In Bucuresti, decat sa te faci cersetor mai bine incepi sa muncesti si te-apuci de blogging sau vanzari. Nu de alta, dar concurenta in cersetorie e acerba. Ce se intampla in publicitate nu e nimic. Miile de oameni care activeaza in meseria milogelii si-au dat seama ca vor ramane saraci pe bune daca nu gasesc repede ceva original cu care sa-si vanda produsul.
E si cazul unui tanar pe care l-am vazut de mai multe ori in autobuzele care pleaca dinspre Universitate spre Eroilor. E bine imbracat, fapt care-i scade din punctaj, dar are accesorii serioase: o poveste beton (despre cum l-au dat pe el, bolnav, afara din casa impreuna cu familia, bolnava si ea), ceva acte (care, zice el, ii confirma povestea), si (argumentul suprem), o poza din Libertatea cu el si familia lui numeroasa. Dupa ce isi spune povestea pe un ton tanguitor, probabil studiat, incepe sa cante. As putea sa bag mana-n foc ca-i o melodie proprie (sau, ma rog, compusa special pentru el de vreun compozitor de genul celui din Filantropica), pentru ca are niste versuri cam stupide.
Dupa ce-si termina numarul, tanarul aduna banii. Dupa ce aduna si banii, isi iese din rol si, daca aveti noroc, il veti prinde vorbind la telefon, cum l-am prins eu. Inutil sa va spun ca telefonul era mai scump decat cele doua telefoane ale mele la un loc. In fine, daca aveti si mai mult noroc, cum am avut eu, il veti auzi raspunzand la telefon cu umila expresie “ce p**a mea vrei, ma?”. O fi facand, totusi, parte tot din rol, nu stiu. Poate vrea sa demonstreze ca, dupa atatea greutati, a devenit, iata, irascibil.
0
1
