Un sofer in varsta de 43 de ani, din municipiul Moinesti, a fost amendat de catre politistii bacauani cu suma de 500 de lei dupa ce a uitat unde si-a parcat masina, initial reclamand la politia din localitate ca autoturismul i-a fost furat de persoane necunoscute, relateaza Mediafax.

Potrivit Inspectoratului de Politie al Judetului (IPJ) Bacau, barbatul a primit o sanctiune contraventionala de 500 de lei pe motiv ca a pus degeaba pe drumuri echipaje de politisti care sa-i caute masina pe strazile din Moinesti.

Initial, soferul a mers la politia din localitate, unde a reclamat ca persoane necunoscute i-au furat autoturismul pe care-l parcase pe strada Vasile Alecsandri din oras.

"La nivelul Politiei Moinesti, s-au constituit echipe de cautare si verificare pe raza orasului. In scurt timp de la declansarea cautarilor, politistii au gasit autoturismul reclamat ca fiind furat in apropierea locului unde conducatorul auto a afirmat ca l-a parcat", a declarat, joi, purtatorul de cuvant al IPJ Bacau, Narcisa Butnaru.

In urma discutiilor purtate cu soferul, politistii au constatat ca, de fapt, acesta uitase unde isi parcase masina.