Sicilia este o insula din sudul Italiei. Pentru majoritatea oamenilor, acest loc este asociat cu Mafia, Vulcanul Etna si portocalele rosii. Pana acum cateva zile nici eu nu stiam mai multe lucruri. Noroc cu niste prieteni care au ramas inzapeziti si mi-au dat mie unul dintre biletele lor. Asa am ajuns in Sicilia. Ce-i drept doar pentru doua zile, insa chiar si in atat de putin timp poti sa vezi suficient de multe lucruri.

Foto:

Biletele de avion, pentru patru persoane, au costat circa 450 lei, cu o companie low cost si au fost cumparate cu aproximativ o luna inainte. Mai mult a costat taxa de schimbare a numelor - 40 de euro de persoana, pe zbor. Pentru hotel am mai platit 45 de euro pe noapte. Un pret foarte bun, deoarece se afla pozitionat in centru orasului, pe Via Etnea. Camerele sunt mari, curate, iar micul dejun este inclus.

Catania

Plecarea a fost joi dimineata (n.r. 9 februarie), la ora sapte, de pe aeroportul Baneasa. Avionul a plecat cu aproximativ o ora intarziere, lucru nu tocmai neobisnuit la zborurile low-cost, mai ales in conditii meteo nefavorabile. Afara erau minus 15 grade. Am aterizat in Catania, unul dintre cele mai mari orase din Sicilia, la ora locala noua (ei sunt cu o ora in urma noastra). Pe fereastra aeroportului se vedea vulcanul Etna. Turistii faceau poze, extaziati, localnicii treceau nepasatori.

Afara erau 14 grade. O adevarata binecuvantare pentru noi care veneam de la -15 grade.

De la aeroport am luat autobuzul, initial am fi vrut sa inchiriem o masina. Costa 30 de euro pe zi, insa trebuia sa depunem o garantie de 500 de euro si nu puteam parcurge decat 150 de km pe zi, ceea ce era neavantajos. Pe biletul de autobuz am platit un euro, iar pana in centrul orasului am facut jumatate de ora. Cum ne-am urcat in autobuz insa, am regretat imediat ca nu am luat un taxi. Am fost inconjurati de trei tigani si un tip ras in cap, conationali de-ai nostri, care in mod vizibil erau pusi pe furat. Am calatorit in multe tari considerate periculoase insa nicaieri nu m-am simtit atat de agresata de prezenta cuiva. Pana la urma cei patru indivizi au coborat la gara centrala, iar noi am mers mai departe.

Alte doua romance, care se aflau in autobuz si au vazut scena ne-au spus: "Mi-e rusine ca ne temem tot de ai nostri. In italieni am incredere, dar in romanii nostri, nu. Sunt ai dracului. Eu sunt din Calarasi. Am venit aici acum opt ani. Lucrez la un complex turistic. Nu m-as intoarce nici moarta acasa. Ne este greu si aici insa, daca muncesti, te descurci. Stau cu sotul meu. Platim chirie 300 de euro pe luna, dar castig 700-800 de euro. Utilitatile sunt foarte scumpe. 200 de euro electricitatea, gazul",ne-a spus femeia. Ne-a intrebat daca am venit si noi sa muncim. I-am spus ca am venit in vacanta. "Credeam ca ati venit la munca. Aici sunt foarte multi romani. Auzi peste tot vorbindu-se romaneste. Sa va distrati. Sicilia este foarte frumoasa" ne-a spus doamna si asa ne-am luat la revedere.

Din statia de autobuz pana la hotel am facut cam 10 minute pe jos. Dupa ce ne-am lasat bagajele la hotel am iesit la plimbare. Fiindca hotelul se afla chiar in centrul orasului, primul obiectiv pe care l-am vazut a fost Piata Duomo, cu cathedrala Sant Agata, construita in secolul 12, si celebra fantana cu elefant, realizata de arhitectul Vaccarini. In piata erau cativa protestatari cu afise impotriva politicienilor corupti. In rest, oameni care stateau de vorba si se bucurau de vremea frumoasa. La Dom, intrarea este libera si nu se percepe taxa pentru fotografiat.

Dupa ce am vizitat imensa catedrala, ne-am pierdut pe strazile orasului. Am dat peste piata de peste si de legume, un loc extraordioar de frumos datorita culorilor si mirosurilor. Am mancat carciofi copti pe strada si ne-am clatit ochii cu arhitectura baroca. Centrul orasului Catania, realizat in stil baroc, se afla pe lista patrimoniului UNESCO.

Dupa atata plimbare, stomacul si-a cerut drepturile. Cum Sicilia este renumita pentru peste si paste, am decis sa comand o portie de peste spada cu salata de rosii si mozzarela. Delicios. Prietenii mei au comandat paste. La fel de delicios. Mai ales ca am stins totul cu cate un pahar de vin alb incredibil de parfumat. Nota de plata: cam 15 euro de persoana.

Dupa masa, ca sa ardem caloriile, ne-am dus la o repriza de shopping. Pantofi italieni sunt irezistibili atat datorita calitatii cat si datorita pretului, 40-50 de euro perechea.

Pe seara am luat autobuzul si am vizitat faleza. Asa am ajuns la 9 km de Catania, la AciCastello, un castel construit cu 1000 de ani in urma si care seamana cu o stanca imensa aruncata in mare. Din nefericire noi am ajuns pe la sase seara si nu l-am mai putut vizita.

Asa s-a incheiat prima zi.

A doua zi dimineata am luat autobuzul spre vulcanul Etna.

Vroiam sa vedem craterul. Biletul dus-intors costa 6,2 euro. Iarna nu merge decat un singur autobuz pe zi pana acolo. Plecarea este la 8.30 dimineata, iar intoarcerea la 4.30. Drumul din Catania, pana la cota 2.000, unde te lasa autobuzul, este superb. Cand vezi vegetatie bogata si livezi de portocali, cand un peisaj sinistru cu magma solidificata, pe care cresc licheni.

Din nefericire, vineri dimineata pe Etna viscolea. In mai putin de jumatate de ora de mers cu masina am ajuns de la 10 grade la temperaturi cu minus si viscol. Nu se putea urca pana la crater, telecabina era inchisa. Desi am intrebat la hotel cum este vremea pe munte, ni s-a spus "multo bene". Prin urmare nu ne-am imbracat adecvat asa ca am facut cale intoarsa cu Diego, un instructor de ski care se intorceau in Catania, suparat ca din cauza viscolului nu avea musterii. Morala: daca va duceti pe Etna sa va imbracati bine. Nu este deloc cald. Localnicii merg acolo la ski.

Siracusa

Dupa experienta cu Etna, am vizitat Siracusa, unul dintre cele mai frumoase orase din Sicilia. Amfiteatrul grec, Domul, Templul lui Apollo si Muzeul Arhimede sunt doar cateva dintre locurile care trebuie neaparat vizitate in acest oras. Si aici, ca si in Catania, se afla foarte multa arhitectura baroca deoarece orasul a fost distrus de cutremurul din 1963 si reconstruit de la zero. De asemenea, faleza este superba, iar marea si cerul au un albastru divin. Ca sa va convingeti, sa va uitati la fotografii. Asa s-a terminat si a doua zi in Sicilia.

In urmatoarea dimineata am plecat spre aeroport. Sa nu faceti greseala sa luati autobuzul, deoarece riscati sa pierdeti avionul. Autobuzele nu vin niciodata la timp. Mai bine dati 25 de euro la taxi si ajungeti in circa zece minute unde aveti nevoie. Inca ceva, inainte de a pleca in vacanta in Sicilia, invatati cateva cuvinte in italiana. Nu prea vorbeste lumea engleza.

Concluzia: Sicilia este un loc minunat, dincolo de Mafia, saracie si portocalele rosii. Peisajele sunt divine, oamenii sunt veseli, vinul alb este seducator, iar cerul are cel mai frumos albastru pe care l-am vazut vreodata. Daca nu ma credeti, uitati-va la galeria foto!