​Bucurestiul NU are o imagine grozava in ochii strainilor, este vazut de multi ca fiind un oras murdar, darapanat si dominat de nebuniile arhitecturii comuniste, insa aceasta imagine e pe cale sa se schimbe, noteaza BBC intr-un articol postat la sectiunea Calatorii (Travel). Jurnalistii descriu Centrul Vechi, scriu despre biserica Stavropoleos, despre controversata statuie a lui Traian si despre locurile unde poti manca si bea.

Noaptea in Centrul VechiFoto: USER UPLOADED

Articolul are un joc de cuvinte in titlu "Noul centru vechi al Bucurestiului", povestind cum in ultimii ani au fost pavate strazile si cum s-a umplut de terase, iar atmosfera s-a schimbat enorm in bine.

Se vorbeste insa si de cladirile ce stau sa cada, cladiri care asteapta oameni cu "buzunare adanci si visuri mari", se pomeneste si de romii care au fost mutati din vechile cladiri si de certurile dintre firmele de constructii cand a fost vorba de bani.

Este descrisa si noua statuie a lui Traian despre care se spune ca e imaginea cel mai des postata pe Instagram din Capitala, iar despre oferta de mancare si bautura se spun lucruri incurajatoare.

Nu lipsesc cliseele, legate de Dracula si de Ceausescu, insa per total un strain care nu stie mai nimic despre Bucuresti poate afla ca sunt si lucruri care s-au schimbat in bine si ca exista un cartier cu distractie intr-o Capitala ocolita de multi turisti.