motive etice, sunt fericita cu asta si grav pt cei care n-au pic de compasiune pt animalele non-umane! Poate o sa se schimbe lumea!Iar tu , cea care ai scris articolul, mai bine iti reprofilezi meseria si lasa comentariile de genul asta ca sunt false si fara temei
    • +1 (1 vot)    
      Problema e ca... (Marţi, 1 iulie 2008, 9:02)

      R.A.Muresan [anonim] i-a raspuns lui irina

      si plantele sint fiinte: si ele au "singele" lor, e vorba de seva care le curge prin vase. In plus, spre deosebire de animale, multe dintre acestea, lasate in viata sporesc rezerva de oxigen a planetei.
      Omul e omnivor si nu ierbivor, ceea ce inseamna ca regimul sau alimentar a fost dintotdeauna unul foarte variat.
      Adeptii religiei jainiste considera viata de orice fel egal de pretioasa, de aceea, ascetii cultului isi matura calea pentru a nu strivi din intimplare insectele ivite. Totusi, simpla digestie ucide in stomacul oricarui om sute de milioane de bacterii si alte microorganisme. Ce-ar trebui sa facem? Sa ne indreptam toate fortele creatoare in a descoperi maturici chimice care sa protejeze orice forma vie cu care am putea veni in contact?
      Toate procesele de fermentatie utilizeaza culturi bacteriene pentru a produce tot felul de alte alimente mai mult sau mai putin necesare omului, de la derivatele lactate si muraturi la tot soiul de bauturi.
      Si-apoi, de la ce virsta un copil ar putea deveni vegetarian? De la un an? De la doi? De la cinci?
    • 0 (0 voturi)    
      si totusi ! (Marţi, 1 iulie 2008, 9:02)

      costica [anonim] i-a raspuns lui irina

      Irina draga, inteleg ca iti e mila de bietele animale sacrificate pentru pofta nemarginita a celor care comenteaza anti-vegetarieni.
      Dar te-ai gandit vreodata ca si plantele au suflet ? Saraca frunza de salata care sfarseste franjuri-franjuri intr-un castron... Sau vinetele coapte cu barbarie pe gratar... Sau cartofii fierti pana isi pierd forma initiala....
      De astea nu iti e mila ?
    • -1 (1 vot)    
      compasiune... (Marţi, 1 iulie 2008, 9:53)

      szilisz [anonim] i-a raspuns lui irina

      "pt animalele nonumane" ??? Da ce, exista si animale umane? Defapt sunt sigur ca exista...Iar pentru acestea d-na Irina nu are pic de compasiune...le mananca.
    • 0 (0 voturi)    
      Vegetale la putere! (Marţi, 1 iulie 2008, 9:57)

      cornel [anonim] i-a raspuns lui irina

      si cu plantele carnivore cum ramane?!!!
      sau ale sunt tradatori ai regnului?
      ha ha ha
  • +1 (1 vot)    
    Vegetarianism si aberationism (Marţi, 1 iulie 2008, 9:25)

    Lucian [anonim]

    Sa devii vegetarian din motive de sanatate e cat de cat rezonabil, desi s-a demonstrat ca produsele de origine animala sunt cat se poate de necesare organismului uman. Dar sa faci asta din motive "etice", asta-i chiar aberant. Poate ar trebui sa explicati si animalelor carnivore ca nu e "etic" felul in care isi procura hrana!
    Dieta vegetariana, inspirata din cultura poporului japonez? Ha! Poate nu stiai, amice, ca bucataria japoneza e bazata pe peste, poate de asta sunt cel mai sanatos popor din lume. Un alt popor sanatos (locul 2 in lume la speranta de viata, dupa japonezi) sunt islandezii, care mananca aproape numai carne si peste (intre care si celebrul "hakarl"), pentru ca nici o planta comestibila nu creste pe la ei in afara de cartofi. Intr-adevar, n-ar strica sa mai cititi cate ceva.
  • +1 (1 vot)    
    manipulare (Marţi, 1 iulie 2008, 9:37)

    lopez [anonim]

    e o noua categorie de manipulare.
    cei ce sunt dezinformati sau prosti sunt subiectul dezinformarii.
    se considera ca e periculos ca cei multi sa se indrepte catre hrana sanatasa. pentru ca e greu de obtinut si e perisabila.
    in acelasi timp cei ce fac bani multi din vanzarea de porcarii nu vor mai castiga bani.
    deci orice tendinta de hrana sanatoasa trebuie ucisa din fasa.

    categoria asta de stire este destul de subtila. de ce sa spui ca nu e bine sa mananci sanatos. mai bine spui ca aia care fac asta sunt nebuni, exagerati, paranoia.
  • -1 (1 vot)    
    exista alternativa alimentatiei naturale (Marţi, 1 iulie 2008, 10:37)

    diana [anonim]

    de cand am intrat in era internetului, nu ne mai putem plange de lipsa informatiei. personal, mananc natural de 7 ani de zile, iar fetita mea, in varsta de 4 ani, de la nastere. experienta alimentatie naturale, sau asa numita hrana vie, este o alternativa pentru fiecare. cand va veti satura sa mai faceti vizite pe la medici, spitale si tot tacamul, cand veti dori sa va recastigati sanatatea, e bine de stiut ca exista o alternativa, nu ca boala, ci ca mod de viata sanatos. Parintele medicinei cum a fost numit, Herodot, spunea: "ALIMENTELE SA VA FIE MEDICAMENTE SI MEDICAMENTELE ALIMENTE". Pacat ca medicina de astazi a uitat aceasta regula de aur a propriei doctrine.
    • +1 (1 vot)    
      Iarta-ma (Marţi, 1 iulie 2008, 15:01)

      adik [utilizator] i-a raspuns lui diana

      dar ai un simt al umorului pe care nu-l inteleg.
      Ori, esti foarte superficiala.

      Eu cred ca din gluma ai scris ca "Parintele medicinei cum a fost numit, Herodot, spunea"

      Normal ca tu stii ca Hippocrate a fost parintele medicinei iar Herodot a fost al istoriei.

      Spui tu:
      "ALIMENTELE SA VA FIE MEDICAMENTE SI MEDICAMENTELE ALIMENTE".

      Aforismul lui Hippocrate este cu totul altul:
      "Hrana ta sa fie leacul tau, iar leacul tau sa fie hrana ta"

      Deci, care-i poanta?
      • -1 (1 vot)    
        scuze pt greseala (Marţi, 1 iulie 2008, 15:35)

        diana [anonim] i-a raspuns lui adik

        Multumesc pt corectie insa ideea ramane aceeasi, si alaturi de ea consecintele vorbesc de la sine.
  • 0 (0 voturi)    
    biologie (Marţi, 1 iulie 2008, 10:46)

    cocosila [utilizator]

    cu cat cunosti mai multa biologie si fiziologie cu atat pierzi mai mult din ratiunea si argumentele pentru impunerea in masa a unei anumite diete.

    intr-adevar,se poate evita un procentaj de mutatii datorate dietelor neechilibrate ,dar mutatiile care duc la tumori maligne au cauze multiple .

    prozelitismul vegetarian nu este solid nici la argumentarea stiintifica si cu atat mai putin la cea filosofica.

    ar fi atat de simplu sa se faca in scoala ore de educatie alimentara ,insa ar duce la falimentarea companiilor care prelucreaza hrana excesiv ca mcdonalds,coca cola,etc.
  • +2 (2 voturi)    
    CARNITZA (Marţi, 1 iulie 2008, 16:15)

    Macelaru :) [anonim]

    Ia mai lasati-ma cu varzuca, patrunjelul si leusteanul.
    Am cunoscut un mare pasionat de vegetale, un fanatic in domeniu, care dupa cativa ani a reusit sa se curete. De tot.

    MIE IMI PLACE CARNITZA, CARNITZA SI IAR CARNITZA !!!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri