Jurnal de repatriat, episodul 2

Amok de inundati

de Dani Rockhoff     HotNews.ro
Joi, 11 iulie 2013, 18:13 Life | Prin oraş

De dimineata incep picamerele sa sparga asfaltul din ce in ce mai incins, facand un zgomot asurzitor. Trotuarul din fata blocurilor e praf. Se lucreaza ceva, in ritm de melc, la conductele de apa. Cand treaba e gata, se pune deasupra nisip. Asfaltul va veni si el candva. O conducta groasa a stat dezgropata zile in sir, cu o gaura cat o piersica. Din ea galgaia apa afara, pe langa un pietroi proptit deasupra sparturii, in chip de capac.

E praf mult, e galagie grozava cu lucrarea. Dar este si o unda de optimism, de asteptare a ceva mai bun. Si asteptarea chiar se implineste, insa in sens invers. "Hai repede jos, ca-i prapad, inundatie mare", bate o vecina disperata pe la usi.

Sotul fuge pe scari. Eu ma gandesc ca, daca e inundatie, poate ca se va lua si apa. Mi s-a mai intamplat, intr-o vara, in tara. Prevazatoare, umplu un lighean si o galeata, la baie. Apa e maronie, maloasa. Dar alta mai buna momentan nu curge pe robinet si n-am mult timp de pierdut. Ma reped pe scari in jos, la parter vad lume adunata ca la urs. Cateva femei, doi batrani. "Hai doamna ca ne-a inundat beciul", zice mosul, oarecum resemnat. Incepe sa povesteasca cum a fost acum doi ani, si acum trei, si acum sapte. Alta vecina striga in gura mare ca ei i-a pleznit teava din bucatarie si s-a dus la subsol sa caute un robinet de unde sa opreasca apa pe scara. "Mare noroc", zice mosul, "caci altfel ne trezeam ca urca pana-n parter".

Intr-adevar , din teava de apa calda montata sub tavanul pivnitei noastre comune cu mosul, apa fierbinte tasnea in trombe de nestavilit. Roti de iarna pentru  masina, aspirator, un calculator mai vechi, un geamantan cu haine de iarna inca nepuse sus, in dulap, pe umeras.

Colocatarii din pivnita n-au mare lucru: ceva borcane goale, niste late de lemn si vechituri stranse cu anii, de pe vremea lui Ceasca, doar-doar vor fi bune, candva, la ceva. Batranii mai au un beci, de muraturi. Au noroc si ca rafturile lor nu sunt plasate in directia in care tasneste apa, intr-o cascada nebuna.

Insa mie mi se taie picioarele. Aranjate frumos in cutii, carti, reviste pe care le-am adus din Germania si cartile tatei care nu mai incapusera momentan in biblioteca de sus se scaldau sub dusul cel puternic si fierbinte, caruia nu i se gasea leac. Sfidand tromba de apa, m-am repezit la cutii, incercand sa le ridic de la pamant si sa mai salvez ceva. Era o incercare disperata, caci apa tasnea cu forta si te inecai in aburul dens. Era o incercare aproape inutila, caci cutiile incepusera sa musteasca de apa si se lasasera intr-o rana, din ce in ce mai ude, din ce in ce mai fluide. Din sparturile din carton incepeau sa se naruie carti. Pleostite, jalnice, pierdute in diluviul din beci.

Am inceput sa strig la femeile adunate la spectacol, intreband daca a fost chemat vreun instalator sau echipa de interventii, ca sa opreasca apa ce ameninta sa inunde tot subsolul. Presedintele de bloc era plecat la lucru in lume, nevasta-sa dadea din umeri, cam nestiutoare.

Administratoarea de bloc sta pe altundeva, se ocupa de jumatate de cartier. Daca eram in Germania, stiam unde sa sun, prompt. Aici, pe casa scarilor nu-i afisat nimic, contract cu vreo firma de mentenanta blocul nu mai are, desi se pare ca a avut. Nu s-au inteles locatarii intre ei, li s-a parut probabil greu sa scoata un banut in plus, din buzunar.

Insa situatia ameninta sa iasa de sub control, apa risca sa treaca de pragul pivnitei noastre si sa inunde intregul beci. Atunci se mobilizeaza si vecinatatea. De pe strada, de la lucrarile cu conducta, sunt adusi niste muncitori. Se uita, cu mainile in sold, la dezastru. Apa urcase mai bine de zece centimetri. Nimeni nu stie de unde se opreste apa. Se da cu presupusul, ca poate din beciul vecin. Proprietarul numitului beci locuieste altundeva, chiriasa n-are chei de la lacat.

"Spargeti lacatul, daca nu-i alta solutie", zice cineva. Duduia e de acord. Insa n-are nimeni ciocan. "Fugi si cauta unul sus, la noi", ii strig sotului, pierdut si el printre aburii tot mai compacti.

Apare in sfarsit un ciocan mare, lacatul vechi nu se opune prea mult. "Specialistii" de pe santier cauta robinetul, de unde sa opreasca apa. Cauta e mult zis, caci sondeaza cu o lanterna unde ar putea fi robinetul, printr-un maldar de aparaturi pline de praf. Sunt trei-patru barbati, foarte scumpi la vorba. Si la vedere, caci imediat dispar, lasand situatia tot asa de fierbinte precum o gasisera.

Uda leoarca, dupa jacuzzi-ul involuntar, fug sus, sa incerc sa telefonez si eu, undeva. O prind pe administratoare, care zice ca daca spartura tevii e inainte de contor, nu-i treaba blocului, ci a furnizorului termic din oras. Il mai sun pe asigurator, sa intreb daca paguba o preiau ei. "Nu, polita nu-i decat pe apartament, beciurile astea comune din blocuri nu le asigura nimeni", primesc raspuns. "Pai nu exista asigurare de bloc pentru incendii, sau inundatii, sau alte calamitati?" mai incerc eu, cu gandul la cele care se incheie neaparat, in Germania. Asigurari ar fi, insa ce folos, daca intre locatari nu-i consens.

Trag o tigara de nervi. Sunt leoarca de sus pana jos. Nu-i nimic. Fug iarasi jos, la razboi. Intre timp au reaparut muncitorii de la canal, insa apa tasneste din teava, nestingherita si tot mai turbata, pe carti.

Nemtii au un cuvant: amok. E o stare in care iti iesi in asa hal din fire, ca faci lucruri pe care nici cu gandul nu le-ai face in mod normal. Simteam ca m-apuca amokul, pe nesimtite, pe nestapanite. Nimeni n-avea o solutie, toata lumea dadea din umeri si robinetul de oprit apa nu se gasea.

Intr-un final, dupa vreo patruzeci de minute de suspans si jacuzzi total, apa se opreste, lasand loc unei linisti aproape nefiresti. Oamenii cu interventia incep sa mestereasca ceva, zicand ca pun tevii un dop. Iar maine vor veni s-o sudeze, caci acum erau peste orele din program.

Pana la urma se razgandesc, o sudeaza pe loc. Ma intrebam daca a fost chiar un gest de bunavointa sau treaba era in atributia lor. Aflu cu chiu cu vai numele firmei, unul catadicseste sa sune dispeceratul, pe telefonul sau propriu. Caci numarul nu-l da, parca era la secret.

Vorbesc cu dispecera, aflu ca angajatii erau ai centralei termice si au intervenit pentru ca era teava ei. A centralei, care a fost de stat, acum s-a privatizat. Pentru pagubele de inundatie, se poate face reclamatie, care va fi solutionata candva.

Lumea se risipise, muncitorii au plecat si ei, la fel de taciturni precum venisera. O vecina ramasa  pe campul de batalie zice ca din conducta sparta de pe strada a curs apa vreo doua zile. Oare cine-o plateste? Mereu se inlocuiesc conducte in zona, mai mari sau mai mici.

"De vina e porul", aflu de la un specialist. Adica porul din teava plesnita in beci, care ar fi cedat presiunii. O teava defecta, o teava rebut. Iar inundatiile -de cand cu lucrarea cea mare si de cand cu ploile ca la tropice -, se tin lant. In subsolurile blocurilor, mai toate tevile picura din incheieturi, la o ploaie mai apriga. Te uiti la ele si te lecuiesti definitiv sa mai depozitezi carti in beci.

Ma uit la cateva dintre ele, care au scapat diluviului subteran: un ghid ilustrat al Londrei si un Style Guide pentru jurnalisti; Jurnalul de la Paltinis al lui Liiceanu si Germania se dezintegreaza a lui Thilo Sarrazin; Seismograme de Monica Lovinescu si John Cawelti, Adventure, Mystery and Romance. Oxford Dictionary of Quotations si un album despre Japonia; Destiny de Tim Parks si Managementul institutiilor de presa de la Polirom. Intacta e o Biblie ilustrata, scoasa de Merian. Iar cu picioarele ude s-a scos Crima si pedeapsa lui Dostoievski.

Insa n-au scapat Thomas Mann, Eugene Sue, Balzac, Baudelaire, Eminescu, Sararu, Eugen Barbu si multi-multi altii, care stau acum cu filele gandirii lor rasfirate, in speranta unei uscari. Cracanat sta si Spiegel, o colectie din care inca mai sper sa salvez ceva. Aruncand ce este irecuperabil si, privind maldarul de carti puse la uscat, privirea mi s-a oprit pe una dintre ele, care imi ranjea cu colti: Amok, nuvele  de Stefan Zweig. Am luat-o cu mine, am citit-o in noaptea alba care a urmat si mi-am spus: pentru ca astfel de carti sa se piarda, orice diluviu, fie el si din beci, e prea putin.























1420 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version