La cateva ore de la infiintare

Artistii romani isi cer drepturile prin intermediul unui sindicat

de Andreea Ghinea     HotNews.ro
Marţi, 5 februarie 2008, 13:01 Life | Prin oraş

Baietii de la Ca$$a Loco au infiintat sindicatul A.U.R. (Artisti Uniti pentru Romania), deoarece artistii din Romania sunt de nenumarate ori prost platiti pentru sustinerea concertelor sau in cadrul aparitiilor live.

La mai putin de 24 de ore de la anuntarea infiintarii sindicatului Artisti Uniti pentru Romania, numerosi artisti din cele mai variate domenii si-au manifestat interesul in a deveni membri ai acestei organizatii. Printre ei se numara Dragos Bucur, Bodo (Proconsul), Rares (Impact), Margineanu, Andreea Talmazan (impresar Vita de Vie), Mishu Marinescu (scenarist), Andreea Balan si Keo.

Situatia artistilor din Romania este in acest moment critica. Desi platesc taxe si impozite, artistii nu au aceleasi drepturi ca oricare dintre cetatenii tarii. Pentru a lua in discutie doar doua cazuri, ei nu isi pot achizitiona o locuinta decenta in care sa isi duca traiul decat daca dispun de toata suma ceruta de proprietar. Deoarece bancile din Romania nu acorda credit artistilor, ei nu se pot baza pe un venit fix. Asta ca sa nu mai mentionam faptul ca artistii nu se pot baza pe un venit dupa “pensionare”.

Motivatia care sta la baza acestei initiative provine (in principal) din faptul ca peste 60% din media romaneasca (productii de divertisment, interviuri si aparitii TV si radio, articole in presa scrisa) au loc doar cu participarea artistilor, fie ei debutanti sau vedete.


Cele mai importante doleante ale acestei organizatii sunt:

    -sistarea aparitiilor media (TV, radio, presa scrisa) gratuite (exceptie fac materialele aparute pe net, care oricum nu pot fi controlate);
    -beneficierea de reprezentare gratuita in cazul proceselor cu paparazzi si in toate litigiile posibile;
    -promovarea unui mediu legal pentru activitatile artistice de orice tip;
    -introducerea unui tip specific de viza temporara pentru a incuraja mobilitatea artistilor peste hotare;
    -numirea artistilor in functiile de conducere ale marilor institutii culturale (nu a persoanelor specializate in domenii economico-financiare);
    -incurajarea la maxim a creativitatii artistice, prin orice mijloace, chiar daca astfel actul artistic isi scade rentabilitatea;
    -si nu in ultimul rand, construirea unui cartier al artistilor.

Prima intrunire a sindicatului A.U.R. va avea loc in cursul acestei luni, potrivit unui comunicat de presa.  Membrii fondatori sunt gata sa raspunda tuturor intrebarilor legate de infiintarea acestui sindicat in cadrul conferintei de presa ocazionate de lansarea albumului “Oacadi”. Evenimentul va avea loc la Hotel Phoenicia, miercuri, 6 februarie, ora 13.00.
























128 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri