NAG 2017: Tara alba a lui Costica Acsinte versus Tara moarta a lui Radu Jude, vineri, la Galeria Artera

de I.C.     HotNews.ro
Joi, 5 octombrie 2017, 16:47 Life | Prin oraş

Afis Tara alba
Foto: Artera
Fotografiile lui Costica Acsinte sunt vii, imaginea lor traieste, pulseaza in privirile noastre si ne trezesc din starea de letargie doar atunci cand "depozitam" ceva in ele: amintiri, momente sau clipe. Sunt cadre clare, usor de inteles si simplu de pus in contextul timpului: fotografii de studio cu oameni din Slobozia. Odata afundati in universul lor, ne intrebam cine apare in portrete, incepem sa fim partasi la nunti, mergem si noi la inmormantari, ne plimbam prin fabrici, petrecem de sarbatori - la Paste, la Craciun sau Boboteaza, salutam profesorii cu elevii lor, privim acrobatii amatori, vanatorii de dropii, ne invita pacientii prin spitale si trecem pe langa surori medicale mandre de halatul alb.
  • Expozitia Tara alba | Costica Acsinte poate fi vizitata vineri, 6 octombrie, intre orele 20:00 si 03:00, la Galeria Artera, in cadrul Noptii Albe a Galeriilor - NAG 2017.
Expozitia Tara alba | Costica Acsinte este un proiect inedit care prezinta o selectie de portrete cu pacienti din Colectia Costica Acsinte. Expozitia, organizata de Galeria Artera (str. Vasile Lascar, nr. 63, Bucuresti) in cadrul Noptii Albe a Galeriilor - NAG, creeaza cadrul pentru lansarea unor discutii impreuna cu invitatii Ada Solomon (producator de film), Adrian Buga (istoric si critic de arta, consultant al Casei Majestatii Sale Regelui Mihai I al Romaniei) si Mario - Cezar Popescu (ingrijitor al placutelor din Colectia Costica Acsinte).

Printre ideile care vor fi dezbatute se numara: Tara vie a lui Costica Acsinte, Tara moarta a lui Radu Jude, Tara alba, Negative deteriorate din colectia Costica Acsinte vs. arta abstracta.

Expozitia poate fi vizitata pana la ora 03:00, iar discutiile dintre invitati si public vor fi deschise intre orele 20:00 si 00:00.

Artera, galerie multidisciplinara axata pe idei si proiecte prin care este explorata conexiunea arta- medicina este un proiect unic in Romania si va fi inaugurata sub aceasta denumire vineri, 6 octombrie, in cadrul Noptii Albe a Galeriilor - NAG, cu expozitia Tara alba | Costica Acsinte. Conceptul galeriei este dezvoltat de Cristina Bobe, artist vizual si promotor al fotografiei medicale prin seria de expozitii Gentle Violence. Pana in prezent, spatiul a mai gazduit o expozitie cu imagini din arhiva Dr. Richard Constantinescu, ce marcheaza inceputul fotografiei medicale in tara noastra si o serie de proiectii de film printre care Arta chirurgului, realizat de Adrian Buga si Prof. Dr. Ion Christian Chiricuta, sau Testimonial, regizat de Razvan Georgescu.

Noaptea Alba a Galeriilor a fost primul eveniment cultural nocturn din Romania dupa Noaptea Muzeelor. De-a lungul celor zece editii desfasurate pana in prezent, Noaptea Alba a Galeriilor a pus bazele unei platforme de promovare a artei contemporane si a tinerilor artisti romani, atat prin incurajarea contactului dintre artisti si galerii sau spatii dedicate artei contemporane, cat si prin prezentarea artistilor unui public extins, caruia ii ofera in fiecare an oportunitatea de a descoperi arta generatiei din care face parte.

Iata cum prezinta organizatorii evenimentul de vineri seara:
       
Tara vie a lui Costica Acsinte

Fotografiile lui Costica Acsinte sunt vii, imaginea lor traieste, pulseaza in privirile noastre si ne trezesc din starea de letargie doar atunci cand "depozitam" ceva in ele: amintiri, momente sau clipe. Sunt cadre clare, usor de inteles si simplu de pus in contextul timpului: fotografii de studio cu oameni din Slobozia. Odata afundati in universul lor, ne intrebam cine apare in portrete, incepem sa fim partasi la nunti, mergem si noi la inmormantari, ne plimbam prin fabrici, petrecem de sarbatori - la Paste, la Craciun sau Boboteaza, salutam profesorii cu elevii lor, privim acrobatii amatori, vanatorii de dropii, ne invita pacientii prin spitale si trecem pe langa surori medicale mandre de halatul alb. Amintiri, momente si clipe imbalsamate cu mireasma regretului!

Imaginile prinse de ochii nostri miros a smag romanesc, greu, ponosit, dur, cu care nu ne identificam asa repede, dar care persista toata viata noastra. Au damf de tuica, de porc parlit, de malai ars, de haine vechi si de pene ude - miros a moarte. Oamenii din fotografii continua sa traiasca himeric. Ne bantuie chipuri stiute sau nestiute, unde gradul de familiaritate este mare, dar tot ne prefacem ca nu-i cunoastem, uitam sa zamislim o fiinta perena, cu seva trasa din aceste suflete. Ne e frica sa marturisim ca ei traiesc prin noi, in noi.

Tara moarta a lui Radu Jude

Filmul-experiment nu putea fi facut cu alte fotografii. Daca folosea imagini din timpul progromului sau din colectia Comunitatii Evreiesti, devenea tautologic, era doar un alt film pe acest subiect. Cu acest tip de fotografii banale, Radu Jude a putut scoate ce este latent in noi: Ura! Negarea! Rasismul! Evident, demersul de a folosi oameni simpli din Slobozia pentru a-i suprapune povestii lui este discutabil din punct de vedere etic, iar granita memoriei este rupta de Jude la fel de brutal cum au invadat nemtii Polonia, dar rezultatul este spectaculos.

Experimentul anuleaza identitatea acelor oameni, dar tot el, metafizic, strange, intr-o litanie noua, chipurile lor risipite. Jude devine un colectionar al clipei lor. Raspunzator, el aduna himere, carcase, ochi de copii inchisi, vag prezenti in orbita golita, strange hulpav si se amuza ca vanatorii de dropii. Pune la cingatoare chipuri trecute si chipuri traite, portrete contorsionate, comune, cunoscute sau necunoscute si... dintr-odata ne prinde si pe noi, pe noi cei cu reflectari negru-lucioase ale spaimei personale, ale fricii in care vedem caverna infernala din interiorul propriu.

Chinuit parca de cercetarile sale, de jurnalele citite sau de filmele din arhiva, Radu Jude pare autoinserat in film. Se insereaza ca o fiinta la panda, rade si plange in asteptare, cu o autoironie supusa supliciului propriu. il simt in film, il vad, dar il descifrez greu, la fel cum descopar o semnatura ilizibila a unui pictor, pusa rapid pe propria-i lucrare de arta. Dar eseul este semnat clar. Este al lui! E al lui Radu Jude. Cu tot cu evreii care nu apar, cu vanatorul de dropii si discursul antonescian, cu taierea porcului de Craciun si cu Carol al II-lea, toate amalgamate intr-un Grand Finale romanesc.

De la senzatia de spaima vesela la cea de neliniste prevestitoare, documentarul-eseu este ciudat, este crud, are un umor negru, fin. Este o comedie la care eu nu pot sa rad, dar sunt convins ca multi o sa rada manzeste. Nu ma refer doar la trecut, ci la minoritatile prezentului.

Viitorul este aproape, o sa radem de o sa ne doara ficatii!

Tara alba

"Cand toata viata ai trait cu ideea ca maxima fericire este sa faci bine celor din jur, ai dorinta de a fi util pana la sfarsit si, daca se poate, chiar dupa caderea soarelui." (Prof. dr. Ion Chiricuta)

Singuratatea simtita in fata unei fotografii banale sau in fata unei opere de arta cunoscuta te face sa uiti de multe explicatii din istoria artei. Imaginea, absolut statica, fara sunet, devine un tronson cu doua sensuri, prin care unim momentul reprezentat de imagine cu momentul in care tu privesti. Pe aceast tronson sunt ganduri proprii, analize ample sau prostesti, care se deplaseaza continuu si toate converg spre a constientiza si masura locul, spatiul sau timpul in persoana.

John Berger, cu ajutorul lui Walther Benjamin, ne ajuta sa intelegem mai bine procesul de apropriere a unei imagini. Aparatul de fotografiat, in cazul nostru cel al lui Costica Acsinte, capteaza o imagine care devine transmisibila, multiplicabila, distrugand clipa trecatoare si oprind timpul pentru noi.

Acum cea mai importanta parte a demonstratiei trebuie sa plece de la faptul ca fotografiile sunt tacute, mute, incremenite. Desi folosim aceeasi imagine, ma refer la fotografia de pe afisul expozitiei, cea care apare si in documentarul-eseu al lui Radu Jude, sensul dat fotografiei de regizor este altul. Priviti cadrul din documentar atunci cind apare fotografia! Ascultati ce se vorbeste in momentul aparitiei fotografiei. Iar apoi, fara sa demonstrez nimic, doar priviti-o pe perete in expozitia aceasta. Tacere totala!

Pentru ca imaginea este incremenita, iar sensul, intelegerea si scopul momentului fotografiat nu sunt "lipite" la vedere, usor de inteles de toata lumea, fotografiile se lasa prada manipularii. Ele pot fi folosite ca argumente sau puncte de vedere diametral opuse, prin alipirea sunetului sau prin inducerea senzatiei de miscare: close-up, detaliu, fragmentare, efecte tehnice de miscare a ochiului prin fotografiere etc. in felul acesta sensul imaginii este schimbat. O imagine banala, cu un grup de doctori, asistente si brancardieri, fotografiati in fata spitalului, poate fi folosita in alte scopuri, bune sau rele, dar asta tine de etica folosirii imaginii.

Colectia de fotografii ale lui Costica Acsinte constituie un tot unitar. Ea sta la discretia antropologilor, istoricilor, istoricilor de arta, medicilor, vanatorilor, cercetatorilor speciilor disparute (vezi dropia), militarilor, reporterilor, scriitorilor, istoricilor medicinei, si asteapta sa fie utilizate asa cum sunt, fara sa fie decupate, rearanjate sau inserate intr-o constructie "narativa" dintr-un film, o carte sau o expozitie de arta.

Am ales, impreuna cu Cristina Bobe, sa fac o expozitie a memoriei. O expozitie fara sonor, fara ca imaginea sa fie dublata de nimic. Doar scanarile primite, imprimate pe o hartie banala. O prezentare cu oameni simpli, cu medici si asistente din Slobozia, cu oameni demni sau pusi pe glume, care se pozeaza cu sifonul in mana sau care stau drepti in fata vietii. Un loc al privirile lor si al privirile noastre! Un spatiu al privirilor, al umbrelor, al luminilor: "dar umbra si lumina sunt eu! Sunt eu, cel plin de contraste, de inegalitati, suntem noi toti, e insasi viata din jurul nostru", scria pictorul umbrelor amare, Corneliu Baba.

Negative deteriorate din Colectia Costica Acsinte vs. arta abstracta

Fotografiile deteriorate ale lui Costica Acsinte nu sunt lucrari de arta abstracta, cum dorea sa vada in ele un critic de film. Doar imaginea de pe copia contact este relativ stabila, cea de pe negativ, e inca vie, lucreaza tot timpul. Negativul degradat devine un ecou negru, suculent vizual, dar doar o carcasa goala in care nu trebuie depozitat nimic. Este usor sa percepem rupturile, separarile si pierderile de pe negativele distruse ca pe forme proiectate pe peretii pesterii proprii. Dar sa iesim la lumina realului, sa nu zabovim in caverna lui Platon prea mult.

Negativul unei fotografii, odata distrus, nu devine usor de privit, nu este "deschis" spre asocieri pentru ca nu mai sunt oamenii pe el. Odata cu "plecarea" oamenilor, functia privirii este schimbata si imaginatia activeaza labirintul propriu. Este un exercitiu extrem de periculos unde imaginatia nu are ce cauta. intr-o imagine fragmentata nu trebuie sa vedem tot felul de analogii: picturi abstracte, celule canceroase, paenjenisuri etc. Aceste fotografii au pierdut doar oamenii din ele. Au ajuns morminte fara nume. Atat!


Citeste mai multe despre   



















494 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică