Anuntat pentru zilele de 12 si 13 septembrie, festivalul CokeLive va avea loc, ca si anul trecut, pe Insula Lacul Morii. De data aceasta, noul partener al Coca-Cola in organizarea festivalului este Emag!c Entertainment, companie de promovare de concerte si impresariat artistic international.

Emag!c Entertainment i-a adus in Romania pe Depeche Mode, Shakira, Marilyn Manson, P!nk, Alice Cooper si Duran Duran, urmand sa organizeze anul acesta concertele Kylie, Metallica, Lenny Kravitz si Iron Maiden, se afirma intr-un comunicat.

„Prin CokeLive Festival, vrem sa le oferim tinerilor un motiv in plus sa priveasca viata cu optimism si sa-si elibereze potentialul creativ. In acest an, pentru ca ne dorim ca festivalul sa fie si mai interactiv, ne-am unit fortele cu o companie de promovare de concerte cu o lunga experienta, Emag!c Entertainment”, spune Natalia Predut, Group Brand Manager, Sparkling Beverages, Coca-Cola Ro/Bg/Md/Mk.

“Dupa colaborarea excelenta de anul trecut in cadrul altor evenimente, suntem incantati ca avem ocazia de a ne aduce contributia la transformarea CokeLive intr-unul dintre cele mai bune festivaluri internationale din Europa”, a declarat Laura Coroianu, Managing Partner Emag!c Entertainment.