Romania se numara printre cele mai ieftine destinatii de vacanta in 2017, potrivit unui top realizat de revista Forbes, in care sunt incluse 21 de orase, Bucurestiul ocupand locul 5, iar orasul Brasov pozitia 18, cei de la Forbes notand ca "Romania este magica in timpul iernii".

Predeal, judetul BrasovFoto: Alina Ciobanu/ Hotnews.ro

Acest clasament in care figureaza Bucurestiul si Brasovul este realizat pe baza unor idei de excursii exotice si accesibile, venite din partea unor experti in calatorii, noteaza Agerpres.

In clasamentul Forbes, Bucurestiul este descris ca fiind un "oras cu o arhitectura de cateva secole,prezentand o varietate interesanata de nou si vechi". Publicatia recomanda turistilor care ajung in capitala Romaniei - un ''oras in dezvoltare'' - sa viziteze numeroasele muzee, cimitire si situri istorice, neuitand sa recomande si viata de noapte, dar si mancarea buna si ieftina.

Forbes recomanda Brasovul cu multiplele sale ''facilitati vestice, la preturi estice'', notand ca Romania este magica iarna. Turistii se pot caza in pensiuni cu tarife accesibile si pot face excursii in ''Alpii transilvaneni'', dar si la Rezervatia de ursi de la Zarnesti si la faimosul castel Bran, ''inspiratia pentru romanul de groaza 'Dracula', din 1897, al lui Bram Stoker'', dupa cum se mai arata in articol.

Pe primul loc in clasamentul celor mai ieftine destinatii se afla Vietnamul de Nord. Este o destinatie binecunoscuta pentru cei care nu dispun de un buget generos, insa zona aflata la nord de Hanoi, de-a lungul granitei cu China, este deseori trecuta cu vederea de turisti. Cazarea poate costa intre 10-15 dolari pe noapte, dar poate fi gasit adapost si in dormitoare comune, contra a 5 dolari. Un fel de mancare costa intre 0,5 si 2 dolari, iar transportul nu este mai mult de cativa dolari intre orase, insa o varianta si mai ieftina este inchirierea unei motociclete.

In acelasi top intra si Lisabona, care ofera o combinatie de muzee, cladiri istorice, muzica eclectica, viata de noapte, piete si cafenele, totul intr-o atmosfera arhaica. Cazarea costa in jur de 30 de dolari.

Orasul Seul din Correa de Sud este descris ca fiind o metropola fascinanta, in care abunda infrastructura super tehnologizata, zgarie-nori moderni, cladiri istorice, cu o mare populatie de expati si mancare traditionala delicioasa, la preturi mici.

  • Iata care sunt cele 21 de orase in care puteti ajunge cu bani putini in 2017, potrivit Forbes:

1. Vietnamul de Nord

2. Biskek, Kargazstan

3. Lisabona, Portugalia

4. Seul, Coreea de Sud

5. Bucuresti, Romania

6. Cape Point, Africa de Sud

7. Creta, Grecia

8. Palawan, Filipine

9. Burleigh Heads, Queensland, Australia

10. Porto, Portugalia

11. Tobago, Trinidad si Tobago

12. Trencin, Slovacia

13. Luang Prabang, Laos

14. Cairo, Egipt

15. Salar de Uyuni, Bolivia

16. Moab, Utah, Statele Unite

17. Antigua, Guatemala

18. Brasov, Romania

19. Hopkins, Belize

20. Copan, Honduras

21. Tbilisi, Georgia