Ghid de iesit in week-end: ce evenimente si concerte avem in Bucuresti

de Alina Ciobanu     HotNews.ro
Joi, 4 februarie 2016, 20:28 Life | Prin oraş

Trupa Firma
Foto: webPR.ro
In Bucuresti, fiecare sfarsit de saptamana este plin de optiuni interesante. In acest week-end Capitala sarbatoreste 100 de ani de dadaism, il celebreaza pe Bob Marley si pregateste spectacole de teatru pe alese. Daca nu ti-ai facut inca o harta de iesit in oras, iata care sint cele mai asteptate evenimente din perioada 5-7 februarie.

Concert FIRMA

FIRMA va sustine vineri, 5 februarie, de la ora 21:00, primul concert din 2016, in clubul Control. Trupa de rock alternativ romanesc revine cu repertoriul care imbina piesele devenite emblema unei intregi generatii, precum "La Orbire", "Nimeni" si "Important", cu materialele deja consacrate de pe volumul I al dublului album "Descantece", insa show-ul promite si doua interpretari in premiera, dar si dezvaluiri despre urmatorul clip.

"Ucenicul vrajitor", partitura din celebra "Fantasia" (Walt Disney), la Sala Radio

 O seara dedicata "povestilor", prin doua poeme simfonice inspirate de legende, sub bagheta dirijorului slovac Peter Feranec, primul dirijor principal strain din istoria celebrului Teatru Bolsoi din Moscova, te va incanta vineri, 5 februarie (19:00) la Sala Radio. Concertul poate fi ascultat in direct pe toate frecventele Radio Romania Cultural si Radio Romania Muzical din tara si in streaming live pe internet pe www.radioromaniacultural.ro si www.romania-muzical.ro. Biletele sunt disponibile pe www.eventim.ro, in magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, Carrefour, librariile Carturesti, Humanitas, in benzinariile OMV si la casa de bilete a Salii Radio.

Spectacolul "Doua liniute", la Godot Cafe Teatru

Vineri, 5 februarie, de la ora 22:00, la Godot Cafe Teatru se joaca piesa de teatru "Doua liniute ". Cu scenariul si regia semnate de Lia Bugnar, spectacolul pune in scena intr-o maniera tragic-comica destinele a doua cupluri, fiind totodata o adevarata lectie de viata. Un motiv in plus pentru a vedea piesa, este distributia in care ii veti vedea pe Marius Manole, Medeea Marinescu, Irina Antonie, Anghel Damian, Ilinca Manolache, Catalin Babliuc si Istvan Teglas.

Campionat de Beer Pong, la Trollo Pub


Daca iti plac berea si ping-pong-ul, Trollo Pub te invita sambata, 6 februarie, de la ora 18:00, la cea de-a doua editie a Campionatului de Beer Pong, unde vei fi rasplatit cu premii, muzica buna si bere rece.

Bob Marley, sarbatorit in For Friends Bar


Artistul jamaican ar fi implinit sambata, 6 februarie, varsta de 71 de ani, iar iubitorii de muzica reggae ii aduc artistului un tribut. Astfel, Reggae Fry-day si Republika Verde isi unesc fortele intr-un eveniment tip tribut. Evenimentul are loc in For Friends Bar, incepe la ora 22:00, iar muzica va fi asigurata de El Negro (live dj set), Phlo Da Shaolin, King Julien si Marinov (vinyl set).

Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt, la Teatrul Unteatru

Sambata, 6 februarie, de la ora 19:00, Teatrul Unteatru pune in scena Frumoasa calatorie a ursilor panda povestita de un saxofonist care avea o iubita la Frankfurt, de Matei Visniec, in regia Catalinei Buzoianu. Un spectacol deosebit care te face sa razi si sa plangi pe parcursul unei singure ore. Istoria lui Visniec incepe ca o poveste de dragoste din lumea noastra: doi tineri se trezesc intr-o dimineata in acelasi pat si nu-si amintesc nici cum au ajuns acolo, nici daca au facut dragoste, dar incep o relatie.

Stagiunea Regala, la Ateneul Roman

Tot sambata, 6 februarie, la Ateneul Roman are loc Stagiunea Regala, concert extraordinar, de la ora 19:00, sub patronajul Altetei Sale Regale Principele Radu al Romaniei. Camera Regala este dirijata de Horia Andreescu, iar solistul concertului va fi Alexander Krichel.

Conferinta "Anul nou chinezesc"- Maimuta de Foc, la ceainaria ARTea

Daca esti curios sa afli ce semnificatie are anul 2016 din punct de vedere numerologic, care sunt influentele acestui an pentru fiecare zodie in parte, dar si ce probleme pot aparea in anul Maimutei de Foc, atunci mergi duminica, 7 februarie, la ceainaria ARTea. Evenimentul incepe la ora 14:00 cu o conferinta sustinuta de prof. Bratu Victor ¬ specialist feng shui si astrolog.

Trei zile de DADA la Carturesti

La 100 de ani de la aparitia DADA, Carturesti te invita sa experimentezi un atelier de colaje dadaiste colective, un manifest DADA 100, poeme simultane si sa inaugurezi expozitia vitrina de arta noua. Vineri si sambata intre orele 16:00 si 21:00 esti asteptat in mansarda Carturesti Verona sa decupezi palarii, nasturi, litere, ziare si sa le lipeste pe 30 de panouri, iar duminica de la 18:00 are loc vernisajul expozitiei colective de colaje in cafeneaua Verona.


Citeste mai multe despre   











Citeste pe Stirile Pro Tv

Prima vizita in strainatate a ducelui si ducesei de Cambridge, cu ambii copii. De ce a ingenuncheat premierul Canadei

Ducele si ducesa de Cambridge si copiii lor: George si Charlotte, au ajuns in Canada, in prima vizita in strainatate in formula de 4. Daca printul George este deja la al doilea turneu in strainatate, dupa Australia, pentru surioara lui de 16 luni e prima oara cand pleaca atat de departe de casa.
1146 vizualizari

Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version