Ghid de iesit in oras: ce evenimente si concerte avem in week-end

de Alina Ciobanu     HotNews.ro
Vineri, 29 iulie 2016, 14:08 Life | Prin oraş

Marele Picnic ShortsUp
Foto: ShortsUP
Acest sfarsit de saptamana se anunta a fi unul plin de festivaluri. In inima padurii, chiar la marginea unei paduri de langa Sibiu, are loc festivalul de muzica psy - Transylvaliens-, in Bucegi se vor auzi cele mai indragite trupe de rock si electro de la noi din tara, la Padina Fest, pe litoral isi face debutul un nou festival, Musai Fest, iar in Piata Constitutiei din Bucuresti vor canta Muse si Iron Maiden in cadrul festivalului Rock The City.



Rock The City: Muse si Iron Maiden in Piata Constitutiei

Rock The City, ajuns la cea de-a 7-a editie, revine dupa o pauza de doi ani si-i aduce in Romania pe Muse si Iron Maiden. Muse, trupa cu peste 20 de milioane de albume vandute, peste 50 de premii primite, dintre care 3 Grammy, va canta la Bucuresti vineri, 29 iulie. In cea de-a doua zi a festivalului Rock The City, pe scena din Piata Constitutiei vor urca britanicii de la Iron Maiden. Sambata, 30 iulie, Iron Maiden va sustine un concert la Bucuresti si va fi unul dintre ultimele show-uri din turneul "The Book of Souls 2016" prin care trupa isi promoveaza albumul cu acelasi nume.



Padina Fest, un festival la 1509 metri altitudine, 100% romanesc

La 1509 metri altitudine, pe Platoul Padina din Parcul Natural Bucegi, are loc, de 7 ani la rand, Padina Fest. Unul dintre cele mai longevive festivaluri de muzica alternative de la noi din tara va sarbatori cea de a 7a editie printr-un line-up exclusiv romanesc. Vita de Vie, Robin and the Backstabbers, Coma, Golan si Suie Paparude sunt doar cateva dintre numele care vor urca pe scena Padina Fest in acest weekend. Festivalul a inceput de joi, 28 iulie, si se va incheia duminica, 31 iulie.



Musai fest aduce muzica electronica in Vama Veche

Un nou festival isi face debutul in acest weekend pe litoral. Este vorba despre Musai Fest, primul primul eveniment de amploare care aduce muzica electronica in Vama. Unii dintre cei mai in voga dj romani te vor face sa dansezi ore in sir. Praslea, Gescu, Priku, Barac, Cezar sunt doar cativa dintre cei care vor pune muzica la Musai fest. Si pentru ca la Musai Fest se pune accentul pe diversitatea, vor mai concerta si Moonlight Breakfast, Subcarpati, Urma, Macanache si altii.



Comunitatea Psytrance din Romania isi da intalnire la Transylvaliens


Cea de-a treia editie a festivalului de muzica psytrance - Transylvaliens Festival - a inceput joi, 28 iulie. Evenimentul se va desfasura pana duminica, 31 iulie, in satul Ludos, situat la aproximativ 30 de km de Sibiu. Transylvaliens este o reuniune in aer liber in care diversitatea este celebrata prin muzica, arta si cultura. Festivalul inseamna 100 de ore de muzica, 2 scene, 22 live acts, peste 40 de dj, si, printre altele, workshop-uri de pictura sau yoga. La Transylvaliens Festival va fi prezenta comunitatea psytrance din Romania, insa cei mai multi dintre participanti sunt din tari precum Belgia, Danemarca si Germania. Acestia petrec impreuna patru zile de vara in natura. Citeste mai multe aici.




Marele picnic ShortsUp: weekend cu filme si muzica sub cerul liber

Evenimentul Marele Picnic, adus la viata de ShortsUP, a ajuns la editia a 3-a. Vineri, 29 iulie si sambata, 30 iulie, de la ora 19.00, Gradina Botanica din Bucuresti devine destinatie de vacanta in mijlocul orasului si gazda a doua seri de filme scurte, muzica jazz, proiectii multimedia si ateliere. Pe covorul verde, proiectate pe doua ecrane gonflabile, scurtmetrajele de la Marele Picnic vor povesti despre evadare, nevoia de libertate si apropierea de natura, in doua selectii pline cu fictiune, comedie si animatie. Programul de filme va fi diferit in fiecare seara si va rula intre orele 21.30 si 23.30, savurat de spectatori pe iarba, la racoarea gradinii, de pe paturi de picnic.  Citeste mai multe aici.



Bucharest International Air Show la aeroportul Aurel Vlaicu

Sambata, 30 iulie, incepand cu ora 9.00, la Aeroportul International Bucuresti - Baneasa 'Aurel Vlaicu' se va desfasura cea de-a opta editie a celui mai mare spectacol aerian din Romania - Bucharest International Air Show (BIAS). Este al dar si la al cincilea an consecutiv de cand acest spectacol se organizeaza pe Aeroportul International Baneasa "Aurel Vlaicu". Fortele Aeriene Romane, co-organizatoare ale evenimentului, impreuna cu institutii de profil din tara, vor fi reprezentate de aeronave MiG-21 LanceR in demonstratii aeriene, de la evolutii solo unde vor putea fi vazute performantele pilotilor si aeronavelor, pana la exercitii tactice si de politie aeriana care demonstreaza pregatirea tactica.


Bataie cu apa la Roaba de Cultura


Sambata, 30 iulie, de la ora 13.00 se da startul celei de-a patra editii a "Bataii cu apa", in parcul Herastrau. Mai exact, la Roaba de Cultura. Asociatia Delivering Life ii invita pe oamenii mari la "o joaca de-a copiii".Evenimentul mai include: un concert al trupei de electro-folk Cobzality; reciclarea, cu scop caritabil, a sticlelor de plastic; poze executate profesionist care vor fi publicate pe Facebook; un tricou pentru cei din "linia intai a luptei" si hidratare maxima din toate partile.


Citeste mai multe despre   











Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, perla a coroanei Marinei americane, s-a stricat in Canalul Panama

USS Zumwalt, nava militara invizibila de ultima generatie, "perla a coroanei" Marinei americane, s-a stricat in canalul Panama, acolo unde se gasea in drum spre baza navala din San Diego, a anuntat Marina Statelor Unite.
2118 vizualizari
  • +1 (1 vot)    
    BIAS? (Vineri, 29 iulie 2016, 14:22)

    daniel [anonim]

    Bucharest International Air Show? Nimic?


Abonare la comentarii cu RSS





ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică