Toti romanii care au fost alaturi de conationalul lor, in momentele in care acesta a uimit intreaga lume castigand concursul "Hijos de Babel", il pot vedea acum live pe Costel Busuioc. Acesta va sustine un concert pe data de 29 iunie, la Sala Palatului din Bucuresti.

Timp de doua ore, glasul lui "Pavarotti din Banat" va fi acompaniat de orchestra simfonica, dirijata de maestrul Marius Hristescu. Pe toata durata concertului, Costel Busuioc, va interpreta arii de opera si cantonete, prezente pe primul sau album, lansat in urma cu doar cateva zile, la Madrid.

Pe primul sau album, Costel Busuioc interpreteaza atat opera (Puccini), cat si romante (Leoncavallo) si cantonete napolitane (Santa Lucia), trecand prin refrene clasice populare, precum "Ojos de Espana" si "El mundo". Nu va uita nici de melodiile grupului Beatles ("Yesterday"), ariile de inspiratie spaniola ("La malaguena") si temele inedite compuse exclusiv pentru el ("Vivo" si "Con la espuma del mar").

Biletele pentru acest eveniment se vor pune in vanzare de luni , 2 iunie, la Magazinul VreauBilet din Unirea Shopping Center et. 2, la Sala Palatului, Magazinul Muzica. Rezervari se pot face pe site-ul vreaubilet.ro, potrivit unui comunicat de presa.