Formatia Bucium va sustine un concert acustic insotit de proiectii video duminica, 18 martie, incepand cu ora 19:00, la Clubul Taranului Roman. Spectacolul are loc in incheierea expozitiei "Ultima Transhumanta" (a fotografului Dragos Lumpan), organizata la Muzeul Taranului Roman, in perioada 23 februarie -18 martie, informeaza un comunicat remis redactiei HotNews.ro.

trupa BuciumFoto: myspace.com/bucium

Bucium este o formatie romaneasca de folk, rock, ambiental, caracterizata prin folosirea a doua viori alaturi de chitara electrica, bas, tobe, voce. Muzica Bucium inglobeaza elemente tribale, primitive, ceea ce explica foarte bine sound-ul arhaic, dar imbina mai multe influente din zona progresiv, ambiental, folklorism (curent din muzica clasica), rock si artrock.

Formatia a fost infiintata in octombrie 2004. Dupa albumul de debut lansat in 2008, intitulat "Voievozii", Bucium a participat la numeroase concerte atat in Romania, cat si in afara tarii, printre spectacolele din cariera trupei numarandu-se si cateva reprezentatii live sustinute in deschiderea unor nume reprezentante ale scenei rock internationale, precum Bob Dylan, Apocalyptica, Korpiklaani, Finntroll, Eluveitie.

Bucium inseamna Alexandra Milea (vioara), Mihai Balabas (vioara), Andi Dumitrescu (voce, chitara, keyboards, instrumente de suflat), Dan Simoaica (bas) si Adrian Rugina (tobe).

Citeste mai multe pe pagina de myspace a trupei Bucium si pe facebook.

"Ultima transhumanta" descrie in fotografie si film disparitia unui mod de viata milenar. Este un proiect artistic, etnografic si sociologic care insumeaza 5 ani de cercetare, 6 tari studiate, 40.000 de km parcursi, 100.000 de fotografii, 70 de ore material filmat si 100 de ore inregistrari audio.

Afla mai multe despre "Ultima Transhumanta" pe site-ul oficial si pe facebook.

Duminica, 18 martie, la Clubul Taranului, formatia Bucium inchide expozitia "Ultima Transhumanta" printr-un concert acustic programat la ora 19:00. Piese de pe albumul "Miorita", dar si piese de pe primul lor disc ("Voievozii") se vor imbina vizual cu proiectii video, extrase din filmul documentar "Ultima Transhumanta".