Aceste lucrari sunt adevarate portrete ale Bercenilor, deoarece sunt produse cu praful specific si neaos al acestui cartier prafuit din prafoasa capitala a Romaniei.
Daca a existat vreodata ceva care sa dureze mult mai mult decit alte lucruri, atunci acel ceva trebuie ca este praful Bucurestiului. Mult vreme dupa ce orasul se va fi transformat in praf si pulbere (cu voia Domnului intr-un viitor foarte indepartat), se va mai gasi inca praful sau pentru a depune marturie pentru acest mare oras.
Bercenii lui Nicolae Comanescu sunt foarte realul cartier Berceni unde puteti ajunge cu Magistrala 2 Metro pana la Piata Sudului, sau cu faimosul tramvai 34 de la Gara de Nord (nu as recomanda ruta asta deoarece v-ar lua o vesnicie sa ajungeti acolo).
Blocurile de apartamente arata la fel ca nenumaratele blocuri ridicate de fostii conducatori ai trecutului comunist recent, dar imaginile lor fixate in praf sunt diferite.
Si sunt diferite deoarece praful imaginii le este familiar, e un praf care vine din caramizile si mortarul lor, si din zugraveala cojita si cazuta, si din prafuitele strazi, alei si zone verzi din apropiere. Tristetea metafizica a neiubitelor blocuri de apartamente strabate imaginea fixata in praf mai mult decat dintr-o fotografie.
In timp ce o poza pastreaza imaginea (semi)perfecta a cladirii, ea este creata din impresia lasata de lumina pe o suprafata fotosensibila. Iar lumina este intotdeauna curata. Picturile din praf ale lui Comanescu sunt facute din materie primordiala, din ceva ce se trasnforma in namol si noroi cu un minim de ploaie.
Mihai Risnoveanu
Nicolae Comanescu nu sterge praful.
El picteaza cu praf bucurestean o noua fatada.
Praful se asterne peste tot - pe tine, pe mobile, pe pervaz, pe ficusul din camera, pe calculator si pe capota masinii.
Degeaba il stergi. Cu cat se lucreaza mai mult in oras cu atat se strange mai mult.
Se sapa acum in cautare de praf nou. Practic praful bucurestiul e pilitura vie a acestui oras. Fragmente din tot ce exista in jur se strang laolalta. O pulbere compusa din pamant, nisip, sticla, scame, celule de piele moarta, acarieni, si multe alte particule pierdute si spulberate in jur.
Praful ajunge peste tot si poate el este componenta de baza a Bucurestiului. Provenienta lui este dubla. Provine din marea Campie a Baraganului, dovada a eroziunii pamantului si desertificarii. Dar provine si din transeele santierelor care pustiesc maruntaiele capitalei. Blocurile, strazile, acoperisurile sale nu mai sunt privite printr-o pelicula sepia care sa ii confere o pretiozitate falsa.
Nicolae Comanescu reuseste sa redea identitatea unui Bucuresti canicular prin care bate Simun-ul la Nord de Sahara. Un Bucuresti pe care nu il poti vedea decat cu praf in ochi de pe acoperisul blocului tau. Au disparut mirajele marelui oras, crescute in acest Las Vegas din pustiul Sudului, luminat de cazinouri noaptea. In urma a ramas o metropola care iti scransneste printre dinti.
Stefan Tiron
