In urma cu 20 de ani, jurnalistul si scriitorul Mark Simpson a inventat termenul "metrosexual". Insa acum, odata cu o noua generatie, vedem o varianta extrema a metrosexualului, intruchipata intr-o obsesie fata de propriul corp si fata de sex, si ale carui conceptii s-au modificat intr-atat de mult incat necesita un nou nume, sustine acesta intr-un articol publicat in The Telegraph.

Mark Simpson aminteste ca a scris prima data despre fenomenul metrosexualilor in 1994, dupa ce a participat la o expozitie organizata de revista GQ, intitulata "Este o lume a barbatilor".

"Barbatul metrosexual, barbatul tanar si singur, cu un venit mare, care traieste sau lucreaza in oras (pentru ca acolo sunt toate magazinele bune), este, probabil, piata cea mai promitatoare de consum a acestui deceniu", scria atunci Simpson.

Doua decenii mai tarziu, scriitorul britanic noteaza ca metrosexualul "ramane lumina ochilor flamanzi ai consumerismului". Intr-un raport recent realizat de HSBC se sublinia faptul metrosexualitatea a devenit "mainstream". Nimic nou, sustine scriitorul britanic, de multa vreme se poate observa cu ochiul liber ca barbatii au devenit mai preocupati de propriul aspect si, implicit, consumatori mai mari decat in trecut de diverse produse menite sa contribuie la aceasta imagine.

Spre exemplu, statisticile arata ca in 2013 barbatii din Marea Britanie au cheltuit mai mult pentru incaltaminte decat femeile.

"Precum homosexualitatea masculina era inca stigmatizata si partial incriminata in acea vreme (la inceputurile fenomenului metrosexualilor - n.red.), dorinta masculina de a fi dorit - inima metrosexualitatii - era desconsiderata de multa lume. Narcisismul era privit ca ceva esential feminin, sau 'Wildean' - si uite ce s-a intamplat cu el. Procesele lui Oscar Wilde, ultimul dandy, la sfarsitul secolului al XIX-lea, a contribuit la imprimarea unei moralitati victoriene asupra celei mai mari parti a secolului al XX-lea. In cel mai bun scenariu, vanitatea masculina era ceva feminin, in cel mai rau caz, era ceva pervertit", explica Mark Simpson.

La sfarsitul secolului al XX-lea, odata cu abolirea ultimelor lege care incriminau homosexualitatea si cu aparitia si dominatia culturii celebritatii, cu lupta sa darwiniana pentru vizibilitate, au disparut si ramasitele spiritului victorian, sustine jurnalistul britanic care da drept exemplu cazul lui David Beckham, fotbalistul venit din randul clasei muncitoare care a devenit faimos la nivel global pentru stilul tunsorilor sale, aspectul fizic si "dorinta nestapanita de a fi dorit", mai degraba decat pentru aptitudinile sportive.

"Metrosexualitatea nu este superficiala - un paradox de care Wilde s-ar fi bucurat. Nu tine de tratamente faciale si genti barbatesti, dermatografe masculine si papuci flip-flop. Nu are de a face cu barbati care devin 'feminini' sau 'gay'. Este vorba despre barbati care devin totul. Pentru ei insisi. Asa cum femeile sunt incurajate de ceva vreme sa faca", sustine autorul.

Tinerii barbati din ziua de azi iau ca pe ceva cat se poate de normal abundenta de produse, practici si placeri de infrumusetare care pana acum le erau restrictionate, fiind destinate mai degraba femeilor, considera Simpson, precizand ca amploarea pe care a luat-o poate deveni greu de inteles pana si pentru metrosexualii din generatiile mai vechi.

"Cu trupurile lor lucrate si modelate cu multe eforturi, cu tatuajele si piercing-urile care evidentiaza masa musculara, cu barbile adorabile si cu decolteurile adanci, este cat se poate de clar ca a doua generatie de metrosexuali tine mai putin de haine decat prima (...) Propriile corpuri (mai mult decat hainele si produsele) au devenit cel mai bune accesorii, pe care le transforma la sala intr-o marfa cautata - una pe care o impart si o compara pe piata online", sustine Mark Simpson.

Potrivit scriitorului britanic, acest nou val este cel care pune cuvantul "sexual" in metrosexualitate. Simpson considera ca este nevoie de un termen pentru a-i descrie pe membrii acestei noi generatii obsedate de propriul aspect si propune "spornosexual".

"Spre deosebire de reclamele metrosexuale vechi cu Beckham, in care atributele sale este posibil sa fi fost imbunatatite artifical, spornosexualii de astazi s-au 'photoshopat' in viata reala. (...) Revistele glossy au cultivat metrosexualitatea incipienta. Cultura celebritatii a trimis-o ulterior pe orbita. Insa pentru generatia de astazi, social media, selfie-urile si pornografia sunt vectori majori ai dorintei masculine de a fi dorit. Vor sa fie doriti pentru corpurile lor, nu pentru garderoba. Si, cu siguranta nu pentru mintea lor", incheie Simpson.