Primul hotel de gheata din Romania s-a deschis in ziua de Craciun, transmite BBC, care relateaza ca temperatura in camere nu depaseste 2 grade Celsius. Reprezentantii Hotelului de Gheata Balea Lac afirmau in noiembrie ca 50 de britanici isi rezervasera camere.

Hotelul si biserica de gheata de la Balea Lac (2010) Foto: Agerpres

O parte dintre ei vor veni nu doar sa se cazeze si sa manance in restaurantul cu mese si scaune de gheata din hotel, ci vor lua parte la o nunta neobisnuita: "Pana acum, 50 de englezi si-au facut rezervare pentru Hotelul de Gheata. Ei sunt mai curajosi. O parte vor veni pentru nunta. Slujba va avea loc in Biserica de Gheata, iar nuntasii se vor caza si vor petrece in Hotelul de Gheata", a declarat atunci Adelina Grigoriu, reprezentanta de Marketing a Hotelului de Gheata de la Balea Lac.

Vezi aici reportajul video realizat de jurnalistii BBC.

"In acest an vom pregati o surpriza clientilor nostri. Pentru prima data, vom construi un iglu de gheata, separat de Hotelul de Gheata. Arhitectul lucreaza inca la planul acestui iglu, care este posibil sa aiba una - doua camere. Acest iglu va avea doar usa, nu va avea geamuri, iar in interior vor fi paturi din gheata, acoperite de lemn, saltele, cearceafuri, blanuri de animale si saci de dormit", a precizat reprezentanta Hotelului de Gheata.

Conform acesteia, temperatura maxima in interiorul ineditei constructii de gheata va fi ca si in Hotelul de Gheata, de maximum 1-2 grade. Turistii vor trebui sa vina pregatiti cu haine groase, caciuli, bocanci, sosete de lana, saci de dormit si mai ales cu multa dorinta de aventura. Acest iglu, asemenea Hotelului de Gheata, nu va fi prevazut cu toaleta, motiv pentru care, cine se cazeaza asemenea eschimosilor, va fi nevoit sa strabata prin zapada, cativa zeci de metri, pana la Cabana Balea Lac, pentru a folosi toaleta sau dusul. Un alt dezavantaj fata de turistii cazati tot la 'rece', dar in Hotelul de Gheata, va fi faptul ca cei din iglu nu vor avea restaurant, insa nu se vor putea plange ca li se vor strica proviziile de hrana sau conservele, temperatura constanta rece fiind asigurata din partea casei.

Cine nu se incumeta sa stea in iglu, poate incerca experienta cazarii in Hotelul de Gheata, care in acest an are 10 camere, fiecare botezata dupa un stil muzical. Spre exemplu, cei care vor innopta in camera rock, vor avea frumoasa surpriza sa gaseasca, in loc de noptiere, instrumente muzicale sculptate in gheata.

Pe 6 decembrie, cand au inceput lucrarile de constructie, reprezentantii hotelului anuntasera ca inaugurarea va avea loc in ziua de Craciun.

Grigoriu a spus ca, pentru o camera single, tariful de cazare pe noapte, la Hotelul de Gheata si iglu, va fi de 150 de lei, iar pentru una dubla, 300 de lei. Cine doreste sa serveasca meniul special de la Hotelul de Gheata va mai plati 250 de lei, de persoana. Din meniu face parte un aparitiv, un cocktail, o supa fierbinte de gaina, felul doi si un desert.

Pentru aceste constructii, este nevoie sa inghete Lacul Balea din apropiere, de unde sunt taiate cu drujbele si carate, bucati imense de gheata, care ulterior sunt folosite drept 'caramizi' la aceste constructii. Pentru ca soarele sa nu 'topeasca' aceasta inedita afacere hoteliera, constructorii realizeaza initial un schelet de lemn, care sustine gheata si zapada.

Primul hotel de gheata din Romania a fost realizat in 2006, la Balea Lac, de actualul primar al Avrigului (judetul Sibiu), Arnold Klingeis. Acel hotel a fost gandit sub forma unui iglu imens, cu o suprafata de cateva sute de metri patrati. Cea mai mare grija a inspectorilor de la Protectia Consumatorilor de atunci pana in prezent a fost ca toti clientii sa semneze declaratii pe propria raspundere, inainte de cazare, conform carora sa spuna ca sunt de acord sa doarma in frig.

Constructiile de gheata inedite de la Balea rezista an de an, timp de trei luni de zile. Aici vin anual sute de turisti straini, indeosebi vest-europeni, dar si alte sute de romani, dornici de experiente extreme. Daca in anii anteriori, Balea Lac reprezenta doar o zona turistica fara partii amenajate, unde riscul de producere de avalanse este foarte mare, pe crestele Fagarasului, odata cu constructia primului hotel de gheata, turismul montan extrem s-a revitalizat considerabil. Cele doua cabane de la Balea Lac, din care una este fosta cabana de vanatoare a lui Nicu Ceausescu, au fost devansate ca interes de constructiile de gheata, care, desi au viata mai scurta, atrag mii de curiosi care platesc bilet la intrare doar ca sa isi faca poze in interior.