Mic indreptar de timp liber

La Krishna vine un arab

de Mantzy     HotNews.ro
Vineri, 26 septembrie 2008, 14:19 Life | Prin oraş

Krishna
Foto: www.localuri.ro
La Krishna Cafe se ajunge usor. Cu autobuzul 601, daca vii cu colegii de camin din Regie, cu 336 daca vii cu Petre Roman de la Apaca sau cu aproape orice autobuz sau troleu daca vii cu minerii, de la Universitate. Ideea e sa ajungi pe Bd. Mihail Kogalniceanu, vis-a-vis de Facultatea de Drept.

Apoi e usor. Barul, situat la subsolul unui bloc, are pe peretii de la intrare niste graffiti-uri cu specific arabesc care pe mine, cel putin, m-au facut sa ma gandesc la kamasutra. Daca va veti lua inima in dinti si veti cobori scara ingusta care duce in interior, veti vedea ca desenele de acest gen inunda peretii cafenelei cum inunda Nilul culturile de grau ale egiptenilor.

Atmosfera e placuta: lumina difuza, rosiatica, un miros placut generat de narghilele cu diverse arome si mese inalte de vreo 20 de centimetri. Ah, am uitat sa va spun: la Krishna se sta pe jos, pe niste pernute. In ceea ce priveste muzica, as avea una-alta de obiectat. In primul rand, se apropie periculos de mult de manele. Dar fie, muzica arabeasca, am inteles. In al doilea rand, din trei cuvinte ale fiecarui cantec, unul e “habibi”. In al treilea, e data cam tare. Si uite-asa habibi-n sus, habibi-n jos, pana cand cate un client mai sictirit (a se vedea etimologia orientala) decide sa scoata firele din boxele care se gasesc in fiecare incapere.

Servirea e buna spre acceptabila, facuta de o fata careia eu i-as da nota 8 din 10, pentru ca e cam tare de urechi si mica de sani. Dar e suficient de draguta cat sa-mi fie rusine sa folosesc clopotelul din dotare, care-ti sta la dispozitie, pe masa, special pentru a o chema. Dar care, la o adica, o scuteste de apelative finute ca “alo, fata!”, “nu te supara...” sau “baaaai, vii si la noi odata?!”.

Dar sa vorbim putin despre meniu. E clar de ce mergi la Krishna: ca sa fumezi narghilea. In primul rand, trebuie sa stiti ca oferta de arome e mult mai diversificata ca in Valea Regilor. Puteti sa va alegeti din vreo 20 de tipuri. In plus, puteti sa incercati narghileaua cu vodca in loc de apa, pe care v-o recomand cand va paraseste iubita, neaparat in combinatie cu bere sau alte bauturi alcoolice fine.

Preturile sunt acceptabile la narghilele (cam 15 lei una pe care o puteti fuma lejer in 2 sau 3 oameni) si cam mari la bauturi. O bere costa intre 7 si 9 lei, iar un litru de ceai servit frumos, in ceainic si cu lingurite de argint, vreo 15.

In final, vreau sa va adresez un avertisment cat se poate de serios: daca sunati sa faceti rezervare la Krishna NU cereti o masa pentru doua persoane. Eu am facut-o. Domnisoara de nota 8 ne-a condus la o masa situata intr-un hol de 2/1,5 metri care facea legatura intre doua incaperi mari ale cafenelei. Am stat, deci, pe jos, intr-un hol. Daca fata cu care iesiti e draguta, ca in cazul meu, va spune “am fost si-n locuri mai rele”, cum mi-a spus mie. Draguta, ce-i drept, dar a treia intalnire n-a mai avut loc.

Atmosfera: bun de mers cu prietenii, nota 7 din 10.
Servire: vine berea in 5 minute, nota 8 din 10.
Preturi: maricele, nu veni doar cu restul de la cumparaturi.
























5100 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    ce ti-e si cu arabii astia veniti din india ... (Vineri, 26 septembrie 2008, 16:26)

    meh [anonim]

    "graffiti-uri cu specific arabesc care pe mine, cel putin, m-au facut sa ma gandesc la kamasutra"

    ce legatura au arabii cu kamasutra ?


    "Dar fie, muzica arabeasca, am inteles"

    again, ce legatura are cu Krishna (zeitate hindusa) ?

    ce ti-e si cu cultura asta generala (or lack thereof). tot ce e oriental e acelasi lucru, ce mai conteaza ca e arabesc, indian, chinez, japonez sau indonezian.

    fix ca in reclama cu restaurantul chinezesc cu pizza si mici. dar, la portile orientului, amestecaturile astea se pare ca merg si nu i se par nimanui cam iesite din context ...
  • +1 (1 vot)    
    mda (Vineri, 26 septembrie 2008, 19:59)

    cocosila [utilizator]

    iar a facut proasta internetului un articol
  • +1 (1 vot)    
    ce nu va convine? (Vineri, 26 septembrie 2008, 20:41)

    rinpoche [anonim]

    Ce mah, nu te-ai saturat de mancare romaneasca, mititei, pizza, kebab si shoarma? Ce, n-ai vazut indian cu narghileaua la gura? Da nenea care are Valea Regilor ce e, nu e tot indian?

    Si ce n-ati inteles? Cand a vazut fata grafitti arabesc, si-a adus aminte de ciocanu sirianului, tehnici tantra cu catuse si bice, betigase parfumate, de aici si pana la tantra, sutra si kama nu mai e decat un hop.

    Io cand vad niste spaghete din alea milaneze, auoleu ce mancarimi ma trec, numa la Nuti ma gandesc.
    • +1 (1 vot)    
      incearca si el (Sâmbătă, 27 septembrie 2008, 18:42)

      Codruta N [utilizator] i-a raspuns lui rinpoche

      Mantzi vrea sa dea de inteles ca fata aia l-a parasit din cauza salitei de la Krishna, se amageste si el - daca o fi pisat-o la cap cu acelasi tip de "umor" pe care l-a demonstrat aici, la HotNews, nu e asa greu de inteles de ce l-a parasit cu adevarat... >:))

      KamaSutra aia o fi avand si ea o filosofie a ei, n-o fi numai sex cu manea :-p
  • +1 (1 vot)    
    O ametzeala totala. (Luni, 29 septembrie 2008, 0:21)

    Iosif [anonim]

    Hotarit lucru: sau autorul relatarii, sau proprietarii localului au amestecat cumplit aspectele indiene cu cele arabe, care nu au nicio legatura. In ambele cazuri e o dovada clara de ignoranta.
    Inchipuiti-va un restaurant romanesc la Toronto cu muzica ungureasca si bucate asijderea, sau cel putin asa sa-i para ziaristului "expert" in restaurante.
    Oricum, "multi vede, putini pricepe". Clientul vine, mananca , plateste si pleaca...
  • 0 (0 voturi)    
    zi de nastere (Joi, 18 iunie 2009, 20:03)

    diana [anonim]

    cum e cu rezervarea pentru zile de nastere?stie cineva?in ce consta consumatia?astept raspuns.
  • 0 (0 voturi)    
    rezervare pt doi (Duminică, 30 august 2009, 16:35)

    alx [anonim]

    "NU cereti o masa pentru doua persoane."
    din pacate am citit cam tarziu acest articol, am facut deja rexzervarea, sper sa fie ocupate locurile din hol :P
  • 0 (0 voturi)    
    nepoliticos (Duminică, 15 aprilie 2012, 16:38)

    me [anonim]

    mi se pare de prost gust ca cineva sa isi dea cu parerea despre un local, mentionand de ospatarita in acest mod. tarani sunt destui, dar e mai bine sa ramana la ei in batatura


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi