Prima editie a evenimentului "American Night Dream" promite spectatorilor o seara energizanta si cateva premiere absolute pe scena muzicala bucuresteana: un mix de piese de jazz si musical cantate atat in limba engleza cat si in limba romana, la care se adauga interpretarea inedita a unor melodii pur romanesti, intr-un auntentic stil gospel, de catre invitatul special al serii, artistul si cantaretul american Calvin McClinton. Alaturi de el o veti revedea si auzi pe cunoscuta cantareata Claudia Pavel (Cream) interpretand in premiera in Romania piese celebre de musical si swing, oferind astfel un plus de autenticitate si savoare intregului spectacolul.

"American Night Dream este o calatorie muzical-liric-coregrafica in spatiul american al musical-ului de pe Broadway, jazz-ului si gospel-ului. Spectacolul este o intalnire a sensibilitatii romanesti cu cea de peste ocean, in care invitatii americani vor prezenta o abordare inedita a catorva piese celebre din foclorul romanesc iar artistii romani vor da glas unor melodii americane de success", spune Cezar Ghioca, regizorul artistic al spectacolului.

Invitatul special al "American Night Dream" este interpretul si compozitorul american Calvin McClinton, specialist in muzica afro-americana si teatru muzical. El este autorul unui musical ce are la baza povestea romaneasca "HarapAlb", inspirandu-se din melodii folclorice romanesti. Spectatorii vor putea vedea o mostra din acest spectacol in cadrul "American Night Dream".

Una dintre surprizele serii va fi interpretarea unei melodii din folclorul romanesc in stil gospel. Mai mult, una din melodiile Mariei Tanase va fi pusa in scena intr-o maniera inedita si o coregrafie speciala.

Claudia Pavel (Cream) va aduce cateva melodii de succes de pe Broadway pe scena Teatrului Elisabeta din Bucuresti. Ea se va transforma, pret de cateva minute, in Sally Bowles, chemandu-ne "la cabaret". Celelalte piese pe care le va interpreta artista le pastram surpriza pentru public.

In spectacol ne vor mai incanta actritele Dana Rotaru si Ana Pasti. Prima ne va impresiona cu interpretarea de forta, originala, a unor piese celebre din musicalul american. Dana Rotaru a fost selectionata de catre celebrul regizor australian Stephen Barlow pentru a juca in "Fantoma de la Opera", care va avea premiera la Bucuresti in viitorul apropiat.

Pe de alta parte, Ana Pasti este singura actrita din Romania care a obtinut o bursa Fulbright pentru actorie. Intoarsa recent in tara, dupa finalizarea master-ului in actorie la University of Southern California, Los Angeles, Ana Pasti va sustine un moment de jazz si poezie americana. Prin talentul ei va da viata experientei americane, pastrand insa sensibilitatea romaneasca.

Natasa Trifan, o coregrafa romanca de cariera internationala, a studiat baletul timp de noua ani la "Floria Capsali", prima scoala Romaneasca de Balet. A absolvit intai ATF-ul in Bucuresti iar apoi SUNY Brockport din New York, cu o diploma in Dans si Somatica. A primit Premiul Criticii pentru cel mai bun dans contemporan din partea Uniunii Romanesti de Coregrafi si Compozitori. In ultimii ani, Natasa a dansat pe scene din SUA si Europa, iar in New York si-a lansat recent un nou show - "Les Amies".

Dan Ardelean, directorul muzical al "American Night Dream", este un reputat compozitor roman, profesor si regizor muzical avand peste patru decenii de experienta in fruntea orchestrei Teatrului de Revista din Bucuresti, si o prezenta notabila la aproape toate festivalurile de muzica, inclusiv in productia "Chicago" a Teatrului National din Bucuresti.

Cezar Ghioca, regizorul artistic al "American Night Dream", este singurul regizor roman specializat in teatru musical, cu studii aprofundate in Statele Unite, unde a fost bursier Fulbright. Este cantaret de jazz, fiind vocea mai multor spectacole din Bucuresti.

"Ne-am dorit un spectacol original, care sa ofere publicului un tip de dialog cultural aparte. Ne-am dorit o imbinare armonioasa, inedita, a unor piese din musical-uri ce au facut istorie pe Broadway, interpretate cu sensibilitate romaneasca, si a unor piese romanesti in versine gospel. Este un spectacol-intalnire intre doua lumi diferite, unite insa prin vocea unor artisti de exceptie," spune Adina Sadeanu, producatorul "American Night Dream".

Biletele la spectacolul "American Night Dream" sunt disponibile la casa de bilete a Teatrului Elisabeta (Bulevardul Regina Elisabeta nr.45) si online pe www.bilet.ro, la trei categorii de preturi - 60 (primele cinci randuri), 50 si, respectiv, 40 de lei.