Cand ajungi pentru prima data la Parlamentul European de la Strasbourg, chiar daca esti jurnalist, tot iti vine sa scrii o prima corespondenta patimasa ca un post pe Facebook, pentru cei "din patrie". Cu ce ai incepe? Cu frivolitati, normal. Pe urma ai trece la subiect, la faptul ca ai fost dus acolo ca sa scrii despre evenimentele din jurul Premiului LUX.
Ai incepe prin a spune ca, spre deosebire de Palatul Festivalului de la Cannes, in Parlamentul European ai voie sa intri cu sticla de apa (in schimb, bagajele sunt controlate ca pe aeroport), ca pe holurile Parlamentului miroase a cafea, ca in unele zile e plin de vizitatori (Parlamentul se viziteaza, ca si Casa Poporului) si ca atunci cand se anunta terminarea pauzei sesiunii plenare, suna soneria ca la scoala.
Ca exista coridoare cu sensuri de mers despartite printr-o banda continua rosie (pe care presupun ca nu o poti depasi J), ca aproape toata lumea ia pranzul intr-o cantina imensa, organizata ca un stup unde exista zone speciale pentru antreuri, salate, supe si feluri de mancare gatita (fiecare fel de mancare gatita cu coada lui), iar la sfarsit stai la o coada de 10 metri ca sa-ti lasi tava imprimata cu simbolul Ununii Europene pe o banda care se invarte ca in aeroport.
Totul e organizat, totul merge repede. Exista si o cutie de plastic cu propuneri pentru imbunatatirea conditiilor din cantina. As propune niste aparate care sa te hraneasca si sa te si stearga la gura ca in “Modern Times”, filmul lui Charlie Chaplin.
Sau ai putea scrie cum te invarti ca o gaina beata pe culoarele cladirilor Parlamentului - Louise Weiss (cea principala), Winston Churchill, Salvador de Madariaga si Pierre Pfimlin, mai ales prin Louise Weiss, care adaposteste faimosul Hemiciclu si unde e atat de usor sa te pierzi.
In fine, lucrurile serioase
Toni Erdmann
Foto: Hotnews
In cladirea Louise Weiss a avut loc sesiunea de presa pentru care am venit, organizata cu ocazia decernarii Premiului LUX (in 23 noiembrie 2016) unuia dintre cele trei filme nominalizate in acest an: "Toni Erdmann" (de Maren Ade, coproductie Germania/Austria/Romania), "A peine j'ouvre les yeux" (de Leila Bouzid, coproductie Franta/Tunisia/Belgia/Emiratele Arabe Unite) si "Ma vie de courgette" (de Claude Barras, coproductie Elvetia/Franta).
Premiul LUX a fost infiintat in 2007, cand printre nominalizati s-a aflat si "4 luni, 3 saptamani si 2 zile", de Cristian Mungiu, care a pierdut atunci in favoarea lui "Auf der anderen Seite" de Fatih Akin. In 2015, Premiul LUX a fost obtinut de "Mustang", regizat de Deniz Gamze Ergueven, iar in 2014 de “Ida” (regia Pawel Pawlikowski).
Ca un film sa fie nominalizat la Premiul LUX, el trebuie sa fie produs sau coprodus de o tara europeana sau de Islanda, Lichtenstein, Norvegia, Elvetia, Albania, Montenegru sau Bosnia si Herzegovina. De asemenea, ca un film sa fie nominalizat trebuie sa nu fi fost fost distins cu cel mai mare premiu la Venetia, San Sebastian, Berlin, Cannes, Karlovy Vary sau Locarno. (Aceasta prevedere s-a introdus dupa ce “432” a fost nominalizat la Premiul LUX, pentru a favoriza accesul la distributie unor filme care nu au beneficiat oricum de reflectoarele acestor mari festivaluri.).
A peine j'ouvre les yeux
Foto: Hotnews
Procedura e urmatoarea: in luna martie, 21 de experti aleg din 70 de filme Selectia Oficiala cu 10 titluri. In acest an, din comitetul de selectie a facut parte si Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Transilvania, alaturi de profesionisti europeni ca: Marion Doering (directorul Academiei Europene de Film), Susan Newman-Baudais (Project Manager la Eurimages), Niombo Lomba (Policy Officer pentru Creative Europe), Jakub Duszynski (distribuitor, Gutek Film, Polonia), Jonathan Romney (critic de film, Marea Britanie) sau Mira Staleva (director adjunct Festivalul International de la Sofia).
Din Selectia Oficiala din acest an, pe langa cele trei filme anuntate mai sus ca nominalizate, a facut parte si “Sieranevada”, de Cristi Puiu, alaturi de: “A Syrian Love Story” de Sean McAllister (Marea Britanie), “Cartas da guerra”/”Letters from War” de Ivo M. Ferreira (Portugalia), “Krigen”/”A War” by Tobias Lindholm (Danemarca), “L’avenir”/”Things to Come” de Mia Hansen Love (Franta), “La pazza gioia”/Like Crazy” de Paolo Virzi (Italia/Franta) si “Suntan” de Argyris Papadimtropoulos (Grecia/Germania).
In luna iulie, in cursul Festivalului de la Karlovy Vary se anunta cele 10 filme retinute pentru Selectia Oficiala, iar in septembrie, odata cu Festivalul de la Venetia, se anunta cele trei filme nominalizate la Premiul LUX. Ele vor vor fi traduse si subtitrate in cele 24 de limbi ale statelor Uniunii Europene, si distribuite in cele 28 de state ale Uniunii Europene.
In noiembrie, presedintele Parlamentului European anunta la Strasbourg castigatorul Premiului LUX, decis pe baza voturilor membrilor Parlamentului European.
In 22 noiembrie 2016, cu o zi inaintea anuntarii Premiului LUX, in cladirea Louise Weiss a Parlamentului European a avut loc o sesiune pentru presa consacrata Premiului LUX, la care au participat oficiali europeni ca Antonio Tajani (prim-vicepresedinte al Parlamentului European), Silvia Costa (presedinta Comitetului pentru Cultura si Educatie din Parlamentul European), Bogdan Wenta (membru al Comitetului pentru Cultura si Educatie) sau Doris Pack (coordonatorul Premiului LUX).
Ar fi trebuit sa ia cuvantul si Mircea Diaconu, care este unul dintre vice-presedintii Comisiei pentru Cultura si Educatie din Parlamentul European, dar numele lui n-a mai aparut in programul final. (Din Comisia pentru Cultura si Educatie mai face parte un roman, Damian Draghici).
Au fost invitati sa ia cuvantul si reprezentanti ai celor trei filme nominalizate – regizori, producatori, scenaristi Din partea lui “Toni Erdmann” a venit producatorul german Jonas Dornbach. Maren Ade ajunge la Strasbourg in 23 noiembrie 2016, iar coproducatorul roman Ada Solomon a declarat pentru HotNews.ro ca nu vine deloc.
Dincolo de politica si politeturi, o nominalizare la Premiul LUX e un sprijin extraordinar, uneori nesperat, pentru ca ajuta aceste filme sa fie distribuite prin suportarea costurilor de traducere si subtitrare in toate limbile tarilor europeene. Dupa cum a spus Silvia Costa, Parlamentul European ajuta in principal distributia, nu productia de filme, pentru ca industria europeana de film nu are mijloace suficiente pentru a face acest lucru.
Intrebata de un jurnalist de la radiodifuziunea bavareza cam pe unde se afla costul total al acestui premiu, pentru ca el acopera evenimentul de mai multi ani si nimeni nu pomeneste oficial de buget, Doris Pack a raspuns pe loc: 400.000 de euro, dar a adaugat mai in gluma, mai in serios, ca are prieteni in Bavaria si ca va verifica daca jurnalistul respectiv va vorbi despre Premiul LUX la radio – sugerand astfel (si asta a si fost unul din scopul sesiunii), ca acest premiu are nevoie de sprijinul presei pentru a capata anvergura dorita.
Silvia Costa a spus ca a venit vremea ca Premiul LUX sa fie relansat, dar nu a oferit informatii suplimentare, desi a pomenit necesitatea facilitarii accesului tuturor membrilor UE la filme. Apropo de asta, co-producatoarea lui “Ma vie de courgette”, Pauline Gyax, a dat un raspuns foarte franc la intrebarea unei jurnaliste “Ce trebuie facut pentru stoparea pirateriei?” Ea a spus asa: “La noi, in Elvetia, pretul unui bilet la film a ajuns atat de mare, incat nu te mai poti duce cu toata familia la cinema. Cei tineri nu pot vedea filmele pe care vor sa le vada si atunci normal ca le iau de pe net. O solutie ar fi accesul liber la filme.”
Celalalt producator al lui “Ma vie de courgette”, Max Karli, spusese mai devreme: “Cineva ar trebui sa aiba curajul sa puna o taxa foarte mare filmelor americane care vor sa fie distribuite in Europa.” Asta ar stopa, crede el, invazia de filme americane care blocheaza cinematografia europeana.
Nu se stie daca acest lucru se va intampla vreodata. Deocamdata Europa se apara cum poate, printre altele prin acest Premiu LUX care ajuta filmele europene sa fie vazute la ele acasa, in Europa.
0
1
