In “Micul Paris” fiecare sfarsit de saptamana vine cu multe optiuni interesante. Weekendul acesta, insa, se anunta unul plin. Daca inca nu ti-ai facut o harta de iesit in oras, iti prezentam o lista cu cele mai asteptate evenimente din perioada 22-24 aprilie. Va fi puzderie de targuri cu ocazia sarbatorii de Florii, iar muzica se va auzi peste tot in Bucuresti. Muzica clasica la metrou, Moonlight Breakfast lanseaza un nou album, General Levy canta la Arenele Romane, Lara Fabian la Sala Palatului, iar Macanache promite sa “scoata rimele cu kilul” tot la Arene.

HotNews.roFoto: Hotnews

Se intampla ceva la Palat

Vineri, de la ora 17.00, Curtea de Onoare de la Palatul Regal se va transforma intr-o gradina publica printr-un maraton de evenimente. ARCEN si MNAR vor sa transforme spatiul din fata Muzeului intr-un loc de interes si de intalnire pe Calea Victoriei, un reper al Bucurestiului istoric, care a modelat intreaga configuratie a zonei, dar care astazi nu are aproape nici o relevanta pe harta afectiva a locuitorilor orasului.

Festivalul de Muzica Clasica la Metrou #4

Cea de-a patra editie a festivalului de Muzica Clasica la Metrou se incheie vineri. Timp de o saptamana, peroanele celor mai tranzitate 4 statii de metrou au fost transformate in sali de spectacole. Si in aceasta seara, intre orele 17,30 - 19,00, in statiile de metrou Piata Unirii 1 si 2, Universitate si Piata Victoriei vor avea loc concerte de muzica clasica.

Lansare de album Moonlight Breakfast

Moonlight Breakfast lanseaza cel de-al doilea album, intitulatTIME, vineri, 22 aprilie, in club Otto. Cele 12 piese de pe albumul TIME, scrise si produse de Christie si Bazooka, combina cu aceeasi gratie influente de Soul, Electro, Beat, Nu-Jazz, Gipsy Jazz sau Swing. Cel mai recent album semnat de Moonlight Breakfast vine la 4 ani de la lansarea albumului de debut (Shout, 2012). Portile se deschid la ora 22.00 cu "Lazarica" (warm-up), la ora 23.00 va incepe concertul Moonlight Breakfast, iar de la ora 00:00 e after-party cu Alt Om BTB Bully. Concertul de lansare va fi insotit de un show vizual realizat de Les Ateliers Nomad exclusiv pentru seara lansarii.

Concert General Levy, Subcarpati si Fratii Grime la Arenele Romane

The Fresh te invita pe 22 aprilie, incepand cu ora 21.00, la Arenele Romane, sa te distrezi la un concert de exceptie alaturi de General Levy - incredibilul pionier al culturii jungle. Puternic impregnata de cultura ragga si aflata la punctul de intalnire dintre jungle, hip-hop, funk si soul, prestatia Generalului te ghideaza printr-o experienta unica in viata. Alaturi de muzicianul-legenda britanic, The Fresh aduce pe scena noul proiect hip-hop underground cu radacini folclorice Fratii Grimme, format din Vali Umbra si Power pe Vinil, Subcarpati si Deeproots.

Spectacolul Omu Perna la Godot Cafe Teatru

De la ora 19.00 la Godot se joaca "Omul-perna" de Martin McDonagh, o drama intunecata care se petrece intr-un stat totalitar al carui nume nu este specificat. Piesa incepe intr-o camera de interogatoriu a unei sectii de politie, in care doi ofiteri, Tupolski si Ariel, interogheaza un om pe numele sau Katurian, in legatura cu niste crime recente ce au avut ca victime copii. Anul acesta, spectacolul de Martin McDonagh, cu Rares Andrici, Cosmin Dominte, George Lepadatu si Tudor Andronic in distributie, implineste 3 ani.

Concert Lara Fabian la Sala Palatului

Dupa trei concerte sold-out la Sala Palatului, Lara Fabian revine in Romania pentru a-si promova albumul "Un Soir Autour Du Monde". Concertul are loc la Sala Palatului, incepand cu ora 19.00. In cei 27 de ani de cariera, Lara Fabian a lansat 11 albume de studio. Discul din 2009 ("Toutes les femmes en moi") reprezinta un omagiu adus celor mai importante femei din viata si cariera ei. Lara Cantareata a lansat de curand primul single de pe acest album, "Ma vie dans la tienne", material ce va fi lansat oficial pe 6 noiembrie.

Seara de zbantuiala cu Poetrip si prietenii la J'ai Bistrot

Poetrip si prietenii va dau intalnire vineri, de la ora 22.00, la J'ai Bistrot, la Marea Escrocherie. Va fi o mica repriza de cantare & storytelling apoi se va auzi muzica de zbantuiala. Marea Escrocherie se va desfasura intre 22 aprilie si 22 mai, timp in care Poetrip va accepta donatii pentru instrumente.

Concert Mihail la Hard Rock Cafe

Vineri, de la ora 22.30, la Hard Rock Cafe canta Mihail, basarabeanul pe care "il ucide incet" o fata si de care am tot auzit in ultimele luni la radio, la televizor si pe retelele de socializare. Piesa "Ma ucide ea" rasuna din Romania pina peste Prut si are peste 10 milioane de vizualizari pe Youtube. Mihail are 25 de ani, s-a nascut in Rusia, a crescut in Republica Moldova si a studiat Artele la Cluj. Are doua pasapoarte: roman si moldovenesc. E un fel de James Bond, spune el. Citeste interviul cu Mihail aici.

Atelier de pictat tenisi

Art & Hobby Studio te asteapta vineri de la ora 19:20 la Atelierul de pictat tenisi din material textil. Vei invata sa-ti personalizezi tenisii dupa gusturile tale cu ajutorul culorilor, sub indrumarea artistei Maria Ivan-Gurzu. Ia-ti tenisii preferati si du-i la mazgalit!

Looking For The Summer la Trollo Pub

In cautarea verii baietii de la Trollo Pub au decis ca in weekendul 23-24 aprilie sa va reaminteasca de mare, soare, muzica, prieteni... vara! Astfel, vineri, Trollo Pub va asteapta cu prietenii de la SSIG (Societatea Secreta a Iubitorilor de Gamerite) intr-un eveniment ce se anunta epic. Sa aveti la voi suficienta mana pentru a putea bea potiunile magice facute de magicienii din spatele barului. Iar sambata Trollo pregateste Raiders Nail The Party - o petrecere ce nu trebuie ratata. De muzica se ocupa Fane La Platane si Sound of Eko! Tu vino pregatit sa nimeresti cuiul cu cioncanul intr-o mana si bautura in cealalta!

SONOR VI la Arenele Romane

SONOR se intoarce cu o noua editie care va avea loc la Arenele Romane sambata, pe 23 aprilie 2016, incepand cu ora 21:00. Cei care te vor face sa dansezi sunt urmatorii: Macanache, CTC, Gojira & Planet H si Alan & Kepa. Macanache, zis si Maca, este un raper de pe maidan care a adus un nou suflu muzicii underground din Romania. A pornit de jos, iar acum "scoate rimele cu kilul". Si-a pus amprenta pe hip-hop-ul romanesc cu un stil propriu. Citeste interviul cu Macanache aici. Despre Gojira & Planet H trebuie sa stiti ca pe 23 vor lansa un nou album de hituri electronice.

Spectacolul Scrisori catre Rita

Sambata, de la ora 23.00, pe scena de La Scena se va juca Scrisori catre Rita. Spectacolul spune povestea unei despartiri, care ar durea daca n-ar fi atat de hilara si care ar fi amuzanta daca nu ar durea atat. O comedie erotica ce-ti ofera ocazia de a afla ce se petrece cu adevarat in mintea unui barbat, un spectacol sincer, fara perdea, un show aproape de stand up comedy. Un spectacol de Stefan Caraman,in regia lui Cristian Bajora, cu Stefan Nistor, Andreea Stafie.

#Dichisar de Florii & Paste

#Dichisar implineste 1 an asa ca sunteti invitati sa faceti cunostinta cu cea mai mare comunitate creativa din Romania, pe muzica buna, cu bere romaneasca si 60 de creatori super-talentati alesi pe spranceana dintre cei mai buni de pe Breslo. Cand incepe? Sambata la ora 10.00 si se termina duminica la 20.00.

OGRADA: Targ de cultura si agricultura

La final de saptamana, Gradina Verona isi deschide portile pentru o noua editie OGRADA: Targ de cultura si agricultura. Vor fi scoase la soare carti de bucate si bunatati din librarie. Pentru ca e duminica Floriilor, in ograda se pune masa sub glicina in floare. Mamele de la Brutaria MamaPan ii asteapta pe cei mari & mici la un atelier de modelare cu aluat care incepe la ora 12:00. Cine nu are rabdare pentru atelier se poate aseza direct la degustari sau isi poate lua pentru acasa din painea cu maia si bunatatile de patiserie.

Gradina cu artisti

In weekendul 23 - 24 aprilie, Parcul Gradina Icoanei din Sectorul 2 se transforma intr-un spatiu de manifestat, arta si cultura in aer liber. De la bijuterii, haine si accesorii la dulciuri, tablouri, decoratiuni si alte lucruri minunate de purtat, de gustat, de oferit in dar sau de luat acasa, expozitia cu vanzare de obiecte handmade le va cuprinde pe toate. Nu vor lipsi concertele.

Spectacolul Organic la TNB

Duminica, de la ora 20.00, la TNB se joaca Organic, de Saviana Stanescu, in regia lui Andrei Majeri, un spectacol care aduce in fata publicului un subiect acut, desprins din stirile zilnice "traficul de organe", si spune o poveste rupta din realitate, dar o imbraca intr-o comedie neagra de buna calitate. Visul american si viata emigrantilor in cameleonica lume ideala capata accente dramatice, dar si comice. Imaginati-va cum ar arata familia Bundy din celebrul serial cu acelasi nume, daca ar trai din comertul cu organe umane, si nu de pe urma vanzarii de pantofi. Silva Helena Schmidt, Andrei Stehan si Lucian Rus trec de la drama la comedie, de la jocul realist la grotescul viselor imaginate de Ada Milea, Arcadie Rusu, Les Ateliers Nomad, Ioana Paun, Tudor Giurgiu. Organic este un spectacol antrenant si actual, cu accente grave, cu umor si ironie, plin de surprize muzicale, teatrale, coregrafice, vizuale.