​FOTOGALERIE Cum arata luminitele si targul de Craciun de la Viena

de Catiusa Ivanov     HotNews.ro
Luni, 10 decembrie 2012, 19:23 Life | Prin oraş

FOTOGALERIE Cum arata luminitele si targul de Craciun de la Viena
Viena este impodobita cu 2,5 milioane de beculete, acestea fiind montate in centrul orasului, pe cele aproximativ 40 de strazi comerciale. Din 2006 pana in 2010, s-au cheltuit 4,5 milioane de euro pentru inlocuirea vechilor instalatii de Craciun cu unele noi, instalatiile fiind refolosite in fiecare an. Conform unui sondaj realizat la cererea Camerei Economice Vieneze (Wirtschaftskammer Wien), 98% dintre turisti au apreciat ca luminitele de Craciun din Viena le plac foarte mult, iar mai mult de jumatate considera ca Viena se numara printre cele mai romantice orase de Craciun din lume. O alta atractie a orasului o reprezinta targurile de Craciun, cel mai cunoscut fiind cel din fata Primariei din Viena si care atrage peste 3 milioane de vizitatori anual.

Luminitele de Craciun au fost aprinse in acest an pe 30 noiembrie, iar beculetele folosite sunt in proportie de 75% ecologice, de tip LED. Potrivit Primariei din Viena, prin utilizarea acestora, costurile la electricitate sunt reduse cu aproximativ 80%. Totodata durata medie de viata a becurilor de tip LED este de sapte ani, spre deosebire de becurile normale, care tin in medie doar trei ani.

"Paleta luminitelor de Craciun din Viena este extrem de variata: de la marea de lumini din Kohlmarkt, la decoratiunile traditionale de pe Kartnerstrase si la celebrele lustre din zona Graben, despre care se spune - in special de Revelion - ca transforma zona in cea mai mare sala de bal din lume", se arata intr-un raspuns trimis de Primaria din Viena la solicitarea HotNews.ro.

Potrivit municipalitatii vieneze, pentru achizitionarea si montarea luminitelor de Craciun s-au cheltuit 4,5 milioane de euro. "Printr-un proiect initiat de Camera Economica a Vienei (Wirtschaftskammer Wien) in 2005 si intitulat "Light-Up",  cea mai mare parte a vechilor instalatii de iluminare de Craciun din capitala Austriei au fost inlocuite cu unele ecologice, de tip LED. Din 2006 pana in 2010 Municipalitatea Vienei si Camera Economica a Vienei au pus la dispozitie 2,5 milioane euro pentru innoirea acestor instalatii, investitiile totale ridicandu-se insa la 4,5 milioane euro. Diferenta a fost suportata de proprietarii magazinelor de pe strazile comerciale ale Vienei. Tinand insa cont de afluxul de turisti care viziteaza capitala Austriei in perioada Craciunului, atrasi de farmecul feeric al orasului, se poate spune ca investitia a meritat pe deplin", sustin reprezentantii Primariei din Viena.

Conform unui sondaj realizat la cererea Camerei Economice Vieneze (Wirtschaftskammer Wien), 98% dintre turisti au apreciat ca luminitele de Crciun din Viena le plac foarte mult, iar mai mult de jumatate considera ca Viena se numara printre cele mai romantice orase de Craciun din lume. O alta atractie a orasului o reprezinta targurile de Craciun, cel mai cunoscut fiind cel din fata Primariei din Viena.

Un alt punct de atractie al orasului Viena in perioda sarbatorilor o reprezinta Targurile de Craciun.  Cel mai mare si  cel mai cunoscut targ de Craciun este cel din fata Primariei, intitulat Wiener Adventzauber. Anul acesta, targul si-a deschis portile pe 17 noiembrie.

"Pana pe 24 decembrie targul din fata Primariei Vienei isi asteapta vizitatorii cu peste 140 de standuri decorate festiv, dar si cu un program pe toate gusturile si pentru toate varstele. Ca de obicei pomul de Craciun este un dar din partea unuia dintre landurile austriece: anul acesta este vorba de Austria Inferioara. Molidul de 32 metri inaltime si 120 de ani vechime este impodibit cu 1000 de leduri, ce consuna cu 90% mai putina energie decat luminitele traditionale. O noutate a targului din acest an este "scena cerului" (Himmelsbuhne), amplasata central, unde personalitati cunoscute citesc de luni pana joi, de la ora 18.00, povesti de Craciun", se arata intr-un comunicat de presa al Primariei din Viena.

Targul atrage anual peste trei milioane de vizitatori, dintre care 500.000 din strainatate. "Acest fapt face din targul de Craciun nu numai o frumoasa traditie, ci si un important factor economic", explica viceprimarul Vienei si in aceslasi timp Consilier Executiv pe probleme economice, Renate Brauner.

Targul de Craciun este un eveniment  important pentru economia vieneza, asigurand 30.000 de locuri de munca in industria hoteliera  si gastronomica. Municipalitatea Vienei investeste pentru targul de Craciun din fata Primariei peste un milion de euro prin intermediul Agentiei Economice Vieneze (Wirtschaftsagentur Wien).  

Targul de Craciun din fata Primariei din Viena a fost inaugurat in 1986, iar potrivit informatiilor furnizate de primarie, de atunci si pana in prezent numarul innoptarilor din Viena a crescut in aceasta perioada de trei ori, de la 631.000 la 1.861.314. Totodata succesul acestui targ de Craciun a dus la inaugurarea altora, precum cel din fata palatului Schonbrunn, de pe Spittelberg, din Karlsplatz, cel intre Muzeul de Istorie Naturala si Muzeul de Istorie a Artei.

Conform unui studiu realizat de KMU Forschung Austria, la cererea Camerei Economice Vieneze, se estimeaza ca anul acesta numarul vizitelor la targurile de Craciun din Viena va fi de 8,5 milioane (doar targul de Craciun din fata Primariei atrage anual peste trei milioane de vizitatori, dintre care 500.000 din strainatate), iar cifra de afaceri totala se va ridica la 158 milioane euro.


Citeste mai multe despre   






















6334 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version